presedinte.md

Premierul Olandei, invitat de Maia Sandu la Chișinău. Va fi a doua vizită oficială în Moldova

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a avut o întrevedere cu prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos Mark Rutte, în cadrul vizitei sale de lucru la Davos. Șefa statului anunță că l-a invitat pe oficialul Regatului Țărilor de Jos să efectueze o vizită în țara noastră în luna iunie. 

„Am avut o discuție foarte bună cu premierul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, căruia i-am mulțumit pentru susținerea consecventă oferită de către țara sa Republicii Moldova. Vom continua această cooperare în procesul de transformare democratică a țării noastre”, comunică Sandu.

Totodată, potrivit unui comunicat al Președinției, Maia Sandu a punctat că „Regatul Țărilor de Jos este un partener important al Republicii Moldova în procesul de integrare europeană”.

La finalul discuție, șefa statului a reiterat oficialului invitația să revină în Moldova, la reuniunea Comunității Politice Europene din luna iunie.

De menționat că prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos Mark Rutte a mai fost la Chișinău, pe 2 februarie 2022. Atunci, el a susținut o conferință de presă alături de Maia Sandu.

***

Pe 1 iunie, la Chișinău, va avea loc cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene. O invitație oficială în acest sens a fost semnată de președintele Republicii Moldova Maia Sandu și președintele Consiliului European Charles Michel, și a fost expediată șefilor de stat și de guvern ale țărilor participante.

La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene.

Liderii întruniți la Chișinău vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Comunitatea Politică Europeană a fost creată anul trecut, la inițiativa președintelui Franței Emmanuel Macron. Prima reuniune a CPE a avut loc la Praga în octombrie 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

info1.md

Președinția respinge „minciunile lui Vasile Costiuc”: Maia Sandu nu a pus presiuni pentru alegerea vicepreședintelui raionului Hîncești

Președinția neagă că Maia Sandu ar fi făcut presiuni pentru alegerea lui Vasile Moraru în conducerea raionului Hîncești, așa cum a declarat deputatul Vasile Costiuc pe 3 noiembrie. Instituția a calificat declarațiile parlamentarului drept false și a condamnat răspândirea lor.

„Acuzațiile mincinoase ale lui Costiuc deja țintesc Președinția. După ce a publicat imagini din zona de frontieră de la Giurgiulești, promovând falsuri despre cerealele transportate, Vasile Costiuc continuă să lanseze acuzații nefondate, de această dată despre implicarea președintei în numirea conducătorilor în consiliile raionale. Președinția Republicii Moldova respinge ferm minciunile lui Vasile Costiuc și condamnă răspândirea de informații false. Îndemnăm cetățenii să se informeze din surse credibile”, precizează instituția prezidențială.

Reacția vine după ce, în dimineața zilei de 3 noiembrie, liderul Partidului „Democrația Acasă” a acuzat-o pe șefa statului ar fi mers la Hîncești pentru a exercita „presiuni” asupra organizației locale PAS, astfel încât aceasta să sprijine alegerea lui Vasile Moraru în funcția de vicepreședinte al raionului.

„Ditamai șef de stat se interesează ce se întâmplă la Hîncești și de ce oamenii din Hîncești nu vor să voteze pentru un om care era la PDM și își bătea joc de membrii PAS când aceștia făceau campanie electorală. (…) V-ați dus și ați pus presiune, doamna președintă, ca să-l voteze pe Moraru”, a declarat Costiuc într-un video publicat pe conturile sale de pe rețelele de socializare.

Potrivit Hîncești 24 TV, Vasile Moraru a fost votat în funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești pe 2 noiembrie. Acesta va fi responsabil de domeniul economic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: