Premierul Dorin Recean îl dă în judecată pe Alexandr Slusari pentru afirmații false

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că îl va acționa în instanță pe fostul deputat Alexandr Slusari, acuzându-l de distribuirea unor informații false. Decizia vine după ce Slusari a afirmat, într-o emisiune televizată, că Recean s-ar întâlni lunar, la Varnița, cu liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, și cu proprietarul holdingului „Sheriff”, Victor Gușan. NM a solicitat o reacție de la Alexandr Slusari, însă deocamdată nu am primit un răspuns.

„I-am solicitat în mod public cetățeanului Slusari să dezmintă informațiile false pe care le-a lansat în cadrul unei emisiuni televizate. Au trecut 24 de ore, iar acesta nu a făcut nicio rectificare. Prin urmare, anunț că îl acționez în instanță. Libertatea de opinie nu înseamnă distribuirea intenționată și la comandă de informații false sau fabricate. Cei care mint deliberat încearcă să manipuleze, să slăbească încrederea în guvernare și să distragă atenția de la problemele reale”, a scris Dorin Recean pe pagina sa de Facebook.

Într-o reacție de marți la solicitarea lui Recean, Alexandr Slusari a respins acuzațiile premierului, susținând că declarațiile sale au fost interpretate greșit. Fostul deputat a menționat că este pregătit să discute subiectul în fața instanței.

„Nu cred că domnul Recean măcar a văzut emisiunea în care am vorbit despre comunicarea lui cu liderii separatiștilor. Dar momentele respective le vom examina în judecată, dacă premierul consideră că a fost atinsă demnitatea lui”, a declarat Slusari.

Pe 23 ianuarie, Alexandr Slusari a afirmat, într-o emisiune TV, că Dorin Recean s-ar întâlni „minimum o dată pe lună”, la Varnița, cu Vadim Krasnoselski și Victor Gușan. Cinci zile mai târziu, pe 28 ianuarie, premierul i-a cerut public lui Slusari să retracteze aceste afirmații și să își ceară scuze. Întrucât fostul deputat nu a făcut nicio rectificare, Recean a anunțat că îl va acționa în judecată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: