imagine-simbol

Președintele CEC: „Alegerile locale vor costa bugetul de stat 178 de milioane de lei”

Alegerile locale generale din acest an vor costa bugetul de stat în jur de 178 de milioane de lei. Suma a fost enunțată de președintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman. Șefa CEC spune că deși în Republica Moldova ar putea fi prelungită starea de urgență, acest lucru nu împiedică desfășurarea scrutinului, întrucât CEC a mai organizat alegeri în perioada stării de urgență, fiind aplicată o excepție de la norma legală, notează IPN.

Potrivit noului Cod Electoral, intrat în vigoare la începutul acestui an, alegerile locale generale vor fi organizate sau în ultima duminică din luna octombrie, sau în prima duminică din luna noiembrie.

„Data exactă urmează să fie stabilită de CEC înainte cu 70 de zile până la ziua scrutinului. Ne-am dorit ca această prevedere să existe în Codul Electoral, pentru ca să avem o previzibilitate, oamenii să se pregătească de alegeri, știind perioada în care va fi numită data alegerilor. Bugetul estimat pentru alegerile locale generale este de 178 de milioane de lei, 80% din sumă este pentru salarizarea membrilor organelor electorale. În legea bugetului de stat ni s-au alocat 154 de milioane de lei, la rectificarea bugetului ar putea fi majorată suma pentru că vor fi cheltuieli necesare organizării turului doi”, a spus Angelica Caraman în cadrul emisiuni „Paralela 47” de la Radio Moldova.

Deși anterior guvernatoarea autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a spus că guvernarea ar intenționa amânarea alegerilor locale, invocând starea de urgență, șefa CEC spune că instituția se pregătește pentru desfășurarea scrutinului, iar discuții privind o eventuală amânare nu există.

„Am desfășurat trei exerciții electorale în perioada de urgență, alegerile din toamna anului 2021, alegerile din primăvara și toamna anului 2022, cu rectificarea de rigoare în hotărârea Parlamentului. Legea privind situația de urgență specifică imposibilitatea de a organiza alegeri, dar când starea de urgență nu se reflectă direct asupra exercițiului electoral, a fost aplicată o excepție. Nu cunosc despre o posibilă amânare”, a mai spus președintele Comisiei Electorale Centrale.

Primul tur al ultimelor alegeri locale a avut loc la 20 octombrie 2019. Potrivit legii, aleșii locali au un mandat de 4 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Urmărire nocturnă la Dubăsari: un șofer ar fi tamponat intenționat mașina Poliției. Este cercetat pentru braconaj și amenințare cu moartea

În raionul Dubăsari, un șofer nu s-a conformat somațiilor polițiștilor de a opri, în timp ce aceștia desfășurau acțiuni de prevenire și combatere a braconajului. Ulterior, bărbatul ar fi tamponat intenționat automobilul de serviciu al Poliției, după care și-a continuat deplasarea. La scurt timp, a pierdut controlul mașinii și a intrat în gardul unei gospodării. Acesta a refuzat să prezinte automobilul pentru examinare, astfel că vehiculul a fost ridicat, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit instituției, în acest caz au fost inițiate două cauze penale – una pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu nimicirea bunurilor și alta pentru vânatul ilegal.

Pe 8 noiembrie, IGP a anunțat că „polițiștii documentează un caz de braconaj, însoțit de amenințări cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății, precum și cu nimicirea bunurilor, după ce un automobil al Poliției a fost deteriorat în timpul intervenției”.

Potrivit instituției, incidentul a avut loc în seara zilei de 7 noiembrie, aproape de miezul nopții, în extravilanul satului Ustia din raionul Dubăsari, unde polițiștii desfășurau măsuri de prevenire și combatere a braconajului. „În timpul intervenției, oamenii legii au observat un Ford, al cărui conducător, un bărbat de 40 de ani, nu s-a conformat somațiilor legale de a opri și și-a continuat deplasarea. În timpul urmăririi, acesta ar fi tamponat intenționat partea stângă-față a automobilului de serviciu al Poliției, de model Dacia Duster, după care și-a continuat deplasarea. Ulterior, șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu gardul unei gospodării. În urma incidentului, nici o persoană nu a avut de suferit”, a comunicat Inspectoratul.

Potrivit IGP, în acest caz au fost inițiate două cauze penale: una pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu nimicirea bunurilor, iar cealaltă pentru vânatul ilegal. „Bărbatul, originar din Chișinău, a fost reținut pentru 72 de ore. Proprietarul a refuzat categoric să prezinte automobilul de marca Ford pentru examinare. În acest context, mașina a fost ridicată, iar Poliția va întreprinde acțiunile procesuale necesare în vederea percheziționării mașinii, cu respectarea tuturor prevederilor legale”, a comunicat IGP.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: