media.elitsy.ru

Preotul din Durlești, condamnat pentru violul repetat al unei fetițe, a fost caterisit de Mitropolia Basarabiei

Mitropolia Basarabiei a comentat condamnarea penală a fostului cleric Claudiu-Vasile Mujdei al mănăstirii Sfântul Apostol Andrei”, din or. Durlești, mun. Chișinău. Acesta va petrece 16 ani de închisoare pentru violul unei fetițe. 

Pe 22 noiembrie, Mitropolia Basarabiei a publicat o declarație prin care condamnă fapta preotului.

„Biserica condamnă astfel de manifestări imorale și nu le tolerează, ci le sancționează, de aceea, Mitropolia Basarabiei a colaborat cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, punând la dispoziție toate documentele solicitate”, se arată în comunicat.

Potrivit Mitropoliei, în prezent, Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei” se află sub anchetă interioară. Claudiu-Vasile Mujdei, cel care a fost condamnat la 16 ani de închisoare, a fost depus într-o treaptă inferioară și anume de cântăreț la strană și simplu viețuitor al mănăstirii (cf. deciziei nr. 207-C/09.07.2020).

Pe 3 decembrie 2020, în ședința extraordinară de lucru a Instanței de Judecată Bisericească, a avut loc judecarea în lipsă a lui Claudiu-Vasile Mujdei, din motivul încarcerării acestuia și a fost anulată decizia privind numirea sa de cleric. De asemenea, a fost emisă o Decizie Mitropolitană de caterisire a persoanei Claudiu-Vasile Mujdei, fapt ce reprezintă depunerea permanentă din orice funcție clericală fără drept de anulare.

„Menționăm faptul că în ceea ce privește cauza penală, la Sediul Mitropoliei Basarabiei nu s-au depus reclamații sau plângeri (scrise sau telefonice) împotriva persoanei Claudiu-Vasile Mujdei care să trezească suspiciuni a faptelor sale. Totodată nu avem cunoștință ca la mănăstirea în care viețuia să fi fost asemenea sesizări. Regretăm amarnic cele întâmplate, de aceea măsurile luate în cadrul Mitropoliei Basarabiei sunt definitive. Orice greșeală morală sau duhovnicească, produsă de o patimă anume aduce asupra ei consecințe imediate. Purtarea unor astfel de clerici este dăunătoare pentru Biserică și pentru credincioși. Unii ca aceștia s-au rupt din unitatea cu trupul eclezial și au pierdut vrednicia necesară pentru săvârșirea Tainelor”, se arată în declarația Mitropoliei.

De asemenea, Mitropolia Basarabiei consideră că „nu este afectată Sfințenia Bisericii”.

„În acest caz al căderii în păcat al unui cleric, nu este afectată Sfințenia Bisericii. Fiecare își asumă responsabilitatea faptelor sale și este răspunzător în fața legilor canonice bisericești și a Instanțelor de Judecată Civile sau Penale.  Biserica, ca Instituție Divino-umană, își are conducător pe Hristos. Oamenii din interiorul ei sunt supuși greșelilor la fel ca toți ceilalți, de aceea există o Instanță Disciplinară și Judecată Bisericească care ia hotărâri clare și prompte punând în aplicare Canoanele Bisericii”, au conchis reprezentanții Mitropoliei.

 

Claudiu-Vasile Mujdei a fost primit la ascultare la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei” din or. Durlești, mun. Chișinău, în anul 2012. În același an, el a ajuns în atenția presei după ce femeia cu care era în proces de divorț a depus o plângere la poliție pentru că acesta a răpit cei doi copii ai cuplului. Potrivit acesteia, bărbatul consuma alcool și îi agresa fizic atât pe ea, cât și pe copii, care aveau în acel moment doar 2 și respectiv 3 ani.

Amintim că, pe 19 noiembrie, PCCOCS a anunțat că a terminat urmărirea penală și a trimis pe banca acuzaților un preot care a abuzat-o sexual timp de trei ani pe fiica concubinei sale. Abuzurile au început când copila avea 13 ani și au avut loc inclusiv în stăreția mănăstirii.

La solicitarea procurorilor, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe inculpat la 16 ani închisoare, cu dispunerea achitării prejudiciului moral în sumă de 100.000 lei, ca parte a acțiunii civile înaintate de victimă.

Mitropolia Basarabiei nu a comentat, deocamdată, acest caz.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Vicepremier: Republica Moldova ar putea să se unească cu România, dacă procesul de aderare la UE va stagna

Autoritățile de la Chișinău vor lua în considerare scenariul reunificării Republicii Moldova cu România, dacă procesul de aderare la Uniunea Europeană va stagna. Afirmația a fost făcută de Eugeniu Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării și vicepremier, într-un interviu pentru Euractiv.

Eugeniu Osmochescu a declarat că obiectivul Republicii Moldova rămâne semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2028. Totodată, oficialul a spus că, în cazul în care procesul ar stagna, Chișinăul va lua în considerare alte posibilități.

El a descris o eventuală unire cu România drept una dintre opțiuni. „Acesta este planul B”, a declarat Osmochescu.

Întrebat dacă un astfel de scenariu ar schimba fundamental identitatea Republicii Moldova, ministrul Economiei a argumentat că majoritatea moldovenilor au deja legături culturale și familiale strânse cu România, iar mulți dintre ei dețin cetățenia română.

Există un cost. Acesta va trebui să fie suportat de România și de Uniunea Europeană. Dar costul nu ar fi atât de mare precum cel al reunificării fostelor Germanii (de Est și de Vest – n. r.)”, a spus el.

Amintim că, de la începutul acestui an, președinta Maia Sandu a vorbit în repetate rânduri despre o potențială unire dintre Republica Moldova și România, afirmând inclusiv că ar susține ideea în cazul organizării unui referendum pe această temă. De asemenea, în mai, la Strasbourg, șefa statului a semnalat că Chișinăul ar putea analiza posibilitatea reunificării drept o rută alternativă pentru accederea în UE, dacă procesul de aderare va stagna.

Conform unui sondaj iData, în prezent, 41% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin unirea cu România. Peste Prut nivelul de sprijin este considerabil mai înalt: circa 72% dintre cetățenii României susțin unirea celor două state.

***

Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024, iar în prezent poartă discuții tehnice cu Comisia Europeană pe toate cele șase clustere de negociere.

Deschiderea formală a clusterelor de negociere, care necesită aprobarea unanimă a statelor membre ale UE, a fost blocată de opoziția Ungariei față de candidatura Ucrainei. În urma alegerilor parlamentare ungare din aprilie, Fidesz – formațiunea care a guvernat țara timp de 16 ani – și prim-ministrul Viktor Orban au pierdut puterea. Guvernarea a fost preluată de Tisza, iar liderul său, Peter Magyar, a devenit premier. Noul lider de la Budapesta a sugerat că nu se va opune avansării procesului de negocieri.

Recent, Euractiv a scris că Comisia Europeană se așteaptă ca primul cluster de negociere să fie deschis pe 16 iunie.

Actuala conducere a Republicii Moldova și-a propus drept obiectiv semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: