Andrei Mardari / NewsMaker

Prima reacție a partidului de guvernare la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a venit cu o primă reacție la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, care s-au desfășurat pe 14 mai. Deputatul PAS Radu Marian susține că formațiunea politică de guvernământ se va expune asupra scrutinului după ce vor fi examinate toate dovezile care denotă cazuri de fraudă electorală, coruperea alegătorului și încălcări ale Codului Electoral.

„Democrația înseamnă alegeri libere şi corecte, iar legitimitatea votului popular se află în legătură directă cu respectarea normelor şi procedurilor. Din păcate, există nenumărate dovezi, inclusiv publicate în spațiul public de către organele de drept şi societatea civilă, care denotă cazuri de fraudă electorală, coruperea alegătorului și încălcări grosolane ale codului electoral, care sunt incompatibile cu democrația”, a scris Marian pe canalul său de Telegram.

În context, parlamentarul susține că partidul de guvernământ se va expune pe rezultatul şi legitimitatea scrutinului doar după ce vor fi clarificate toate aceste alegații și va exista o decizie finală pe validarea alegerilor.

Amintim că pe 14 mai a avut loc turul II al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Alegătorii au putut să o susțină pe candidata Partidului „ȘOR”, Evheghia Guțul, sau pe candidatul propus de Partidul Socialiștilor, Grigorii Uzun.

Potrivit rezultatelor preliminare, publicate de Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, pentru Grigorii Uzun și-au dat votul 24 913 alegători, adică 47,61, dar pentru Evghenia Guțul – 27 376 sau 52,39%. Astfel, candidata Partidului „ȘOR” a acumulat cele mai multe voturi.

Comisia din Găgăuzia a precizat că datele preliminare se bazează pe informațiile furnizate verbal de birourile și secțiile de votare.

De menționat că PAS nu a avut niciun candidat la această funcție în scrutinul din acest an.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

antrim.md

Veniturile agențiilor de turism din Moldova au ajuns la 4,7 mlrd lei în primele 10 lunei ale anului. Unde au călătorit cel mai des moldovenii?

În primele nouă luni ale anului 2026, agențiile de turism și operatorii turistici din Republica Moldova au deservit 512,2 mii de turiști și excursioniști, cu 6,6% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, veniturile totale ale companiilor din domeniu au crescut cu 11,7%, ajungând la 4,73 miliarde de lei. Datele au fost publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), vineri, 13 noiembrie.

Cea mai mare parte a călătoriilor a fost reprezentată, ca de obicei, de turismul emițător, care a constituit 69,4% din numărul total de clienți. Astfel, în perioada ianuarie-septembrie, 355,6 mii de moldoveni au plecat peste hotare prin intermediul agențiilor de turism, cu 5,7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Durata medie a vacanțelor a crescut ușor, de la 6,1 la 6,3 zile.

Aproape toți cei care au călătorit peste hotare (99,3%) au făcut-o în scop de odihnă și agrement. Totodată, numărul călătoriilor de afaceri a crescut de aproape două ori (de 1,9 ori), în timp ce deplasările în scop de tratament au scăzut cu 9%. Cele mai solicitate destinații au fost Turcia (41,2% din totalul plecărilor), Bulgaria (22%), Egipt (13,6%), România (7,7%), Grecia (6%) și Spania (1,2%).

În ceea ce privește turismul intern, 84,7 mii de locuitori ai țării au călătorit prin intermediul agențiilor de turism, cu 8,1% mai mult față de anul trecut. Cele mai multe astfel de călătorii au fost organizate de agențiile din Chișinău, care au atras 43% dintre clienți. Acestea au fost urmate de agențiile din regiunea centrală (36,7%) și cea de sud (20,2%).

Și numărul turiștilor străini care au vizitat Republica Moldova prin intermediul agențiilor de turism a fost în creștere. În primele nouă luni ale anului, acestea au primit 71,9 mii de cetățeni străini, cu 9,3% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Dintre aceștia, 65,8 mii au fost excursioniști, iar 6,1 mii – turiști.

Cei mai mulți vizitatori au venit din România (78,1%), urmată de Italia (6,2%), Spania (3,1%), Germania și Statele Unite ale Americii (câte 1,8%). Aproape toți străinii care au vizitat țara (97,4%) au venit pentru odihnă și agrement, durata medie a șederii fiind de 4,5 zile.

Din veniturile totale de 4.734,3 milioane de lei înregistrate de agențiile de turism, cea mai mare parte a provenit din turismul emițător – 4.471,3 milioane de lei, cu 11,6% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Turismul intern a adus companiilor venituri de 184,9 milioane de lei (+10,6%), în timp ce serviciile prestate turiștilor străini au generat 78,1 milioane de lei (+21,3%).

BNS precizează că datele statistice prezentate nu includ informațiile privind regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: