Primăria capitalei impune noi reguli școlilor din Chișinău. Perciun: Avem nevoie de profesori care să predea, nu să completeze hârtii

Școlile din Chișinău au fost informate că, de acum înainte, orice activitate extrașcolară va putea fi organizată doar cu acordul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, solicitat cu cel puțin zece zile înainte. Anunțul a fost făcut miercuri, 26 noiembrie, de către ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun pe rețelele de socializare. Circulara vizează toate tipurile de evenimente, de la ateliere și acțiuni culturale, până la competiții sportive, activități artistice sau inițiative de voluntariat. Dan Perciun, a criticat această decizie afirmând că măsura „intră în conflict direct” cu direcția de reformă promovată la nivel central.

„În timp ce ministerul lucrează la simplificarea fluxurilor și eliminarea hârtiei, unele direcții teritoriale continuă să adauge pe umerii școlilor noi obligații, noi aprobări și noi coordonări. Această abordare birocratică vine în contradicție directă cu eforturile Ministerului Educației și Cercetării, care promovează constant reducerea poverii administrative și eliminarea procedurilor inutile care consumă timpul profesorilor, în loc să sprijine procesul educational”, a spus Ministrul Educației.

Potrivit lui Dan Perciun, astfel de inițiative nu pot fi interpretate decât ca expresia unei tendințe disproporționate de control, care nu aduce valoare educației, ci dimpotrivă, limitează autonomia școlilor și încetinește dezvoltarea lor

„Facem apel către toate direcțiile de educație: Este momentul să construim relații bazate pe încredere, respect și responsabilitate comună. Sistemul educațional are nevoie de parteneriate reale, nu de bariere birocratice suplimentare. Școlile trebuie sprijinite, nu împovărate. Elevii au nevoie de profesori și directori care să-și poată dedica timpul predării, nu completării de hârtii”, a mai spus oficialul.

În reacție, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) a municipiului Chișinău susține că circulara transmisă școlilor, prin care instituțiile sunt obligate să coordoneze în avans activitățile extrașcolare, a fost emisă în strictă conformitate cu legislația și actele normative în vigoare.

„Dorim să amintim că acest lucru a fost făcut inclusiv în conformitate cu actele nr. 03/1-09 1655 din 01.04.2019 și nr. 03/1-09/5866 din 22.12.2022 emise de către MEC în care expres se solicită instituțiilor coordonarea activităților extrașcolare cu OLSDΔ, se arată în mesajul oficial al instituției.

DGETS subliniază că răspunde de buna desfășurare a procesului educațional conform Planului-cadru și că activitățile extrașcolare — opționale și complementare — trebuie organizate în limitele unui ritm echilibrat pentru elevi și în acord cu normele de muncă ale cadrelor didactice.

Instituția precizează că măsura urmărește trei obiective principale:
• prevenirea suprasolicitării elevilor;
• protejarea cadrelor didactice de sarcini suplimentare neprevăzute;
• menținerea unui raport sănătos între activitățile obligatorii și cele opționale.

Autoritatea respinge interpretarea potrivit căreia circulara ar limita inițiativele educaționale ale școlilor. Din contra, susține DGETS, documentul ar asigura un cadru clar, transparent și legal pentru desfășurarea activităților, protejând atât copiii, cât și personalul didactic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Tofan: Ucraina va deversa cu 20% mai multă apă în Nistru. Discuțiile despre gaze vor continua la Kiev

Ucraina a acceptat să majoreze cu aproximativ 20% debitul de apă deversat de la Complexul hidroenergetic de la Novodnistrovsk, față de perioada precedentă. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan pe 14 octombrie, după o discuție cu prim-vicepremierul și ministrul Energiei al Ucrainei, Denis Șmîhal, la care a participat și ministrul Energiei din Republica Moldova, Dorin Junghietu.

Potrivit premierului, discuțiile s-au axat pe problemele legate de apă și energie. Tofan a precizat că situația pe cursul superior al Nistrului „rămâne complicată”, însă Chișinăul a reușit să ajungă la o înțelegere cu Kievul.

„Partea ucraineană a acceptat să majoreze cu circa 20% debitul de apă deversat de la Complexul hidroenergetic de la Novodnistrovsk, față de perioada precedentă. Pentru localitățile care depind de apa din Nistru – asta contează”, a scris premierul pe rețele.

Oficialii au discutat și despre cooperarea în domeniul gazelor naturale și al energiei electrice. Premierul Vasile Tofan a anunțat că discuțiile vor continua la Kiev, unde intenționează să meargă spre sfârșitul lunii octombrie.

„Am convenit cu domnul Șmîhal să păstrăm un contact permanent și să luăm decizii comune atunci când apar provocări. Crizele energetice și hidrologice nu țin cont de granițe, iar soluțiile trebuie căutate împreună”, a mai scris premierul Vasile Tofan pe rețele.

Amintim că Parlamentul a aprobat instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Premierul Vasile Tofan a explicat atunci că măsura are caracter preventiv, întrucât Moldova intră în sezonul rece cu mai multe riscuri regionale care se suprapun și se pot amplifica reciproc.

NewsMaker a explicat cum a ajuns Nistrul să sece, de ce Ucraina a redus de mai multe ori debitul evacuat și ce opțiuni mai are Chișinăul și Kievul – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: