Prezentator CNN, concediat dupa aproape 20 de ani pentru o remarcă sexistă
Full Article 3 minutes read

Prezentator CNN, concediat dupa aproape 20 de ani pentru o remarcă sexistă

Postul de televiziune american CCN l-a concediat pe prezentatorul Don Lemon, cu care lucra de 17 ani. Se întâmplă după ce în februarie, acesta a făcut o remarcă sexistă în cadrul talk-show-lui său This Morning, ceea ce a provocat un val de critici.

Don Lemon a scris pe contul său de Twitter că a aflat despre concediere de la agentul său, deși, „după 17 ani de activitate, se aștepta ca cineva din managementul televiziunii să-i dea personal vestea”. În același timp, reprezentanții telecompaniei susțin că lui Lemon i-a fost propus să se întâlnească cu conducerea, dar în schimb acesta a ales să scrie pe Twitter despre demitere.

Precizăm că în februarie, în timp ce discuta despre republicana Nikki Haley și despre propunerea acesteia de a testa capacitățile cognitive ale politicienilor de peste 75 de ani, Lemon a declarat în cadrul talk-show-ului său matinal că Haley, în vârstă de 51 de ani, „nu se află nici ea în floarea vârstei”. De asemenea, el și-a împărtășit opinia că o femeie este „în floarea vârstei de la aproximativ 20 până la 40 de ani”.

Actrița Michelle Yeoh a făcut referire la această afirmație în cadrul discursului său de la ceremonia Premiilor Oscar: „Fetelor, nu lăsați pe nimeni să vă spună că nu mai sunteți în floarea vârstei. Nu renunțați niciodată”.

Ulterior, Don Lemon și-a cerut scuze pentru remarcile sexiste și a fost scos din emisie timp de aproximativ o săptămână. Directorii CNN au anunțat că prezentatorul va face un „training special” după afirmațiile sale, iar eventual l-au readus în emisie.

În acest context, The Variety, citând foști și actuali colegi ai lui Lemon, a scris despre manifestările sale de ostilitate față de femeile cu care a lucrat. Într-un caz, potrivit publicației, Lemon a fost în spatele mesajelor de amenințare pe care le-a primit una dintre partenerele sale co-prezentatoare. Lemon însuși neagă aceste acuzațiile.

The Variety a reamintit, de asemenea, și comentariile controversate ale lui Lemon făcute de-a lungul timpului în direct. De exemplu, acesta a spus că echipa masculină de fotbal a SUA ar trebui să câștige mai mult decât cea feminină, deoarece prima este „mai interesantă de urmărit”. Cu o altă ocazie, Lemon i-a spus unei femei care l-a acuzat pe comediantul Bill Cosby de viol că ar fi putut evita acest lucru dacă „l-ar fi mușcat pe bărbat de penis”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: