facebook.com/Igor Dodon

Președintele convoacă Consiliul Suprem de Securitate. Ce subiecte vor fi discutate

Președintele Igor Dodon a anunțat convocarea ședinței Consiliului Suprem de Securitate pentru această săptămână. Anunțul a fost făcut astăzi, 1 decembrie, în urma întrunirii devenite deja tradiție, la început de săptămână, cu premierul și președintele legislativului. Potrivit șefului statului, noua componență a consiliului urmează să discute 4 subiecte:

1.Așa numitul „furt al miliardului”. Președintele a menționat că îl interesează poziția noului procuror general cu privire la acest subiect. De asemenea, va fi discutată informația privind urmărirea activelor din afara țării a celor care au participat la jaful bancar.

2.Sectorul energetic:  „Va fi discutat nivelul de pregătire al Republicii Moldova după 1 ianuarie. Nu avem certitudinea tranzitului de gaz rusesc prin Urcraina”, a explicat Igor Dodon.

3.Situația de la Aeroportul Internațional Chișinău. „Noi considerăm că aeroportul a fost concesionat cu încălcarea legislației și trebuie să revină în gestionarea exlclusiv a statului. Insistăm pe rezilierea contractului de concesiune”, a spus Igor Dodon. de asemenea, acesta a vorbit și despre posibilitatea înființării a noi aeroporturi în Republica Moldova.

„În ceea ce ține de liberalizarea pieței, noi trebuie să permitem deschiderea și altor aeropoarte internaționale de pasageri în Republica Moldova. Taxele percepute sunt foarte înalte, ceea ce nu permite companiilor law cost să intervină pe piața noastră”, a explicat Igor Dodon. Acesta a menționat că ar trebui deschise încă două aerpoarte: unul la nordul țării și unul la sudul. Președintele a mai menționat că banii ar urma să fie obținuți prin parteneriate publice-private.

4.Diverse. Igor Dodon a menționat că urmează să discute despre așa numitul „scandal al interceptărilor”, dezvăluit recent de deputatul blocului ACUM, Chiril Moțpan. De asemenea, vor fi abordate informațiile privind dubla identitate a fostului președinte al PDM, Vlad Plahotniuc. Șeful statului a precizat că a solicitat informații de la SIS privind acest subiect.

Cel mai probabil, ședința va avea loc miercuri.

Întrebat de jurnașliști când vor fi definitivate condițiile privind acordarea unui credit în sumă de 500 de mii de $ din partea Rusiei, președintele Igor Dodon a spus că speră ca acest lucru să se întâmple până la sfârșitul anului.

„Negocierile urmează a fi finalizate în următoarele săptămâni. Condițiile trebuie să fie la fel de avantajoase ca cele acordate de partnereii BERD și BEI, cu o rată de până la 1,5/%. Nu ne permitem împrumuturi la dobânzi comerciale”, a explicat președintele.

Șeful statului a mai menționat că proiectele sociale care au fost aprobate în ședința de guvern, urmează să fie supuse dezbaterilor în această săptămână, de către deputați.

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Noi informații despre atacul din Polonia. Președinta Maia Sandu: „Moldova este alături de voi”

Șase persoane au fost ucise în atacul armat din orașul polonez Cracovia, iar alte 16 au fost rănite. Ministrul de Interne al Poloniei a declarat că, potrivit informaților preliminare, atacul ar putea avea legătură cu faptul că suspectul împărtășea viziuni de extremă dreapta. Între timp, în locuința suspectului, un cetățean polonez în vârstă de 24 de ani, au fost descoperite cadavrele a trei persoane. Președinta Maia Sandu și Ministerul Afacerilor Externe au transmis mesaje de condoleanțe în urma atacului armat, adăugând că Republica Moldova este solidară cu poporul polonez în aceste momente dificile.

„Profund întristată de atacul din Cracovia. Gândurile noastre se îndreaptă către victime, familiile și apropiații acestora, precum și către poporul polonez. Moldova este alături de voi”, a scris Maia Sandu pe o rețea de socializare.

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a transmis condoleanțe familiilor și celor apropiați victimelor. „Republica Moldova este solidară cu Polonia și cu poporul polonez în aceste momente dificile”, a adăugat Ministerul.

Premierul Vasile Tofan a declarat că „poporul Republicii Moldova este alături de prietenii noștri polonezi în aceste momente de doliu”.

Ce se știe despre atacul armat

Potrivit BBC, atacul armat a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:00, ora locală, în cea mai mare piață din centrul vechi al Cracoviei, o zonă populară printre turiști.

Focurile de armă au fost trase dintr-un autoturism. Un cetățean polonez în vârstă de 24 de ani a ucis șase persoane, iar alte 16 au fost rănite. Printre răniți se numără doi polițiști, iar unul dintre ei se află în stare gravă. Printre persoanele decedate se numără patru femei și doi bărbați. Poliția a anunțat că printre victime se află un cetățean britanic. Alte trei victime sunt cetățeni polonezi. Cinci dintre răniți sunt cetățeni ai Austriei, Germaniei, Portugaliei, Rusiei și Marii Britanii.

Poliția a deschis focul și l-a reținut pe atacator, care se află la spital cu răni provocate de gloanțe. Ministrul de Interne al Poloniei a declarat că, potrivit informaților preliminare, atacul ar putea avea legătură cu faptul că suspectul împărtășea viziuni de extremă dreapta.

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că în locuința suspectului au fost descoperite cadavrele a două femei și ale unui bărbat. „Există motive întemeiate să credem că este vorba despre membri ai familiei sale apropiate”, a declarat Tusk. El a mai spus că, din motive de securitate, pentru inspectarea locuinței atacatorului a fost utilizată o dronă. „Știm că în interiorul casei s-ar putea afla o cantitate considerabilă a arme”, a adăugat Tusk.

Actualizare 10.50: Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a declarat că, potrivit informațiilor disponibile la această oră, printre victimele atacului armat din Cracovia nu se numără cetățeni moldoveni. „Totodată, precizăm că, până în prezent, la Ambasada Republicii Moldova din Polonia nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident”, a menționat instituția.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: