calm.md

Programul „Satul European”: 5800 de elevi au parte de condiții mai bune de studii, după ce instituțiile de învățământ au fost renovate

Peste 5800 de copii din 21 de localități ale țării au parte de condiții mai bune de studiu după ce școlile sau grădinițele pe care le frecventează au fost renovate ori dotate cu echipamente moderne. Investițiile depășesc 16 mln de lei (800 de mii de euro) și au fost efectuate în cadrul Programului „Satul european”, transmite MOLDPRES.

Astfel, în comuna Zgărdești din raionul Telenești a fost reabilitat acoperișul gimnaziului, iar în satul Troițcoe din Cimișlia a fost renovată grădinița. Totodată, în localitatea Țibirica din Călărași a fost modernizată biblioteca, iar copiii din satul Vărvăreuca, Florești beneficiază de o sală de sport reparată și dotată cu echipamente moderne.

Un alt proiect urmează a fi finalizat în comuna Ghelăuza, raionul Strășeni. În localitate au loc lucrări de reconstrucție a unui Centru administrativ multifuncțional, care va găzdui biblioteca sătească, grădinița de copii, oficiul medicilor de familie, dar și alte servicii publice. Proiectul valorează peste 11 mln de lei și în urma implementării lui, circa 1300 de persoane vor beneficia de servicii sociale mai bune.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), raionul Strășeni beneficiază de 25 de proiecte prin Programul Național „Satul european”.

Programul cuprinde 496 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 2 miliarde de lei. Până în prezent au fost finalizate 79 de proiecte.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI

Risc de cedare a unor diguri din Călărași, după ploile torențiale. 180 de salvatori, mobilizați pentru consolidarea barajelor FOTO

Intervențiile pentru înlăturarea consecințelor ploilor torențiale din 22 mai continuă în mai multe zone ale Republicii Moldova. Salvatorii și autoritățile desfășoară lucrări de consolidare a digurilor în raionul Călărași, creează canale suplimentare de deversare și pregătesc saci cu nisip pentru prevenirea cedării barajelor. Totodată, din motive de siguranță, circulația în zona podului de sub calea ferată din Strășeni rămâne temporar restricționată.

Potrivit unui comunicat al IGSU, în prezent sunt monitorizate permanent bazinele acvatice din apropierea localităților Bularda și Hîrbovăț, raionul Călărași, unde există pericolul cedării unor diguri.

Pentru prevenirea unor consecințe majore, în proximitatea localităților afectate a fost instalată o tabără de câmp. În zonă sunt dislocați aproximativ 180 de angajați și 45 de unități de tehnică ale IGSU, Inspectoratului General al Poliției, Administrației de Stat a Drumurilor, Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, autorităților publice locale și operatorilor privați.

Echipele din teren desfășoară lucrări de consolidare a digurilor de protecție și de creare a unor canale suplimentare de deversare, pentru scoaterea presiunii de pe diguri.

Forțele antrenate sunt pregătite cu saci de nisip în vederea consolidării digurilor cu risc de cedare”, a precizat IGSU.

Totodată, autoritățile au restricționat temporar circulația în zona podului de sub calea ferată din Strășeni, până la stabilizarea situației. Poliția Națională redirecționează traficul pe un traseu alternativ.

În cazul agravării situației, IGSU și Inspectoratul General al Poliției sunt pregătite să evacueze preventiv populația din peste 20 de locuințe aflate în zona de risc.

Decizia privind evacuarea va fi luată în conformitate cu evoluția situației operative și evaluările efectuate în teren”, a menționat instituția.

Autoritățile dau asigurări că populația din zonele vizate este informată constant despre evoluția situației și măsurile care pot fi aplicate pentru protejarea vieții și bunurilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: