UNIAN

În ianuarie, Moldova cumpără gaz mai scump din Rusia. Precizările Moldovagaz

Moldovagaz declară că, în luna ianuarie, tariful de procurare a gazelor crește până la 646 de dolari pentru mia de metri cubi. Anunțul a fost făcut în data de 10 ianuarie curent. Motivul este legat de creșterea continuă a cotațiilor la bursele europene de gaze, precum și a costului coșului de produse petroliere, cu care este corelat prețul de achiziție al gazului.

„Prețul de achiziție al gazelor naturale, furnizate de SAP „Gazprom” către SA „Moldovagaz”, a constituit, în luna ianuarie 2022, 646 USD pentru mia de metri cubi, reieșind din formula de calcul a acestuia, inclusă în contractul în vigoare”, se arată în declarația Moldovagaz.

Sursa mai declară că majorarea este din cauza creșterii continue a cotațiilor la bursele europene de gaze, precum și a costului coșului de produse petroliere, cu care este corelat prețul de achiziție al gazului.

În final, SA „Moldovagaz” spune că va depune toate eforturile pentru a achita în termenii stabiliți și integral livrările curente și astfel se va garanta neîntreruperea acestora.

***

De menționat că în noiembrie, prețul mediu de achiziție al gazelor pentru Moldova a fost de 450 de dolari mia de metri cubi, iar în decembrie – 550 de dolari.

Amintim că, în data de 4 ianuarie curent, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat în regim de urgență, Consiliul Suprem de Securitate (CSS). Potrivit unui comunicat al Președinției, a fost pusă în discuție situația din sectorul energetic al țării, creată ca urmare a creșterii semnificative din ultima perioadă, pe piața europeană, a prețurilor de achiziție la gazele naturale.

Membrii CSS au audiat informația despre nivelul plăților efectuate până în prezent pentru consumul de gaze naturale, despre evoluția pentru anul 2022 a prețurilor la gazele naturale importate, despre perspectivele pentru luna ianuarie și soluțiile de depășire a unei potențiale crize. Sursa mai declară că CSS a recomandat Guvernului să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura furnizarea neîntreruptă a gazelor către consumatori.

De menționat, la fel, că la sfârșitul lunii octombrie, s-a încheiat ultima rundă de negocieri dintre Gazprom și delegația Moldovei, din care a făcut parte și vicepremierul, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. Acesta a anunțat că, potrivit acordului, s-a convenit efectuarea unui audit independent cu privire la datoria Moldovagaz față de Gazprom. Auditul ar urma să se desfășoare în 2022. „În baza acestui audit urmează să se stabilească suma și să avem noi negocieri pe identificarea modului și calendarului de achitare a acestei datorii de către Moldova-Gaz”, a mai menționat viceprim-ministrul țării.

Anterior, în cadrul negocierilor, Gazprom a solicitat părții moldovenești să recunoască o datorie istorică de peste 700 milioane de dolari și s-o ramburseze în regim de urgență.

Precizăm că, vicepremierul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu a anunțat că va susține în data de 11 ianuarie, o conferință de presă referitor la situația pe piața gazelor naturale în Republica Moldova.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: