Popșoi, despre comerțul cu Rusia: „Ne-am împușca în picior, alternativa e mult mai scumpă”

Moldova menține o abordare precaută în relațiile economice cu Federația Rusă, pentru a proteja atât interesele cetățenilor, cât și pe cele ale agricultorilor, care încă depind de piața rusă. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Oficialul a subliniat că o parte dintre fermierii din nordul țării încă depind de piața rusă.

„Atunci când avem relații diplomatice și dorim să protejăm interesele cetățenilor noștri, dar și interesele economice – având în vedere exporturile în Federația Rusă și importurile, care, deși s-au diminuat semnificativ, continuă pentru anumite categorii de produse, inclusiv agricole, din nordul și sudul țării, trebuie să fim conștienți de complexitatea problemei”, a explicat oficialul.

Oficialul a precizat că aproximativ 20% din anumite categorii de produse exportate ajung în Rusia. În ceea ce privește importurile, îndeosebi cele de îngrășăminte – care reprezintă între 60 și 70% din consumul intern, Popșoi a explicat că alternativele disponibile pe piețele internaționale sunt mult mai scumpe și logisticele sunt complicate.

„E ușor să faci lucruri pripite și radicale, după care să-ți dai seama că ai greșit. De aceea trebuie să avem o abordare conștiencioasă, atât timp cât agenții noștri economici și cetățenii Republici Moldova au de beneficiat de pe urma exporturilor, inclusiv în Federația Rusă sau în Belarus. Atunci nu putem introduce restricții la importul din aceste țări. Dar chiar dacă ne-am dorit, în cazul fertilizanțelor, efectiv ne-am împușcat în picior, pentru că alternativa este mult mai scumpă”, a mai spus Popșoi.

Întrebat de ce în cazul gazului din Rusia, Moldova a putut renunța dar la alte produse rusești nu, Popșoi a explicat că chiar dacă nu mai depindem de gazul rusesc, multe țări din regiune și nu doar din regiune se confruntă cu dependențe existențiale.

„Diversificarea este dificilă, iar prețul poate fi avantajos în anumite situații. În trecut, acordurile cu Federația Rusă pentru importul gazelor au fost completate de achiziții pe piața internațională de gaz lichefiat, inclusiv din Statele Unite”, a precizat oficialul.

Datele Biroului Național de Statistică arată că în primele 9 luni ale anului, principalele țări de destinație pentru exporturile moldovenești au fost România (29,6%), Italia (9,3%), Turcia (8,8%), pe când, Federația Rusă a avut doar 3 la sută din cotă. Comparativ cu perioada precedent a anului trecut, exporturile către Rusia au scăzut cu 15,8%, iar în structura importurilor, produsele din Federația Rusă reprezintă mai puțin de 2%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

Poliția, după ce Costiuc a acuzat-o că ar fi „protejat” o fabrică clandestină de țigări din Strășeni: „Falsuri”

Inspectoratul General al Poliției (IGP) respinge acuzațiile deputatului Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, potrivit cărora poliția ar fi „protejat” fabrica de țigări din raionul Strășeni, la care s-a produs recent un incendiu și care, potrivit parlamentarului, ar fi activat ilegal. Într-un comunicat emis pe 10 noiembrie, instituția a precizat că verificarea activității întreprinderii ține de competența Serviciului Fiscal de Stat (SFS).

„Cu referire la incendiul produs recent la o fabrică de țigări din Strășeni, despre care deputatul invocă falsuri în raport cu poliția, îl informăm că, potrivit statutului pe care îl deține, ar fi bine să studieze și să cunoască legislația Republicii Moldova. În acest context îl informăm că verificarea activității de întreprinzător este competența Serviciului Fiscal de Stat, iar până la 30 octombrie SFS a menținut un post fiscal la acea întreprindere, care a verificat activitatea acesteia”, a transmis IGP.

De asemenea, oamenii legii au inițiat și un proces penal, în cadrul căruia urmează să fie stabilite circumstanțele producerii incendiului.

„Recomandăm deputatului să evite implicarea poliției în a obține vizibilitate și să se informeze înainte să răspândească falsuri”, a mai menționat IGP.

Amintim că, în seara zilei de 4 noiembrie, la un depozit de tutun din apropierea satului Căpriana, raionul Strășeni, a izbucnit un incendiu de proporții. Flăcările au distrus 800 de metri pătrați din suprafața totală de 1 000 de metri pătrați a clădirii. Nu au fost raportate victime.

Pe 10 noiembrie, într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare, Vasile Costiuc a declarat că depozitul de tutun activa clandestin, iar țigările de contrabandă ajungeau în România. Deputatul a acuzat poliția că ar fi protejat activitatea fabricii.

Acesta a publicat și imagini video în care mai multe persoane încarcă într-un vehicul pachete de țigări rămase după incendiu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: