NewsMaker

Probleme cu transportul pe final de an? Transportatorii amenință cu proteste; scrisoare deschisă către premier

Transportatorii auto ar putea ieși din nou la proteste, după ce Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a elaborat un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere, acuzat de lipsă de transparență și de favorizarea unor scheme de corupție. Nemulțumirile au fost transmise oficial printr-o scrisoare deschisă semnată de președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, și adresată prim-ministrului Alexandru Munteanu, de la care transportatorii cer implicare directă pentru remedierea situației.

Recent, la data de 17 decembrie 2025, am recepționat din partea MIDR un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere (CTR), al cărui conținut riscă să scoată operatorii de transport la proteste. Deși documentul este încă la nivel de proiect, ideile promovate, precum și termenul extrem de restrâns — cinci zile — acordat pentru prezentarea propunerilor, corelate cu practica anterioară a MIDR de comunicare cu transportatorii și de promovare a proiectelor de lege, ne determină să luăm în calcul anunțarea declanșării unei serii de proteste”, potrivit documentului.

În scrisoarea deschisă, APOTA acuză Agenția Națională Transport Auto (ANTA) de corupție și decizii ilegale în gestionarea rețelei de rute, precum și MIDR de incapacitatea de a interveni eficient, în pofida instrumentelor legale existente. Transportatorii afirmă că așa-numitele „reforme” din ultimii ani au dus deja la dispariția transportului regulat în sute de localități.

Asociația mai susține că proiectul promovează restricții care nu există în Uniunea Europeană și contravin Regulamentului (UE) nr. 1370, a cărui implementare este cerută de transportatori de mai mult timp. În același timp, APOTA afirmă că anumite prevederi ar favoriza un singur beneficiar, în detrimentul concurenței și al interesului public.

„Pentru acest beneficiar a fost inventată schema de corupție denumită e-GPS și e-bilet, camuflată sub lozinci populiste de fiscalizare și digitalizare. Același beneficiar este favorizat de inacțiunile ANTA în combaterea transporturilor ilegale pe ruta Chișinău–raioanele de nord, este autorul celor mai grave atacuri de tip „rider” din domeniul transportului de pasageri și, nu în ultimul rând, reprezintă o căpușă a Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, adusă în stare de incapacitate de plată. Proiectul MIDR nu este decât o continuare a promovării intereselor ilegale ale acestui beneficiar”, se mai arată în scrisoarea asociației.

Transportatorii cer o întâlnire cu prim-ministrul pentru a discuta problemele reale din sector și pentru a identifica soluții care să evite declanșarea protestelor. În lipsa unei intervenții, APOTA avertizează că este pregătită să anunțe o serie de acțiuni de protest.

NewsMaker a solicitat o reacție de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, precum și de la Agenția Națională Transport Auto, însă la momentul publicării materialului, nu am primit un răspuns.

Deocamdată, nici premierul Alexandru Munteanu nu a reacționat public la revendicările transportatorilor.

Ultima serie de proteste ale transportatorilor auto a avut loc în vara acestui an. Atunci, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) și-a exprimat dezacordul față de politicile promovate de Guvern, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, precum și de Ministerul Afacerilor Interne. În cadrul acelor acțiuni, transportatorii au organizat trei manifestații: în Piața Marii Adunări Naționale, la sediul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și la sediul Agenției Naționale Transport Auto.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

„Energocom va veni cu solicitare și deja ANRE-ul se va expune”: Junghietu, despre tariful la gaz

Estimările Ministerului Energiei indică un risc serios de creștere a prețurilor atât a produselor petroliere, cât și a gazelor naturale, în perioada următoare. Declarațiile au fost făcute de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a precizat că această creștere ar putea fi semnificativă. În ceea ce privește gazele naturale, Junghietu a spus că prețul actual de achiziție este net superior celui inclus în tarif și că devierile Energocom depășesc 180 de milioane de lei. Potrivit ministrului, reieșind din achizițiile efectuate, Energocom va veni cu o solicitare către ANRE, iar Agenția se va pronunța asupra acesteia.

La ședința Guvernului din 22 septembrie, Junghietu a declarat că „Ministerul Energiei urmărește evoluția prețurilor gazelor naturale și produselor petroliere pe piețele internaționale și, desigur, impactul lor posibil asupra costurilor de aprovizionare a Republicii Moldova”. „Estimările noastre indică un risc serios de creștere a prețului plătit de consumatori în perioada următoare. Această creștere ar putea fi semnificativă și ar apăsa asupra bugetelor familiilor. Astăzi nu putem anunța un nou tarif și nici o dată la care acesta s-ar aplica. Orice eventuală solicitare de ajustare trebuie examinată de ANRE pe baza costurilor justificate”, a comunicat ministrul.

Ulterior, după ședința Guvernului, Junghietu, referindu-se la gazele naturale, a spus că „prețul actual de achiziție este net superior celui inclus în tarif”. „Cum am mai spus, inclusiv la deschiderea ședinței de Guvern, (…) reieșind din achizițiile pe care le-a făcut Energocom, ei vor veni, conform metodologiei, către ANRE cu solicitare și deja ANRE-ul se va expune”, a adăugat ministrul.

Întrebat dacă tariful la gaz ar putea fi majorat cu 6-7 lei, Junghietu a răspuns: „Vom ști clar cât ne vor costa gazele în luna octombrie abia pe 30 septembrie, dar adevărul este că pe lângă devierile negative acumulate de Energocom în perioada verii care au fost incluse în tarif, deja devierile cumulate ale Energocom depășesc 180 de milioane de lei. (…) Conform metodologiei, urmează Energocom să se adreseze ANRE-ului și ANRE, după ce va efectua analizele și calculul, va veni cu modificarea”.

***

Menționăm că, pe 1 septembrie 2026, a intrat în vigoare noul tarif pentru gazele naturale. Consumatorii casnici vor achita 20,30 de lei pentru un metru cub de gaz, cu aproximativ 5,88 lei mai mult. ANRE a aprobat majorarea tarifului pe 21 august, în pofida criticilor și a protestelor organizate în fața sediului instituției. ANRE a explicat anterior că principalul factor care a determinat revizuirea tarifului este creșterea costului de achiziție a gazelor naturale.

În ceea ce privește produsele petroliere, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat pe 22 septembrie că prețurile pe piața europeană și pe cea regională au tendința de creștere. Astfel, oficialul a admis că, pe fondul scumpirilor, prețul motorinei în Republica Moldova poate ajunge la 40 de lei pe litru. Mai mult, el a spus că devine tot mai evident scenariul în care motorina va depăși și acei 40 de lei la litru. Între timp, ANRE a anunțat noile prețuri la carburanți, care vor crește din nou. Detalii AICI.

***

Precizăm că Guvernul a aprobat un proiect prin care propune Parlamentului declararea stării de urgență în sectorul energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia a fost luată pe 22 septembrie, după ce, în ajun, în cadrul ședinței Consiliului Național de Securitate, prezidate de șefa statului Maia Sandu, s-a convenit asupra necesității instituirii stării de urgență în domeniul energetic și hidrologic. Ședința Parlamentului este programată pentru ora 14:30.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: