cna.md

Proiect de peste 8 mln lei, blocat? Percheziții la un fost primar din raionul Glodeni

Un fost primar din raionul Glodeni și o persoană juridică din Chișinău au fost percheziționați în dimineața zilei de 3 octombrie. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), aceștia ar fi ascuns documentația unui proiect, iar lipsa acestor documente împiedică actuala administrație publică locală să dea în exploatare un apeduct, în care au fost investite peste opt milioane de lei din fonduri publice.

Reprezentanții CNA au anunțat, pe 3 octombrie, că, sub conducerea Procuraturii din Bălți, investighează un dosar penal care se referă la „luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor”.

„Cazul vizează un fost primar al unei localități din raionul Glodeni și o persoană juridică cu sediul în municipiul Chișinău. Potrivit datelor preliminare, există bănuieli rezonabile că aceștia ar fi sustras și ascuns documentația de proiect aferentă obiectului de investiții „Investigații capitale la sistemul de alimentare cu apă și canalizare”, iar lipsa acestor documente împiedică actuala administrație publică locală să finalizeze și să dea în exploatare apeductul, în condițiile în care în proiect au fost deja investite peste 8 milioane de lei din fonduri publice”, au comunicat reprezentanții CNA.

Potrivit instituției, în dimineața zilei de 3 octombrie, angajații CNA, sub conducerea Procuraturii din Bălți, au efectuat percheziții la domiciliul fostului primar din raionul Glodeni, precum și la domiciliul și la sediul persoanei juridice vizate în dosar. „Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare”, au precizat reprezentanții CNA.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UNIAN

Minime de până la +1°C: cum va fi vremea în Republica Moldova săptămâna viitoare

În perioada 2-8 noiembrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi minime de până la +1°C și maxime de până la +13°C. În majoritatea zilelor, cerul va fi noros. Pentru anumite zile, în centrul și sudul țării sunt prognozate ploi slabe. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, valorile termice vor varia între +5°C și +8°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +1°C și +3°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte săptămânii.

Ploi nu sunt prognozate. Întreaga săptămănă, cerul va fi noros.

În centrul țării, la Chișinău, valorile termice vor varia între +8°C și +11°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +5°C și +7°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte a săptămânii.

Pentru ziua de marți sunt prognozate ploi slabe. În celelalte zile, cerul va fi noros.

În sudul țării, la Cahul, valorile termice vor varia între +10°C și +13°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +6°C și +8°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte a săptămânii.

Pentru zilele de luni și marți sunt prognozate ploi slabe. În celelalte zile, cerul va fi noros.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: