Imagine simbol / Tudor Mardei | NewsMaker

Profesorii ies la protest în PMAN: cer guvernării să își respecte promisiunea și să crească salariile din 1 septembrie

Angajații din educație și știință din întreaga țară sunt chemați miercuri, 19 august, la un protest în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ), care organizează manifestația, cere autorităților să-și respecte angajamentele și să majoreze salariile începând cu 1 septembrie.

Protestul este programat între orele 09:00 și 11:30. Sindicatele cer majorarea salariilor cadrelor didactice și ale personalului auxiliar, dar și identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor tuturor angajaților din educație și știință.

Printre revendicări se numără și implementarea unei politici salariale care să atragă și să mențină personalul calificat în sistem, precum și recunoașterea rolului educației și al angajaților din domeniu.

„Acțiunea sindicală nu este îndreptată împotriva elevilor, studenților sau părinților. Dimpotrivă, FSEȘ apără dreptul la o educație de calitate, care presupune profesioniști bine pregătiți, motivați și remunerați corespunzător. Nu cerem privilegii, cerem respectarea angajamentelor asumate și o salarizare care să reflecte importanța muncii din educație și știință. Fără investiții în oameni, nu putem vorbi despre un sistem educațional performant și despre un viitor sigur pentru societate”, se arată în comunicatul emis de sindicate pe 18 august.

La protest a anunțat deja că se alătură și Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC), care și-a exprimat public „dezacordul ferm față de orice intenție de amânare a majorărilor salariale planificate pentru sectorul bugetar”. „Salariații din ramura culturii merită salarii decente, iar angajamentele asumate trebuie respectate” – susține FSLC.

Sindicatele fac apel către toți angajații din educație și știință „să dea dovadă de solidaritate în acțiuni” și să iasă în stradă, pentru a transmite „un mesaj ferm privind necesitatea unor salarii decente, respectarea angajamentelor și protejarea viitorului educației din Republica Moldova”.

ACTUALIZARE 12:36: Guvernul anunță că va prezenta „în cel mai scurt timp” soluții privind majorarea salariilor profesorilor, după ce FSEȘ a chemat angajații din sistem la un protest pe 19 august. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat pentru NewsMaker că revendicările profesorilor privind creșterea salariilor sunt legitime, iar subiectul reprezintă „prioritatea numărul unu” a Executivului în această săptămână.

***

Amintim că, la elaborarea bugetului pentru 2026, Guvernul condus de Alexandru Munteanu a anunțat că majorările salariale pentru angajații din sectorul public vor fi incluse în noua Lege a salarizării, iar obiectivul era ca aceasta să intre în vigoare de la 1 septembrie 2026. Proiectul de lege a fost ulterior supus consultărilor publice, însă a stârnit critici din partea sindicatelor și a experților. La scurt timp, Guvernul Munteanu a demisionat, iar la conducerea Ministerului Finanțelor, Andrian Gavriliță a fost înlocuit de deputata PAS Victoria Belous. Guvernul Tofan a propus, între timp, spre consultări, o nouă reformă a politicii bugetar-fiscale, nu și o nouă lege a salarizării.

Pe 10 august, FSEȘ i-a cerut premierului Vasile Tofan să „respecte promisiunile guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Tot atunci, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Pe 12 august, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că „în cel mult două săptămâni” va fi găsită și anunțată o soluție, adăugând că „se încearcă a găsi cele mai bune soluții” și că, în perioada promisă, se va ști sub ce formă vor fi acestea. La rândul său, Ministra Finanțelor a declarat că, după definitivarea viziunii pe politica fiscală pentru 2027, va fi făcut și anunțul privind reforma salarizării. Belous a adăugat că autoritățile „se țin de targetul de a identifica mai multe venituri și să putem veni către profesori și alte categorii cu venituri suplimentare începând din acest an”. Detalii AICI.

Pe 17 august, invitată la Radio Moldova, președinta Maia Sandu a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, șefa statului a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să promoveze „o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale”. Maia Sandu și-a exprimat speranța că Guvernul va veni în următoarele zile cu soluții „bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: