telegraph.md

Președinția, răspuns indirect pentru Usatîi? Băluțel, despre colectarea celor 100 000 de semnături: Este dreptul oricărui politician

Adrian Băluțel, șeful de cabinet al președintei, a declarat că după anunțul Maiei Sandu de a organiza un referendum, mai mulți politicieni au pornit un val de solicitări de referendumuri pe diverse subiecte. Potrivit lui Băluțel, autoritățile respectă legislația în vigoare. Ce ține de „dorința de a colecta semnături de la oameni pentru a-și susține inițiativele, este dreptul oricărui politician să facă acest lucru”. Deși nu a precizat la cine se referă, răspunsul lui Băluțel vine la doar o zi după ce politicianul Renato Usatîi a expediat o scrisoare președintei țării, în care a menționat că dacă nu va primi un răspuns, ar putea începe colectarea de semnături pentru inițierea unui referendum.

Adrian Băluțel, șeful de cabinet al președintei, a scris pe rețelele de socializare că „după inițiativa președintei de a fi organizat un referendum pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, mai mulți politicieni au pornit un val de solicitări de referendumuri pe diverse subiecte”.

„Aduc aminte tuturor că Republica Moldova are legislație cu privire la organizarea alegerilor, cu privire la organizarea referendumurilor și noi respectăm legislația în vigoare. În același timp, în legătura cu dorința de a colecta semnături de la oameni pentru a-și susține inițiativele, este dreptul oricărui cetățean, politician sau partid să facă acest lucru, să se asocieze și să-și manifeste poziția politică așa cum consideră, lucru consfințit în Constituție”, a menționat Băluțel.

Amintim, liderul Partidului Nostru Renato Usatîi a anunțat că a transmis o scrisoare președintei Maia Sandu și Parlamentului. Politicianul a cerut inițierea unui referendum republican consultativ, în care cetățenii să răspundă dacă vor sau nu alegeri parlamentare anticipate. Politicianul a solicitat un răspuns până pe 8 martie, „în caz contrar își rezervă dreptul de a face uz de normele legislative în vigoare care oferă posibilitatea inițierii referendumului republican de către cel puțin 100 000 de cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot”.

Înainte de aceasta, fosta bașcană a Găgăuziei Irina Vlah anunța că i-a trimis o scrisoare președintei Maia Sandu, în care i-a cerut inițierea unui referendum privind inviolabilitatea statutului de neutralitate al Republicii Moldova și neadmiterea participării țării noastre la blocurile militare. În replică, administrația prezidențială a declarat că „în legea supremă a țarii noastre scrie că suntem neutri” și că „nu este și nici nu poate fi vorba despre vreo aderare la blocuri militare, pentru că asta contravine Constituției”.

***

Pe 24 decembrie 2023, președinta Maia Sandu a solicitat desfășurarea, în toamna anului 2024, a unui referendum național privind aderarea la Uniunea Europeană. În aceeași zi, la trei ani de mandat, șefa statului a anunțat oficial că va candida la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024. Câteva zile mai târziu, pe 28 decembrie 2023, deputații au votat în lectura a doua modificări la Codul electoral, care permit organizarea referendumului republican în ziua desfășurării alegerilor parlamentare, prezidențiale și locale.

Pe 5 martie curent, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a declarat că a intrat în posesia mai multor date care ar indica că Federația Rusă dorește să compromită aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin implicarea în procesele electorale din 2024 și 2025. Pentru anul 2024, Serviciul „are certitudinea că referendumul anunțat va fi ținta discreditărilor”. „De partea rusă se mizează pe opțiunea de boicot, votul împotrivă, sau încadrarea unei întrebări suplimentare în cadrul referendumului care să ducă cetățenii în eroare”, a menționat directorul SIS Alexandru Musteața.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: