zdg

„Poșta Moldovei” explică scumpirea cu 341% a costurilor de distribuție, care amenință ziarele cu închiderea

Întreprinderea „Poșta Moldovei” argumentează creșterea costurilor privind distribuția ziarelor, din 2024, prin necesitatea ajustării tarifelor „la nivelul costurilor reale în urma inițierii de către autorități a unui mecanism de susținere a redacțiilor”. Comentariul a fost oferit pentru NM de către Tatiana Gangan, reprezentanta întreprinderii, după declarația publicată în ajun de Ziarul de Gardă, redacție cu o vechime de peste 19 ani, care avertizează că majorarea cu 341% a costurilor privind distribuția ziarelor, operată de „Poșta Moldovei”, ar putea duce la dispariția ziarului. De menționat că, deocamdată, mecanismul invocat de „Poșta Moldovei” este în etapa de elaborare și nu a fost aprobat. 

Ziarul de Gardă a publicat o declarație după ce a primit joi, 30 noiembrie, contractul de la „Poșta Moldovei” privind distribuția ziarelor pentru anul 2024 și a constatat o creștere a costului distribuției de peste patru ori comparativ cu tariful pentru anul 2023. Potrivit reprezentanților redacției, această majorare „afectează în mod critic capacitatea redacției de a desfășura campania de abonare și de a-și asuma producerea ediției tipărite pentru anii următori”.

„De la începutul anului 2023 Poșta Moldovei a majorat deja tarifele de distribuție cu circa 40%, chiar dacă redacțiile ziarelor independente au explicat că situația financiară a echipelor redacționale era deja destul de proastă după pandemia COVID-19 și după doi ani în preajma războiului. În octombrie 2023, Poșta Moldovei a anunțat din nou că va urma o majorare cu aproximativ 40% a costurilor pentru distribuție, explicând că acele costuri existente nu acopereau cheltuielile de facto pentru distribuția ziarelor către abonați. (…) Scumpirea cu sute de procente a distribuției cauzează imediat scumpirea abonamentelor, iar asta pune sub lovitură capacitatea de a abona un ziar pentru cei mai vulnerabili abonați – pensionarii, persoanele cu dizabilități sau cu venituri mici”, se arată în declarație.

NM a expediat o solicitare de informație în adresa întreprinderii „Poșta Moldovei”. Tatiana Gangan, reprezentanta Biroului Comunicare și Relații cu Publicul, a declarat că „Poșta Moldovei” a fost constrânsă să opereze scumpirile.

„Întreprinderea este unul dintre principalii actori în distribuirea edițiilor periodice. Suntem conștienți de faptul că serviciul de abonare la publicații periodice este unul cu impact social, oferind acces la informație pentru cetățenii din țară. Actualizarea tarifelor pentru distribuirea edițiilor periodice este o măsură necesară pentru a asigura continuitatea serviciilor. Mai mult, aceasta are impact direct în salarizarea angajaților noștri, îndeosebi a celor peste 2000 de poștași implicați în distribuirea publicațiilor periodice. Am fost constrânși să ajustăm tarifele la nivelul costurilor reale în urma inițierii de către autorități a unui mecanism de susținere a redacțiilor. Acest fapt va asigura sustenabilitatea serviciului, activitatea redacțiilor, precum și menținerea unor prețuri accesibile pentru cetățeni”, a menționat Tatiana Gangan.

De menționat că, în luna iunie 2023, partidul de guvernare a anunțat elaborarea unui proiect de lege privind crearea unui fond de sprijinire a presei. Potrivit documentului, principala instituție responsabilă de implementarea acestei legi va fi Ministerul Culturii, care ar urma să lanseze concursuri pentru oferirea subvențiilor. Mijloacele financiare ale fondului constituie echivalentul a 1/3 din bugetul furnizorului public național de servicii media pentru anul în care este preconizată alocarea subvențiilor. De exemplu, în 2023, bugetul TRM constituie 144 de milioane de lei. Acestea se aprobă prin Legea anuală a bugetului de stat, menționează cji.md.

În prezent, proiectul de lege este în etapa de examinare și nu a fost dezbătut în parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Sondaj: Peste 80% dintre cetățeni consideră că Moldova nu este pregătită pentru o agresiune externă

Peste 80% dintre cetățeni consideră că Republica Moldova nu este pregătită să facă față unei agresiuni externe, potrivit unui sondaj realizat de centrul de cercetări sociologice CBS AXA și prezentat în ajunul Moldova Security Forum 2026. Peste 60% dintre respondenți spun că țara nu este deloc pregătită pentru un posibil atac armat, iar aproape 24% consideră că este pregătită într-o mică măsură.

Potrivit directorului adjunct al CBS AXA, Vasile Cantarji, 82% dintre cei chestionați nu se simt suficient de informați și pregătiți pentru o situație critică și nu știu ce ar trebui să facă. „S-a constatat că informarea trebuie făcută nu de principalele instituții ale statului, ci de instituțiile de profil, în care, după cum arată studiul, cetățenii tind să aibă mai multă încredere”, a declarat acesta.

Astfel, peste 50% dintre respondenți au un nivel ridicat de încredere în Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar 35% – în biserică. În schimb, de exemplu, în Guvern, Parlament și judecători au încredere aproximativ între 4 și 6% dintre respondenți.

Printre principalele amenințări la adresa securității țării, respondenții au indicat atât războiul, cât și probleme interne. Corupția a fost menționată de peste 15%, sărăcia – de 13,5%, iar războiul din Ucraina – de puțin peste 13,5%. Dependența energetică și dezinformarea au fost indicate de aproape 10% fiecare. Alte răspunsuri au vizat instabilitatea economică, criminalitatea și agresiunea externă, iar 6,5% nu au putut răspunde.

Studiul a mai arătat că șase din zece cetățeni consideră că Moldova are nevoie în continuare de sprijin extern pentru consolidarea securității și apărării. Aproape două treimi dintre respondenți consideră importantă cooperarea cu Uniunea Europeană și România pentru dezvoltarea țării. Totuși, doar aproximativ 4% văd aderarea la NATO drept o soluție pentru securitatea Moldovei. Majoritatea, circa 45%, susțin neutralitatea.

Directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, a pus opoziția față de aderare pe seama percepției că NATO s-ar pregăti să atace și să ocupe alte țări, în loc să fie văzută ca o alianță defensivă care asigură pacea în regiune. „De aceea, cetățeanul se pronunță împotriva aderării directe a Republicii Moldova la NATO”, a explicat el.

În cazul unei situații de urgență majore, precum un cutremur sau o inundație, aproximativ 33% dintre respondenți consideră că Moldova ar trebui să ceară ajutor în primul rând țărilor UE. Rusia a fost indicată de circa 16%, iar România – de 15%. Țările CSI, NATO, ONU și Ucraina au fost alese de câte 4% sau mai puțin.

Sondajul a fost realizat în perioada 25 august – 9 septembrie 2026, pe un eșantion de 2.009 persoane cu vârsta de cel puțin 18 ani. Marja de eroare este de 2,2%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: