Facebook/Maia Sandu

Președinta Sandu se va întâlni cu Regele Charles al III-lea. Vizită în Marea Britanie

Președinta Maia Sandu întreprinde în perioada 23-24 iulie o vizită de lucru în Marea Britanie. Șefa statului se va întâlni cu Regele Charles al III-lea și mai mulți oficiali englezi de rang înalt, pentru a aprofunda relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Marea Britanie.

Potrivit unui comunicat al Președinției de la Chișinău, Maia Sandu va avea o audiență cu Regele Charles al III-lea și va purta discuții cu alți oficiali britanici de rang înalt. De asemenea, se va întâlni cu diaspora din Northampton.

„Această vizită are ca scop consolidarea parteneriatului Republicii Moldova cu Marea Britanie, bazat pe cooperarea în domenii precum, dezvoltarea economică, întărirea statului de drept, combaterea corupției și securitatea națională. (…) În cadrul întrevederilor, președinta Maia Sandu va discuta cu oficialii britanici despre extinderea exporturilor moldovenești, atragerea investițiilor și continuarea sprijinului pentru consolidarea instituțiilor democratice și a capacității statului de a răspunde la provocările regionale”, a transmis instituția prezidențială.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram: Zelenskiy / Official

Academia de Științe a Ucrainei, în flăcări după un atac rusesc. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața, iar șase au fost rănite FOTO/VIDEO

Academia Națională de Științe a Ucrainei a fost vizată de un atac rusesc luni, 28 septembrie, în urma căruia a izbucnit un incendiu. Potrivit imaginilor, în clădire se aflau persoane care au încercat să iasă din imobilul cuprins de flăcări pe ferestre. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat despre o persoană decedată și șase persoane rănite, dintre care trei copii, în urma atacului.

Zelenski a anunțat că un atac rusesc a vizat clădirea Academiei de Științe a Ucrainei și că, în urma acestuia, a izbucnit un incendiu. Ulterior, el a comunicat despre o persoană decedată și șase persoane rănite, dintre care trei copii, în urma atacului.

Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official

Potrivit lui Zelenski, tot la Kiev, a fost lovită clădirea unei instituții medicale, unde a izbucnit, de asemenea, un incendiu.

Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: