nineoclock.ro

Primul comentariu al României cu privire la incidentele înregistrate în Transnistria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a luat notă „cu preocupare” de cele câteva incidente înregistrate recent, în circumstanțe încă neclare, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. 

MAE român apreciază, pe 26 aprilie, că, în actualul context, este necesară abordarea cu reținere și prudență a situației, clarificarea neîntârziată a circumstanțelor acesteia, precum și evitarea angajării în orice eventuale provocări.

Din această perspectivă, MAE exprimă sprijinul deplin pentru apelul la calm și responsabilitate al Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, precum și pentru eforturile autorităților de la Chișinău de a gestiona aceste evoluții în mod responsabil, transparent și echilibrat. Încercările de escaladare artificială, nejustificată a tensiunilor nu contribuie la menținerea unui climat predictibil și stabil și nu sunt în interesul locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului, mai ales în actualul context regional de securitate”, se arată într-un comunicat al Ministerului român de Externe.

Pe un plan mai larg, MAE al României reafirmă susținerea pentru soluționarea politică a problemei transnistrene cu respectarea suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional, și fără afectarea orientării sale pro-europene.

 

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Elon Musk

Elon Musk a anunțat despre crearea unei noi formațiuni politice numită „America”

Elon Musk, om de afaceri miliardar din SUA, a anunțat crearea unui nou partid politic numit „America”. S-a întâmplat în urma realizării unui sondaj pe rețeaua de socializare X, pe 4 iulie.

Cu un raport de 2 la 1, ați spus că vreți un nou partid politic – și îl veți avea. Când vine vorba de falimentul țării noastre cauzat de cheltuieli excesive și corupție, se pare că trăim într-un sistem monopartid, nu într-o democrație. Astăzi, partidul „America” a fost format pentru a vă reda libertatea”, a scris Elon Musk pe X în seara zilei de 5 iulie.

Potrivit lui, „una dintre modalitățile” de a obține independență față de sistemul bipartid este concentrarea „pe două-trei locuri în Senat și opt-zece circumscripții din Camera Reprezentanților”. „Având în vedere majoritatea minimă din legislativ, acest lucru ar fi suficient pentru a asigura un vot decisiv asupra legilor controversate și pentru a garanta că ele reflectă voința reală a poporului”, a declarat el.

Precizăm că Elon Musk a organizat un sondaj chiar de Ziua Independenței SUA, întrebându-și urmăritorii dacă își doresc independență față de sistemul politic bipartid. Două treimi dintre respondenți (65,4%) au răspuns afirmativ, în timp ce 34,6% s-au declarat împotrivă.

Potrivit Meduza, Elon Musk a amenințat anterior că va crea o nouă formațiune politică în cazul în care Congresul va vota legea privind facilitățile fiscale, pe care președintele SUA, Donald Trump, o numește „marea lege frumoasă” (The Big Beautiful Bill). Congresul a adoptat legea pe 3 iulie, iar Trump a semnat-o pe 4 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: