procuratura.md

Procurorul din Glodeni care ar fi fost prins beat la volan, eliberat din funcție. S-a constatat „atitudine nedemnă”

Procurorul din Glodeni Ion Crișciuc, despre care jurnaliștii au scris că a fost prins în stare de ebrietate la volan în noaptea de 13 spre 14 ianuarie și a refuzat testarea, a fost sancționat disciplinar cu eliberarea din funcție. Decizia a fost luată pe 20 februarie de Colegiul de Disciplină și Etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Anunțul a fost făcut pe 23 februarie de membrul CSP, Andrei Cebotari.

Cebotari a precizat că procedura disciplinară a fost inițiată în urma autosesizării sale din oficiu, ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații potrivit cărora, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, procurorul ar fi fost oprit în trafic, fiind suspectat de conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate. De asemenea, ar fi refuzat testarea alcoolscopică cu aparatul „Drager” și prelevarea probelor biologice.

„Colegiul a analizat cauza strict sub aspect disciplinar și deontologic, fără a se pronunța asupra răspunderii penale, aceasta fiind de competența organelor abilitate. În urma examinării probelor administrate, Colegiul a reținut că prin conduita manifestată au fost încălcate obligațiile de comportament ireproșabil și principiile de etică profesională aplicabile procurorilor. S-a constatat întrunirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. f) din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură – atitudine nedemnă și manifestări care aduc atingere onoarei, probității profesionale și prestigiului Procuraturii, cu aplicarea sancțiunii disciplinare – eliberarea din funcția de procuror”, a declarat membrul CSP.

Reamintim că, pe 14 ianuarie, Ion Crișciuc a depus cerere de demisie din funcția de procuror. NM a cerut Procuraturii Generale să comenteze decizia Colegiului de Disciplină și Etică. Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii a explicat că „un act administrativ nu poate fi emis până la pronunțarea unei soluții de către organele de autoadministrare”.

Pe 14 ianuarie 2026, Nordinfo.md a scris că Ion Crișciuc, procuror în cadrul Procuraturii raionului Glodeni, ar fi fost prins în stare de ebrietate la volan și ar fi refuzat să fie testat pentru alcool. Astfel, procurorului i s-a intentat un dosar penal.

Membrul Consiliului Superior al Procurorilor, Andrei Cebotari, a declarat că „un astfel de comportament, dacă se confirmă, este incompatibil cu statutul de procuror”. Cebotari anunța că a sesizat CSP, solicitând „dispunerea verificărilor necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor de fapt, precum și a eventualei răspunderi disciplinare”.

În aceeași zi, Crișciuc a declarat pentru Ziarul de Gardă că informațiile care îl vizează sunt false.

Tot pe 14 ianuarie, Ion Crișciuc a depus cerere de demisie din funcția de procuror.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

9.000 de lei pentru un an de studii și manuale doar după achitarea datoriilor la un liceu de stat din Chișinău? „Părinți Solidari”: „Șantaj financiar”

Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.

Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.

AO „Părinți solidari”

„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.

AO „Părinți solidari”

Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.

„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.

Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.

Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.

ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: