Коммерсантъ/Александр Миридонов

„Eu nu am făcut nimic”. Primele declarații făcute de Alexandr Stoianoglo, după pronunțarea hotărârii judecătorești

Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo se declară nevinovat și spune că va ataca decizia de arest la domiciliu pentru 30 de zile. El susține că toate acuzațiile sunt absolut nefondate și se bazează pe informații din presă.

„În afară de copii din ziare și din internet nicio probă nu a fost prezentată. În prima zi de reținere am prezentat documentele care demonstrează că eu nu am nimic cu amendamentele care au fost introduse în lege în 2011. Inițiativa a venit din partea Centrului pentru crime organizate, care a trecut prin Guvernul Filat, expediat prin Parlament. În materialele dosarului este rezoluția, înscrisurile domnului Lupu. Eu, ca președinte comisie, am semnat doar raportul și atât. Dar amendamentele pentru care am fost învinuit, au fost semnate de domnul Chetraru. Ce am eu cu Laundromatul?”, a declarat Alexandr Stoianoglo, după pronunțarea hotărârii de către judecători.

Totodată, el a spus că prin reținerea s-a dorit înlăturarea din funcția de procuror general.

„În aceiași zi, a fost ședința CSP, unde eu ca procuror general, am crezut că o să fiu invitat pentru niște explicații. Eu am pregătit explicațiile astea. Cel puțin, cinci membri ai consiliului nu au avut dreptul a participa la ședință, având interes concret înlăturarea mea din funcție. Acum eu cred, că procedura disciplinară este calea cea îndelungată și au mers pe calea cea mai scurtă, intentăm dosar penal”, a menționat Alexandr Stoianoglo.

Referitor la legăturile pe care le-ar avea cu controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, Stoianoglo afirmă că până în anul 2019 a interacționat de o dată sau două ori. În contextul celor relatate, procurorul suspendat consideră că a început acapararea instituțiilor statului.

Procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a fost plasat în arest la domicilui pentru 30 de zile. Hotărârea a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în seara de 8 octombrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Dodon

Dosarul „Kuliok”: Avocații lui Igor Dodon au cerut audierea a 108 martori. Instanța a admis doar 5

Avocații deputatului PSRM, Igor Dodon, au cerut la ședința de astăzi, 24 august, din dosarul „Sacoșa” audierea a 108 martori. Magistrații au admis parțial cererea, acceptând audierea a cinci martori. În aceeași ședință a fost audiată deputata Zinaida Greceanîi. Politiciana este martor al apărării, dar are calitatea procesuală de învinuit într-o cauză penală disjunsă din același dosar, relatează TVR Moldova.

În declarațiile sale, Zinaida Greceanîi a vorbit despre negocierile politice din 2019 și despre discuțiile privind formarea unei majorități parlamentare. Potrivit acesteia, Partidul Socialiștilor era pregătit inclusiv pentru alegeri parlamentare anticipate, dar încerca să găsească o soluție pentru deblocarea situației politice.

Greceanîi a declarat că PSRM își dorea ca, în cazul unei coaliții, să îi revină funcțiile de președinte al Parlamentului, ministru al Apărării și responsabilitatea pentru relațiile externe. În același timp, potrivit deputatei, Partidul Democrat bloca activitatea instituțiilor statului.

Nu credeam că poți să faci coaliție cu PD”, i-ar fi spus Igor Dodon după una dintre discuțiile privind negocierile cu Vladimir Plahotniuc, potrivit declarațiilor lui Greceanîi în instanță.

Politiciana a afirmat că Partidul Democrat ar fi insistat asupra obținerii controlului asupra mai multor domenii și instituții, inclusiv asupra blocului economic și juridic. Potrivit ei, formațiunea ar fi cerut din start ca Vladimir Plahotniuc să devină prim-ministru.

Greceanîi a mai declarat că, în acea perioadă, fiecare formațiune politică încerca să obțină cât mai mult control, iar în cadrul Blocului ACUM exista insistența ca anumite legi să fie adoptate înainte de alegerea președintelui Parlamentului.

Greceanîi a insistat și asupra neîncrederii lui Igor Dodon față de reprezentanții Partidului Democrat. Ea a spus că Dodon considera că democrații „mimau” negocierile și că o soluție pentru depășirea situației politice și a ceea ce socialiștii considerau a fi „capturarea statului” era formarea unei coaliții cu Blocul ACUM.

Potrivit martorei, Igor Dodon a fost trimis la negocierile cu Vladimir Plahotniuc pentru că era considerat mai calm în discuții. Fosta deputată a negat că ar fi avut discuții cu Vladimir Plahotniuc. „Cu Plahotniuc nu am avut discuții. L-am văzut o dată în Guvern și am întrebat: aista cine mai este”, a relatat ea.

Ce spune Igor Dodon

Între timp, în cadrul unor declarații de presă la Parlament, pe 24 august, Igor Dodon a spus că va depune declarații după ce se va încheia prezentarea probelor.

Dodon susține că nu există probe contra sa și că procesul se desfășoară cu nereguli grave: „Indiferent de decizia pe care o vor lua, ea este ilegală, anticonstituțională și cu riscuri de dosare penale”.

Amintim că, în iunie 2019, în spațiul public au fost publicate imagini video în care Igor Dodon, care pe atunci era președintele Republicii Moldova, primește o pungă de la Vladimir Plahotniuc și consilierul lui, Serghei Iaralov. În mai 2022, în baza imaginillor video, pe numele lui Dodon a fost deschis un dosar penal, care este denumit generic „Kuliok”. Potrivit versiunii procurorilor, Dodon ar fi primit atunci mită cuprinsă între 600 000 și 1 milion de dolari și, de asemenea, a permis grupării criminale Plahotniuc să finanțeze PSRM.

Procuratura consideră că Plahotniuc și consilierul său Serghei Iaralov considerau că plătesc bani pentru a se asigura că Dodon, în calitate de președinte al Republicii Moldova la acea vreme, va „negocia cu oamenii care iau decizii în Rusia” pentru a crea o coaliție între PSRM și PDM.

Igor Dodon nu-și recunoaște vina. Politicianul consideră că dosarul penal a fost fabricat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: