Facebook/Vasile Tofan

Premierul Vasile Tofan, în Turcia: discuții cu oameni de afaceri. I-a invitat să producă în R. Moldova

Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, se află în Turcia, unde a avut discuții cu reprezentanții unor companii și grupuri de investiții. Oficialul susține că i-a încurajat pe oamenii de afaceri din Turcia să producă în Republica Moldova.

„Am discutat cu Fiba Group, CoreX, Franklin Templeton – care administrează active de aproximativ 1,8 trilioane de dolari – Esas Holding și companiile textile Yeşim, Evkon și Asena, care asigură deja circa 1.500 de locuri de muncă în Moldova, inclusiv în UTA Găgăuzia. Discuția cu echipa de management de la Bilişim Vadisi, un parc tehnologic cu peste 800 de companii, ne-a oferit o serie de idei pentru HiTech Park de la Stăuceni – unul dintre proiectele noastre ambițioase pentru economia viitorului”, a comunicat premierul.

Potrivit oficialului moldovean, schimburile comerciale cu Turcia depășesc un miliard de euro, iar autoritățile își propun să le dubleze în următorii 3-4 ani.

„Mesajul nostru pentru oamenii de afaceri a fost simplu: Moldova este deschisă pentru afaceri. I-am încurajat să producă la noi, valorificând accesul la piața UE, și să investească în energie, tehnologie și producție de export cu valoare adăugată mare”, a scris Tofan pe o rețea de socializare în seara zilei de 22 august.

Facebook/Vasile Tofan
Facebook/Vasile Tofan
Facebook/Vasile Tofan
Facebook/Vasile Tofan
Facebook/Vasile Tofan
Facebook/Vasile Tofan
Facebook/Vasile Tofan

Despre vizita în Turcia, premierul Vasile Tofan a anunțat încă în luna iulie. El a spus că deplasarea va fi privată și că va ajunge acolo alături de fiul său mai mare pentru a traversa înot strâmtoarea Bosfor. Tofan preciza că această deplasare reprezintă o promisiune făcută fiului său înainte de a ști că va deveni premier. Totodată, menționa că va include în programul vizitei și întâlniri cu antreprenori turci, totodată sunt posibile întâlniri bilaterale. Detalii AICI.

Tot în luna iulie, în ziua în care solicita Parlamentului votul de încredere, Vasile Tofan s-a referit la planurile sale pentru Găgăuzia, menționând că regiunea este un atu care nu este destul utilizat de R. Moldova și că aceasta este o punte spre o superputere regională, Turcia. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: