NewsMaker

Procesul lui Țuțu a ajuns la final. Când își va afla sentința și ce pedeapsă cer procurorii

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu, care este judecat pentru escrocherie, trafic de influență, fals în declarații și îmbogățire ilicită, și-a rostit astăzi, 26 noiembrie, ultimul cuvânt în instanță. Acesta urmează să-și afle sentința pe 27 ianuarie 2026.

Țuțu a fost escortat de la Penitenciarul nr. 13 la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde este examinată cauza penală, pentru a participa la ședința de judecată. Acesta a solicitat să fie prezent, după ce anterior ceruse ca procesul să se desfășoare în absența sa.

Înainte de ședință, ex-deputatul a declarat pentru presă că pedeapsa solicitată de procurorul de caz ar reprezenta „un abuz”.

Întrebat ce va comunica, în cadrul ultimului cuvânt, el a declarat că va spune „adevărul”. „Nu sunt vinovat și am toate probele”, a adăugat Țuțu, potrivit Pro TV.

Instanța va pronunța sentința în data de 27 ianuarie 2026.

Amintim că procurorul de caz, Elena Cazacu, a solicitat o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru ex-deputatul democrat în cadrul dosarului de escrocherie, fals în declarații, îmbogățire ilicită și trafic de influență. Acuzarea a mai cerut și sechestrarea a 3,5 milioane euro pentru episodul de îmbogățire ilicită.

***

Constantin Țuțu a fost reținut în seara de 2 octombrie, la postul vamal Vulcănești-Vinogradovca. Oamenii legii susțin că acesta a încercat să mituiască un funcționar vamal pentru a-i facilita trecerea hotarului țării. Astfel, pe numele său a fost pornit încă un dosar penal, care vizează două infracțiuni: traversarea ilegală a frontierei cu Ucraina și promisiunea unei sume de 14 000 unui vameș.

Pe 4 octombrie, ex-parlamentarul a fost plasat în arest prevenit pentru 30 de zile. Ulterior, măsura a fost prelungită, iar Țuțu continuă să se afle în penitenciar până în prezent.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: