Anatol Durbală

Mesajul regizorului Anatol Durbală, după premiera filmului Varvara: „E un drum lung, foarte lung”

În seara de 6 iunie, Președinția a găzduit premiera filmului „Varvara”, regizat de către Anatol Durbală. La eveniment au participat oameni de cultură, diplomați, angajați ai instituției prezidențiale și însăși șefa statului. Începând cu 7 iunie, filmul va fi difuzat și în cinematografe.

Premiera filmului „Varvara” a avut loc în „sala mare” a Președinției și a reunit echipa de filmare, actori, cineaşti, diplomați și jurnaliști. A urmărit filmul și președinta țării, Maia Sandu.

Pelicula este produsă de Sergiu Cumatrenco Jr și regizată de Anatol Durbală.

S-au scurs aproape 6 ani de la secunda când mi-a trecut prin el ideea care a crescut ulterior în aceast subiect, în această poveste. Aproape 6 ani în care nu cred că a trecut o zi să nu mă gândesc la ea. Chiar și acum, deja după premieră, tot mă gândesc. Dincolo de rezultat, e un drum lung, foarte lung de la scânteia unei idei până la focul, lumina becului proiectorului care o conturează pe ecran”, a povestit regizorul Anatol Durbală.

Prin intermediul unui text publicat pe 7 iunie, acesta a mulțumim echipei care l-a susținut.

Vă mulțumesc, dragilor, tuturora care ați muncit la acest film. Aseară pe unii nici nu am apucat să-i salut, atât de zăpăcit eram. Vă mulțumesc”, a menționat Durbală.

De asemenea, Anatol Durbală a adresat un mesaj pentru șefa statului: „Pe lângă toate, mulțumim dnei Președintă că a găsit timp și a venit la premieră să vadă filmul nostru “Varvara”. A făcut-o ca de obicei modest, fără tam-tam. Eu unul nici n-am știut că vine. Abia după proiecție am aflat că e în sală. Mulțumim și pentru că ne-a găzduit la Președinție. Cu toate că acesta e un edificiu public și, în fond, e un lucru normal. Doar că la noi normalitatea a ajuns să fie mereu lăudată”.

„Varvara” îl prezintă în prim plan pe Sașa, un instalator de rând, care încearcă din răsputeri să trăiască cinstit. Acesta însă se confruntă cu o dilemă colosală: renunțarea la principiile personale sau salvarea vieții copilului său, care suferă de o anomalie de dezvoltare. Din 7 iunie, filmul este difuzat în toate cinematografele: Patria Centru, Multiplex și la ODEON.

Anatol Durbală
Anatol Durbală
Anatol Durbală
Anatol Durbală
Anatol Durbală
Anatol Durbală
Anatol Durbală
Anatol Durbală
Anatol Durbală

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/ad.nl

Presupus caz de abuz sexual asupra unei minore din raionul Călărași: ce spune poliția

Poliția a pornit o cauză penală după ce a fost sesizată cu privire la presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore din raionul Călărași. Copila se afla în raionul Ștefan Vodă în momentul în care ar fi avut loc faptele reclamate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că expertiza medico-legală nu a identificat semne care să confirme comiterea unui act sexual, însă ancheta continuă.

Potrivit unui comunicat al IGP, sesizarea a fost făcută la 28 mai. Imediat după sesizare, autoritățile au dispus efectuarea unei expertize medico-legale a minorei. „Potrivit concluziilor acesteia, nu au fost constatate semne care să confirme comiterea unui act sexual”, a precizat instituția.

Cazul a continuat să fie investigat, întrucât sesizarea viza presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unui minor. Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.

În cadrul urmăririi penale au fost audiate persoanele relevante și mai mulți martori. Minora a fost audiată în condiții speciale, cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege și a interesului superior al copilului.

Poliția a anunțat că a identificat și a audiat o persoană în calitate de bănuit. Aceasta nu recunoaște comiterea faptelor investigate.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, anchetatorii au dispus mai multe evaluări și expertize de specialitate, inclusiv o evaluare psihologică și o expertiză psihiatrică a minorei.

Investigația se desfășoară sub conducerea procurorului, iar polițiștii continuă acțiunile procesuale pentru administrarea probelor și stabilirea circumstanțelor cazului.

Poliția a precizat că nu va divulga identitatea minorei, conținutul declarațiilor acesteia sau alte informații care ar putea duce la identificarea ei, pentru a proteja interesul superior al copilului și pentru a nu prejudicia ancheta.

Precizările IGP vin după ce mama minorei a comunicat public despre cazul despre presupusul caz de abuz sexual.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: