cronicadeteleorman.ro

Procedura de obținere a pensiei și a alocațiilor sociale va fi simplificată

Procedura de obținere a pensiei, alocației sau indemnizației de către persoanele în etate sau cu nevoi speciale va fi facilitată, în urma suplinirii atribuțiilor secretarului consiliului local. O inițiativă legislativă, ce prevede modificări  la Legea privind administrația publică locală, a fost avizată, astăzi, de Executiv. 

Astfel, se propune ca secretarul consiliului local să aibă posibilitatea de a autentifica procuri, în scopul reprezentării persoanelor pentru stabilirea și recalcularea pensiei, indemnizației, alocației pentru dizabilitate și a pensiei de urmaș. În prezent, secretarul consiliului local este abilitat prin lege să autentifice procuri doar pentru primirea pensiilor, indemnizațiilor, nu și pentru reprezentarea persoanelor la Casa Teritorială de Asigurări Sociale.

Potrivit autorilor, proiectul de lege a fost elaborat în baza solicitărilor persoanelor în etate şi a persoanelor cu necesități speciale, preponderent din zonele rurale, unde nu există un notar în apropriere, iar deplasarea către unitățile notariale și subdiviziunile teritoriale ale Casei Naționale de Asigurări Sociale necesită timp și cheltuieli financiare suplimentare.

Proiectul de lege urmează să fie consultat cu reprezentanții autorităților administrației publice locale (eventual Congresul Autorităților Locale din Moldova), așa cum prevede Legea privind descentralizarea administrativă și Legea privind administrația publică locală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ion Ceban, obligat de prima instanță să prezinte scuze publice lui Cătălin Lungu, Valeriu Pașa și Vitalie Călugăreanu

Primarul Ion Ceban a fost obligat de prima instanță să prezinte scuze publice actorului Cătălin Lungu, expertului Valeriu Pașa și jurnalistului Vitalie Călugăreanu, în cadrul celei mai apropiate ședințe săptămânale a Primăriei Chișinău, pentru injuriile și afirmațiile făcute la adresa acestora. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, care a admis parțial acțiunea. Totodată, instanța a respins celelalte pretenții ale celor trei reclamanți, precum și pe cele ale jurnalistelor Mariana Rață și Nata Albot, privind obligarea lui Ceban să prezinte scuze publice pentru „exprimările ofensatoare-injurii” și să dezmintă public „judecățile de valoare fără substrat factologic” referitoare la persoanele vizate. Centrul pentru Jurnalism Independent consideră incorectă respingerea acestor pretenții și a anunțat că avocatul contractat de organizație pentru apărarea celor cinci va contesta hotărârea.

Decizia a fost pronunțată pe 8 octombrie de Judecătoria Chișinău și publicată pe portalul instanțelor pe 12 octombrie. Cererea de chemare în judecată împotriva lui Ion Ceban, cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și încasarea cheltuielilor de judecată, a fost înaintată de Valeriu Pașa, Natalia Albot, Mariana Rață-Vremea, Vitalie Călugăreanu și Cătălin Lungu.

Instanța a hotărât să admită acțiunea parțial. Astfel, potrivit deciziei, Ion Ceban a fost obligat ca, în cadrul celei mai apropiate ședințe săptămânale a Primăriei Chișinău, „de a-și cere scuze publice de la reclamantul Cătălin Lungu pentru injuria adusă prin numirea „linge-cur” și de la reclamanții Valeriu Pașa, Vitalie Călugăreanu – pentru numirea „alcoolici””.

În rest, instanța a decis să respingă ca neîntemeiată acțiunea reclamanților Valeriu Pașa, Natalia Albot, Mariana Rață-Vremea, Vitalie Călugăreanu și Cătălin Lungu „privind obligarea pârâtului Ion Ceban la expunerea, în cadrul celei mai apropiate ședințe săptămânale a Primăriei Chișinău, a scuzelor publice pentru exprimările verbale ofensatoare-injurii și dezmințirea publică a judecăților de valoare fără substrat factologic, lansate în cadrul discursului ținut la data de 09.12.2024, în cadrul ședinței operative a Primăriei, în context cu toți cei vizați”.

Discursul lansat în contextul referirilor la toate persoanele vizate: „De asta, mă tot uit la instituțiile media, la troliata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și invit pe acești măscărici-linge-cur, să iasă în raioanele și satele Republicii Moldova ca să vadă cu ochii proprii cum stau lucrurile acolo. Când zic măscărici, zic de măscărici de Durbală, de la Ora de Ras, ”ora de fâs”, linge-cur Cătălin Lungu, tovarășii Natalia Albot și Andrei Bolocan, Alex Cozer și Mariana Rață, alcoolicii Călugăreanu și Valeriu Pașa-”specialist în toate domeniile”. Deci, îi rog pe acești cetățeni dar și alți cățeluși ai RAS-ului să iasă și să mai vadă ce se întîmplă de facto în Republica Moldova în momentul în care încearcă să schimbe pampersurile pline de știți voi ce a acestei guvernări, și după asta să se dea cu părerea. Eu înțeleg că ei umblă cumașini luxoase, au apartamente și case frumoase, și sunt detașați de realitățile Republicii Moldova”. Îi invit pe ei și pe alți cățeluși ai PAS-ului să mai revină la realitate și să mai facă o tură prin satele Moldovei să vadă ce dezastru este acolo””.

Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la data emiterii dispozitivului hotărârii.

Centrul pentru Jurnalism Independent Moldova consideră „regretabilă și incorectă decizia instanței de a respinge celelalte pretenții ale reclamanților Valeriu Pașa, Nata Albot, Mariana Rata, Vitalie Călugăreanu și Cătălin Lungu”. „Instanța a calificat drept „judecăți de valoare” restul etichetărilor jignitoare folosite de Ion Ceban, care a recurs în repetate rânduri la un discurs de intimidare a jurnaliștilor. Avocatul Vitalie Enachi, contractat de CJI pentru a-i apăra pe cei cinci jurnaliști și reprezentanți ai societății civile, va ataca hotărârea la Curtea de Apel”, a anunțat Centrul.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții primarului Ion Ceban. Menționăm că edilul urmează să susțină o conferință de presă pe 12 octombrie, la ora 15:00, subiectul acesteia nu a fost anunțat.

***

Amintim că, pe 9 decembrie 2024, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a insultat, în timpul ședinței serviciilor Primăriei, mai mulți jurnaliști și personalități publice pe care le consideră fidele partidului de guvernământ. Opt ONG-uri de media au publicat o declarație în care au condamnat ofensele lansate de Ceban și au îndemnat persoanele vizate să-l acționeze în judecată. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: