occrp.org

Procurorii cer 30 de zile de arest pentru Viorel Morari. Procesul de judecată a început

Judecătorii urmează să decidă, astăzi, 13 ianuarie, demersul procurorilor privind plasarea în arest pentru 30 de zile a șefului Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătorul de cuvânt al instituției, Emil Gaitur. Cazul este examinat de Judecătoria Chișinău cu sediul la Ciocana. Procesul de judecată a început la ora 10.00. NM va reveni cu informații. 

Emil Gaitur a precizat că sâmbătă, 11 ianuarie, Viorel Morari a fost pus sub învinuire pentru abuz în serviciu și fals în acte publice, după care a fost audiat în această calitate.

Anterior, în aceeași zi, a avut loc examinarea cererilor lui Viorel Morari de recuzare a procurorilor Renata Anici, Vladislav Căruceru, Carolina Vidrașcu care fac parte din grupul care exercită urmărirea penală în această cauză.

Procuratura a respins toate 3 cereri ca nefondate. Potrivit reprezentanților instituției, au fost examinate materialele cauzelor la care a făcut trimitere Viorel Morari, în care s-ar fi pretins că au fost implicați primii doi procurori – ambele gestionate de procurorul din Procuratura Anticorupție, G. Niculiță – și a fost constatată inexistența informațiilor sau probelor relevante ori concludente ce ar confirma implicarea acestora în acțiunile vizate.

Totodată, Procuratura Generală infirmă declarațiile lui V. Foltea, apărătorul lui Morari, precum că învinuirea ar fi ambiguă și neclară. Reprezentanții instituției consideră ordonanța emisă de procuror „conformă cerințelor Codului de procedură penală, poziția apărării fiind subiectivă, care încearcă să inducă opinia publică în eroare, utilizând în acest sens forța mediatică”, se mai arată în declarația Procuraturii Generale.

Amintim că Viorel Morari a fost reținut vineri, 10 ianuarie. Acesta a fost acuzat de „abuz în serviciu” și „fals în acte publice”. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NewsMaker

Stoianoglo VS Gagauz. Găgăuzia își va alege bașcanul în turul doi

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea un al doilea tur, după ce niciunul dintre cei opt candidați nu a obținut majoritatea necesară pentru a câștiga scrutinul din 15 noiembrie. În cursă vor continua Alexandr Stoianoglo, care a acumulat 39,26% din voturi, și Fiodor Gagauz, cu 24,64%.

Potrivit rezultatelor preliminare publicate de organul electoral, după procesarea a 98% din procesele-verbale, cei doi candidați au obținut cele mai multe voturi.

Pentru a câștiga din primul tur, un candidat trebuie să acumuleze mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate. Dacă această condiție nu este îndeplinită, alegătorii sunt chemați din nou la urne pentru a alege între primii doi clasați. Conform calendarului electoral prezentat de CEC, turul doi este prevăzut pentru 29 noiembrie.

În primul tur, secțiile de votare au fost deschise între orele 07:00 și 21:00. Prezența la urne a constituit aproximativ 37,6%, potrivit datelor comunicate la încheierea votării. În aceeași zi, locuitorii autonomiei au votat și pentru deputații Adunării Populare.

Amintim că alegerile anticipate pentru funcția de bașcan au fost organizate după condamnarea Evgheniei Guțul în dosarul finanțării ilegale a fostului partid „Șor”. Pe 17 august, Adunarea Populară a Găgăuziei a constatat vacanța funcției, invocând sentința de condamnare menținută în apel.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: