customs.gov.md/foto simbol

Poșta Moldovei nu va expedia temporar colete și pachete în SUA, după un ordin semnat de Trump

Poșta Moldovei va suspenda temporar, din 25 august, recepționarea coletelor și pachetelor cu destinația Statele Unite. Măsura vine după ce președintele american Donald Trump a emis pe 30 iulie un ordin executiv prin care a eliminat excepția „de minimis”, care era aplicată în raport cu toate țările.

Potrivit ordinului, care intră în vigoare din 29 august, toate trimiterile către SUA – indiferent de valoare, modul de transport sau țara de origine – vor fi supuse tuturor taxelor vamale, impozitelor și altor plăți aplicabile, cu excepția celor expediate prin rețeaua poștală internațională.

Pentru Republica Moldova, rata aplicabilă va fi de 25%, ceea ce înseamnă o taxă fixă temporară de 160 de dolari pentru fiecare colet, timp de șase luni. Ulterior, ar urma să fie aplicată o taxare permanentă, conform metodei „ad valorem”.

Poșta Moldovei precizează că noile reglementări privind colectarea taxelor și procedurile vamale nu sunt încă definite clar, iar până la elaborarea acestora instituția nu va mai recepționa colete cu destinația SUA.

În schimb, Poșta Moldovei anunță că va recepționa, în continuare, scrisorile și documentele cu destinația SUA, conform procedurilor obișnuite.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

Exporturile R. Moldova au crescut cu 11,7% în primele șapte luni din 2026, față de 2025

În perioada ianuarie-iulie 2026, exporturile de bunuri ale Republicii Moldova au însumat 1 miliard 969 de milioane 900 de mii de euro, în creștere cu 11,7% față de aceeași perioadă a anului 2025. Datele au fost comunicate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova.

Potrivit Ministerului, cele mai importante creșteri ale exporturilor au fost înregistrate către Ungaria, Germania, Regatul Unit, Italia și Turcia.

În primele șapte luni ale anului 2026, exporturile către principalele piețe au evoluat astfel:

  • Ungaria – +89,3%
  • Germania – +67,6%
  • Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – +36,0%
  • Italia – +27,7%
  • Turcia – +27,3%
  • Federația Rusă – +13,0%
  • Polonia – +12,5%
  • România – +8,2%.

„La nivel de produse, creșterea exporturilor a fost susținută în special de livrările de uleiuri vegetale (+82,8%), obiecte de artă, de colecție sau de antichități (+82,2%), articole din piele (+65,6%), metale comune (+35,3%), încălțăminte (+17,7%), produse chimice (+11,4%) și lemn și articole din lemn (+10,3%)”, a comunicat Ministerul Dezvoltării Economice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: