Andrei Mardari / NewsMaker

Presiuni asupra Avocatului Poporului? Ceslav Panico susține că un oficial i-a cerut să modifice un raport de constatare

Ombudsmanul Ceslav Panico susține că a primit o scrisoare de la conducătorul unei instituții importante, care i-a cerut să modifice datele dintr-un raport de constatare. Acesta nu a precizat numele oficialului care l-a contactat și nici despre ce raport este vorba, însă a menționat că este primul caz de acest fel în ultimii 25 de ani de activitate ai instituției pe care o conduce.

În seara de 19 ianuarie, Avocatul Poporului Ceslav Panico a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care s-a referit la diferența de abordare din partea unor oficiali cu rang înalt. Panico susține că a primit două e-mailuri de la doi conducători de instituții, dintre care un ministru. Unul dintre aceștia a avut o abordare constructivă față de un raport al oficiului Avocatul Poporului, în timp ce celălalt i-ar fi cerut modificarea constatărilor.

Ceslav Panico: „Am primit două emailuri: unul de la un ministru, altul de la conducătorul unei altei instituții importante care se referă la subiecte diferite, dar țin de respectarea drepturilor omului. (…)

În al doilea e-mail, conducătorul/minstrul celuilalt domeniu vine mai că nu cu o somație și o negare a constatărilor identificate de către Oficiul Avocatului Poporului și cu solicitarea de a modifica raportul de constatare. Drept că mie nu îmi este clar din scrisoare/e-mail dacă se dorește mai mult îmbunătățirea situației din acel domeniu sau, pur și simplu, este o „încercare” de a ocoli noțiunea de imixtiune în activitatea Avocatului Poporului, care apropo este o instituție de rang internațional și constituțional”.

Ombudsmanul nu a dezvăluit numele oficialului care ar fi efectuat presiuni asupra Oficiului Avocatul Poporului, însă a precizat că este pentru prima oară în 25 de ani de activitate ai instituției când are loc un asemenea caz.

Ceslav Panico: „Dacă îmi aduc aminte bine, probabil, este prima scrisoare de acest gen în peste 25 de ani de activitate ai Oficiului Avocatului Poporului. (…) Vrem noi să acceptăm constatările Avocatului Poporului sau nu vrem să le acceptăm, vrem noi sau nu vrem noi să acceptăm constatările organizațiilor internaționale sau societății civile, dar de la negarea acestor constatări situația în teren nu se va schimba”.

Ceslav Panico a preluat funcția de Avocat al Poporului în februarie 2022, în urma unui concurs. Anterior, el a deținut funcția de vicedirector al Institutului de Reforme Penale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

imagine simbol

Gazul se va scumpi în acest an? Prognoza șefului interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban

Directorul interimar al Moldovagaz, companie responsabilă în prezent de livrarea gazelor în regiunea transnistreană, Vadim Ceban, estimează că tariful la gaz în Republica Moldova ar putea crește în acest an. Într-o emisiune la N4, el și-a explicat prognoza prin prețurile ridicate de pe piața europeană, criza din Orientul Mijlociu și ritmul lent de constituire a stocurilor de gaze înainte de iarnă.

„Prețurile la gaz nu scad. Dacă anul trecut achizițiile erau la 27, 28 sau 30 de euro pentru un MWh, acum prețul spot este de 45 de euro pentru un MWh. (…) Asta înseamnă 500 de euro pentru o mie de metri cubi”, a declarat directorul interimar al Moldovagaz.

Vadim Ceban a adăugat că prețurile forward și futures pentru lunile de iarnă rămân aproximativ la același nivel. Din acest motiv, în opinia sa, traderii nu au în prezent suficiente motive să stocheze gaze în depozite, deoarece nu știu care va fi prețul în timpul iernii.

„Nu văd niciun anunț din partea Energocom despre cum injectează gaze naturale în depozite, dacă le cumpără sau nu. Cred că încă așteaptă. Iar pentru iarnă prețurile sunt aceleași și nu există niciun stimulent sau motivație să injectezi gaze la un asemenea preț, fără să știi care va fi prețul în timpul iernii”, a spus Vadim Ceban.

Totodată, el a precizat că problema nu ține doar de acțiunile Energocom. Potrivit lui, compania poate cumpăra și stoca gaze în România, Ucraina sau în alte state din regiune, însă volume mari pot fi asigurate doar de marii traderi și producători.

„Dacă vorbim despre achiziția gazelor, este nevoie de un echilibru rezonabil pentru Republica Moldova și pentru Energocom – atât contracte pe termen lung, cât și achiziții de pe piața spot. Acesta ar trebui să fie modelul”, a conchis Vadim Ceban.

Amintim că, după sistarea livrărilor de gaze rusești către Republica Moldova, țara își asigură necesarul de gaze prin achiziții de pe piețele europene. În prezent, Energocom este responsabilă de procurarea gazelor și constituirea stocurilor pentru sezonul rece, iar orice modificare a tarifului pentru consumatori este aprobată de ANRE.

În iunie, curent, Guvernul Munteanu a aprobat majorarea stocurilor de securitate de gaze naturale pentru malul drept al Republicii Moldova. Volumul minim obligatoriu a crescut, astfel cu aproape 6,5 milioane m³, de la 50 milioane m³ la 56,3 milioane m³ pentru sezonul rece 2026-2027. Noul volum urmează să fie constituit de SA „Energocom” până la 1 octombrie 2026. 

Menționăm că Republica Moldova nu dispune de capacități proprii de stocare a gazelor naturale, iar rezervele strategice sunt păstrate în depozite din România, Ucraina și alte state din Uniunea Europeană și Comunitatea Energetică. Aceste stocuri reprezintă o rezervă de siguranță echivalentă cu aproximativ 10 zile de consum în perioada de iarnă.

Stocurile de securitate sunt diferite de stocurile comerciale și pot fi utilizate doar în situații excepționale, prin decizia autorităților competente. În sezonul rece 2025-2026, stocurile comerciale au fost folosite pentru acoperirea vârfurilor de consum, fără a fi necesară utilizarea rezervelor de securitate.

În prezent, consumatorii casnici plătesc 14,42 lei (cu TVA) pentru un metru cub de gaze naturale. Tariful este în vigoare din 3 februarie, curent, când ANRE a aprobat reducerea prețului cu peste 2 lei pentru un metru cub.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: