protv.md

Președintele raionului Călărași și un primar – după gratii. Procuratura a publicat stenograma discuțiilor

Președintele raionului Călărași Ștefan Bolea și un șef de direcție a Consiliului raional au primit 30 de zile arest preventiv. Totodată, primarului de Călărași Ion Olari i-a fost aplicată măsura preventivă – 20 de zile arest preventiv. Informația a fost confirmată, 2 februarie, de Procuratura Anticorupție.

De asemenea, PA a publicat extrase din discuțiile aleșilor locali, învinuiți în dosarul fraudării achizițiilor publice.

Extras 1
„S – Am vorbit ieri cu (denumirea persoanei juridice)
B – Și?
S – Şi până zilele acestea facem, îl presăm.
B – Aha.
S – Acolo îi 400 000, nu știu câți lei, plus cu 10 % „обналичка” asta şi iese, iese 360 000 şi la trei împărțim, fără p**ă aista de jos şi gata, iese câte 120 de fiecare, 400 000.
B – Aha, aha, iar am să-l prind undeva.
S – Din 400 000 şi el o zis 10 % „обналичка”, inclusiv.
B – Aha, aha.
S – Eu aşa şi le-am spus. Şi dacă spunem aşa… Ieri m-am întâlnit cu primarul şi pe urmă cu dânșii şi câte 120 iese, o să ne dea la mână așa, dar și o zis că până încolo joi, încolo el le grămădește.
B – Da uite și cu…
S – El tot face”

Extras 2
„S – Iaca vezi. Dar de făcut transferul, 500 583, așa-i?
O – Da.
S – Minus 10 (face calcule la calculator și îi prezintă primarului).
O – 450. Și noi cât am primit? Cât am luat?
S – Minus 120, lui aista (preşedintele Consiliului raional Călăraşi).
O – Mhm.
S – Şi împărțit la doi.
O – Aşa şi am planificat 120 și 160 de mii.
S – Nouă câte 165-160 mii și în rest am dat acolo.
O – Ei cred că îi așa, eu n-am de unde să știu, tu ai dus evidența.
S – Nu da. El amu la Călăraşi vine.
O – Atunci mi-o dat „с**а” (cuvânt necenzurat în limba rusă) aceia cu leii aceiaşi. Cu cursul acela și na hai repede. Și nu m-am dezmeticit, cum p***a m**i (cuvânt necenzurat) m-am dus după 70 și mi-a dat o sută și ceva, ce „х***я” (cuvânt necenzurat în limba rusă)? Nu înțelegeam.
S – Mhm.
O – Și am vrut să mă întâlnesc cu tine și de-amu să vedem.
S – Mhm.
O – Da dacă… Tu ai dreptate, cu aiştea 160.
S – Da„

Precizăm că, pe 31 ianuarie, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat percheziții la Călărași. Aceștia au desfășurat acțiuni de urmărire penală în cadrul mai multor cauze, pornite pe fapte de corupție.

Informația a fost confirmată pentru NM de către Angela Starinschi, reprezentanta CNA.

„Desfășurăm acțiuni de urmarire penală, la Călărași, în cadrul mai multor cauze, pornite pe fapte de corupție. Investigațiile noastre vizează fraudarea achizițiilor publice și alte abuzuri, comise de către persoane publice din administrația publică locală”, a comunicat Starinschi.

Reprezentanta CNA a menționat că sunt efectuate percheziții „la președintele raionului, la primar și la un sef de direcție”: „Vom oferi mai multe informații după finalizarea tuturor acțiunilor”.

În urma perchezițiilor Ștefan Bolea și Ion Olari au fost reținuți.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Getty Images

SUA și Rusia au convenit asupra livrărilor de motorină rusească. Zelenski: „Cadourile făcute lui Putin nu vor contribui la pace”

Federația Rusă și Statele Unite ale Americii au convenit să livreze motorină rusească pe piața americană și pe cea internațională. Anunțul a fost făcut de președintele SUA, Donald Trump, în seara de 9 octombrie, după o convorbire telefonică cu liderul rus Vladimir Putin. Trump a descris convorbirea drept „foarte reușită”. La rândul său, Putin a declarat că Rusia este pregătită să furnizeze petrol și produse petroliere atât Statelor Unite ale Americii, cât și altor piețe internaționale, relatează Meduza.

Washingtonul a anunțat relaxarea sancțiunilor privind exporturile de motorină rusească. Departamentul Trezoreriei SUA a emis deja o licență temporară care permite comercializarea motorinei rusești pe piața mondială, făcând o excepție de la sancțiunile americane până la 7 aprilie 2027. Anterior, autoritățile americane relaxaseră temporar și sancțiunile privind petrolul rusesc, pe fondul crizei de pe piața energetică provocate de războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului.

Și Rusia a început să elimine restricțiile privind exporturile de motorină, a anunțat vicepremierul Aleksandr Novak. Exporturile de petrol și produse petroliere rusești sunt limitate atât de sancțiunile internaționale, cât și de restricțiile impuse de autoritățile de la Moscova. De exemplu, interdicția care limitează exporturile de motorină și combustibil pentru nave este în vigoare până la sfârșitul lunii octombrie. Măsura a fost introdusă după ce Ucraina a atacat mai multe rafinării din Rusia, iar țara s-a confruntat în timpul verii cu o criză a carburanților.

Potrivit lui Trump, Rusia ar urma să livreze imediat peste 300 000 de tone de motorină. Alte 500 000 de tone ar urma să ajungă pe piață în noiembrie, urmate de încă un milion de tone. Novak a declarat că Rusia este pregătită să suplimenteze livrările de motorină către piața americană încă din octombrie. Exporturile ar urma să crească și în noiembrie și decembrie, odată cu repunerea în funcțiune a rafinăriilor reparate.

Ucraina a criticat acordul încheiat între Moscova și Washington. Președintele ucrainean Vladimir Zelenski consideră că orice relaxare a sancțiunilor impuse Rusiei, în lipsa unor acorduri privind detensionarea conflictului, reprezintă „o slăbiciune evidentă”.

„Cadourile făcute lui Putin nu vor contribui nici la pace, nici la bunăstarea lumii civilizate. Rusia va „mulțumi” pentru motorină continuându-și campania de teroare și acțiunile perfide. Permisiunea acordată Rusiei de a vinde produse petroliere înseamnă investiții într-un război care trebuie oprit, nu prelungit. Este nevoie de măsuri reale de detensionare în relația cu Rusia, pe bază de reciprocitate”, a declarat Zelenski.

Anunțul privind livrările de motorină vine în contextul reluării negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina. Pe 9 octombrie, o delegație ucraineană s-a întâlnit la Miami cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner.

Cu o zi înainte de anunțarea acordului, surse citate de publicația The Kyiv Independent au relatat că Rusia le-a cerut Statelor Unite să ridice sancțiunile în cadrul negocierilor privind un posibil „armistițiu energetic”. Autoritățile de la Kiev au declarat că Ucraina este dispusă să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești dacă Moscova se angajează să nu mai lovească infrastructura energetică ucraineană.

Trump, aflat sub presiune pe fondul creșterii prețurilor la carburanți înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului pentru Congresul SUA, i-a cerut în repetate rânduri Ucrainei să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere rusești. Președintele american a susținut că aceste atacuri contribuie la deficitul de combustibili la nivel mondial și la creșterea prețurilor.

Pe 2 octombrie, Putin a respins, la rândul său, ideea unui „armistițiu energetic” cu Ucraina. Într-un discurs susținut la Forumul Valdai, liderul rus a afirmat că simpla încetare a atacurilor nu ar rezolva problema prețurilor ridicate la motorină în SUA și pe piețele internaționale atât timp cât sancțiunile împotriva Rusiei rămân în vigoare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: