rbc.ru

Precizările lui Dmitrii Kozak despre o întâlnire dintre Maia Sandu și Vladimir Putin

Șeful adjunct al Administrației președintelui Rusiei Dmitrii Kozak nu exclude o eventuală întâlnire dintre președinta Republicii Moldova Maia Sandu și președintele Federației Ruse rus Vladimir Putin.

Întrebat de jurnaliști când ar putea avea loc o întâlnire dintre Maia Sandu și Vladimir Putin, Kozak a răspuns:

„Dacă la nivel interministerial vom reuși să ajungem la un acord prealabil, atunci întâlnirea va avea loc cu siguranță”.

Amintim că Dmitrii Kozak, șeful adjunct al Administrației președintelui Rusiei a ajuns, în seara de miercuri, 11 august, la Chișinău. Acesta s-a întâlnit cu președinta țării, Maia Sandu. În ajun, șefa statului a precizat că la întâlnirea cu Kozak vor participa vicepremierul, ministrul de Externe Nicu Popescu și vicepremierul pentru Reintegrare Vlad Kulminski.

La plecarea de la Președinție, oficialul rus, care era însoțit de ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova Oleg Vasnețov a făcut o declarație scurtă pentru presă. Acesta a menționat că întâlnirea a fost „constructivă și binevoitoare”. Dmitrii Kozak a mai declarat că s-a discutat despre situația din Transnistria, munițiile din Transnistria, colaborare în domeniul comerțului, inclusiv ridicarea restricțiilor din prezent, dar și despre livrările de gaz.

Recent, în cadrul unei emisiuni televizate, președinta țării Maia Sandu a menționat că discuțiile cu autoritățile din Rusia ar urma să fie lansate de noul Guvern și ministru de Externe.

„Vrem o relație pragmatică cu Rusia” a declarat președinta Maia Sandu într-un recent interviu cu publicația americană „American Purpose”. Aceasta a precizat că se referă, în primul rând, la redeschiderea pieței rusești pentru exporturile moldovenești, clarificarea statutului emigranților moldoveni din Rusia și evacuarea trupelor și munițiilor rusești din regiunea transnistreană, pentru că prezența lor acolo reprezintă „nu numai un pericol național, dar un pericol pentru întreagă regiune”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Colaborarea cu NATO ar putea atrage Moldova într-un război? Shekerinska: „Respectăm politica dumneavoastră de neutralitate militară”

NATO respectă neutralitatea militară a Republicii Moldova, iar deciziile privind politica externă îi aparțin exclusiv țării, susține secretara generală adjunctă a Alianței, Radmila Shekerinska. Într-un interviu pentru NewsMaker, acordat în marja Moldova Security Forum, oficiala a răspuns temerilor potrivit cărora o colaborare mai strânsă cu NATO ar putea atrage Moldova într-un război. Ea a precizat că parteneriatul se dezvoltă de trei decenii la alegerea Republicii Moldova și aduce beneficii cetățenilor.

Întrebată ce le-ar spune oamenilor care privesc NATO cu neîncredere și invocă neutralitatea țării, Shekerinska a declarat că Alianța respectă opțiunile suverane ale Moldovei.

„Vă respectăm pe dumneavoastră, îi respectăm pe partenerii noștri, respectăm Republica Moldova și opțiunile sale suverane. Doar dumneavoastră decideți ce direcție urmați și care va fi orientarea politicii externe. Nimeni din NATO, niciun stat aliat, nu va influența aceste decizii. Credem că parteneriatele trebuie să se bazeze tocmai pe acest principiu: Republica Moldova este un stat suveran și își ia singură deciziile. Am spus foarte clar astăzi, la Forumul de Securitate, că respectăm și politica dumneavoastră de neutralitate militară. Este decizia dumneavoastră. În același timp, parteneriatul nostru se dezvoltă de trei decenii, tot ca urmare a deciziei Republicii Moldova”, a declarat oficiala NATO.

Secretara generală adjunctă a Alianței Nord-Atlantice a precizat pentru NM că, dintre toți partenerii pe care NATO îi sprijină prin așa-numitul pachet de consolidare a capacităților de apărare, „Moldova beneficiază de cel mai mare sprijin”.

„Sunt deja în pregătire sau în curs de implementare proiecte în valoare de peste 50 de milioane de euro. Este vorba despre ajutor foarte concret: veste antiglonț și căști de protecție pentru Forțele Armate ale Republicii Moldova, atât pentru întregul efectiv, cât și pentru constituirea unor rezerve. (…) Aceste proiecte nu sunt în beneficiul unui anumit aliat sau doar al NATO. Ele sunt în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, care vor să trăiască în pace și în siguranță. (…) Îi respectăm pe partenerii noștri respectându-le opțiunile suverane. Tocmai de aceea, acest discurs nu poate avea succes: oamenii înțeleg că un parteneriat care le aduce beneficii cetățenilor Republicii Moldova este un parteneriat bun pentru țară”, a conchis Shekerinska.

Precizăm, potrivit sondajului realizat de centrul de cercetări sociologice CBS AXA și prezentat pe 7 octombrie, în ajunul Moldova Security Forum 2026, șase din zece cetățeni consideră că Moldova are nevoie în continuare de sprijin extern pentru consolidarea securității și apărării. Aproape două treimi dintre respondenți consideră importantă cooperarea cu Uniunea Europeană și România pentru dezvoltarea țării. Totuși, doar aproximativ 4% văd aderarea la NATO drept o soluție pentru securitatea Moldovei. Majoritatea, circa 45%, susțin neutralitatea.

În cazul unei situații de urgență majore, precum un cutremur sau o inundație, aproximativ 33% dintre respondenți consideră că Moldova ar trebui să ceară ajutor în primul rând țărilor UE. Rusia a fost indicată de circa 16%, iar România – de 15%. Țările CSI, NATO, ONU și Ucraina au fost alese de câte 4% sau mai puțin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: