gov.md

Premierului desemnat Natalia Gavrilița i s-a oferit pază de stat. Ce spune legea?

Natalia Gavrilița beneficiază de pază de stat din 27 ianuarie, odată cu desemnarea sa, prin decret prezidențial, drept candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Informația a fost oferită de Serviciul Protecție și Pază de Stat, pe 4 februarie. 

Într-un comunicat de presă, SPPS precizează că spectrul de măsuri de protecție include paza domiciliului și automobilul de serviciu al Nataliei Gavrilița.

„Decizia privind acordarea întregului spectru de măsuri de protecție și pază a fost luată în baza Legii 134 din 2008 cu privire la SPPS. Conform legislației, anterior SPPS a acordat protecție și pază tuturor candidaților desemnați prind decret prezidențial la funcții de prim-ministru, dar și candidaților învingători prin scrutin electoral la funcția de președinte”, se arată în comunicat.

Legea respectivă specifică că din categoria demnitarilor Republicii Moldova care beneficiază de protecţie de stat fac parte: preşedintele Republicii Moldova, preşedintele parlamentului, prim-ministrul, ex-preşedintele Republicii Moldova, ex-preşedintele parlamentului, pe perioada stabilită de legislaţie.

De asemenea, legea prevede că, pe durata mandatului preşedintelui Republicii Moldova, al preşedintelui Parlamentului şi al prim-ministrului se acordă protecţie şi membrilor lor de familie.

În cazuri excepţionale, la decizia preşedintelui Republicii Moldova, poate fi acordată protecţie şi altor persoane dacă se constată o stare de pericol sau dacă există informaţii despre organizarea unor acţiuni prin care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiune şi la sănătatea lor.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

LOTUS Moldova anunță prețuri speciale pentru modelele electrice Emeya și Eletre – de la 98.000 de euro

LOTUS Moldova | DAAC-Hermes anunță o ofertă specială pentru modelele 100% electrice LOTUS Emeya și Eletre, disponibile în stocul reprezentanței oficiale. Clienții au acum posibilitatea de a achiziționa automobilele premium ale legendarului brand britanic la prețuri speciale, începând de la 98.000 de euro.

Oferta este valabilă pentru automobilele disponibile în stoc.

LOTUS Emeya – Hyper-GT electric de nouă generație

LOTUS Emeya deschide un nou capitol în segmentul Grand Touring, îmbinând designul expresiv, performanțele dinamice impresionante și tehnologiile avansate.

Modelul este disponibil în două versiuni de putere: 600 și 900, care dezvoltă 612 și, respectiv, 918 CP. Versiunea 600 oferă o autonomie maximă de până la 500 km conform ciclului WLTP, combinând performanțele ridicate cu posibilitatea de a parcurge confortabil distanțe lungi. Versiunea 900, destinată celor care își doresc performanțe sportive excepționale, oferă o autonomie de până la 400 km conform ciclului WLTP și accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 2,78 secunde.

Conceput pentru cei care apreciază caracterul sportiv, confortul și inovația, Emeya oferă o experiență de condus aparte, în care dinamica specifică LOTUS se îmbină cu rafinamentul și confortul unui automobil electric premium.

LOTUS Eletre – Hyper-SUV electric

LOTUS Eletre transpune ADN-ul sportiv al legendarului brand britanic într-un SUV electric de înaltă performanță.

Designul îndrăzneț, personalitatea distinctă și tehnologiile digitale moderne transformă Eletre într-un reprezentant remarcabil al noii generații de automobile electrice premium.

LOTUS Eletre este disponibil, de asemenea, în două versiuni de putere: 600 și 900, care dezvoltă 612 și, respectiv, 918 CP. Versiunea 600 oferă o autonomie de până la 500 km conform ciclului WLTP, asigurând un echilibru optim între performanță, confort și autonomie. Versiunea 900 se adresează celor care caută performanțe de top, accelerând de la 0 la 100 km/h în doar 2,95 secunde și oferind o autonomie maximă de până la 400 km conform ciclului WLTP.

Modelul îmbină dinamica sportivă specifică LOTUS cu un habitaclu spațios, confortul și caracterul practic al unui SUV modern.

Prețuri speciale și beneficii suplimentare

Pe lângă prețurile speciale, clienții beneficiază de avantaje suplimentare:

  • 2 ani de întreținere tehnică incluși în ofertă;
  • Garanție pentru automobil – 5 ani sau 150.000 km, în funcție de limita atinsă prima;
  • Garanție pentru bateria de înaltă tensiune – 8 ani sau 200.000 km, în funcție de limita atinsă prima.

Aceasta este o oportunitate excelentă de a descoperi gama de automobile electrice LOTUS, de a aprecia combinația dintre performanță, tehnologie și confort premium, beneficiind totodată de condiții avantajoase de achiziție.

LOTUS Moldova | DAAC-Hermes oferă clienților o abordare personalizată și asistență profesională pe parcursul întregului proces de achiziție a automobilului.

Oferta specială este valabilă exclusiv pentru automobilele disponibile în stoc.

LOTUS Moldova | DAAC-Hermes

Adresă: str. Calea Ieșilor 17, Chișinău, Republica Moldova
Telefon: +373 22 022 950
E-mail: [email protected]
Website: https://lotuscars.md

Oferta este limitată. Pentru informații detaliate despre disponibilitatea automobilelor și condițiile de achiziție, vă rugăm să contactați reprezentanții LOTUS Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: