Ungheni News

Proprietarii vehiculelor înmatriculate în alte state le vor putea vămui cu o reducere de 70%

Mijloacele de transport cu termenul de exploatare mai mare de 7 ani la data achitării drepturilor de import, care circulă pe teritoriul Republicii Moldova, dar sunt înmatriculate pe teritoriul altui stat, ar putea fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023. În acest sens, Parlamentul a aprobat în cadrul ședinței din 8 iunie, un proiect de lege pentru modificarea mai multor acte legislative, inclusiv a Codului Vamal, înaintat de deputații PAS.

Deputatul Ion Groza, unul dintre autorii inițiativei legislative, a argumentat că accizul aplicat în prezent pentru automobilele care au statutul respectiv este unul exagerat, acesta depinde de volumul motorului autoturismului.

De asemenea, mijloacele de transport auto, care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova până în data de 1 ianuarie 2023, dar care actualmente nu mai există (au fost distruse sau vândute la piese, fapt confirmat prin documente justificative sau declarația pe propria răspundere a persoanei), la cererea persoanei care a introdus pe teritoriul Republicii Moldova și a declarat prin acțiune acest mijloc de transport, vor fi excluse din sistemul informațional al Serviciului Vamal după achitarea drepturilor de import în mărime de 15 000 de lei.

Autorii argumentează că, începând cu 1 ianuarie 2024, va intra în vigoare noul Cod Vamal, iar una din prevederile acestuia este limitarea aflării pe teritoriul Republicii Moldova până la 180 de zile pe parcursul unui an a mijloacelor de transport care au plăcuțe cu număr de înmatriculare pe teritoriul altui stat.

„Punerea în aplicare a acestei norme va crea mari dificultăți pentru zeci de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, proprietari ai acestor mijloace de transport”, se spune în nota informativă a proiectului.

Inițiativa legislativă va fi supusă votului în lectura a doua. După adoptare, legea ar urma să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

De menționat că, în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova circulă în jur de 180 de mii de mijloace de transport care sunt plasate sub regimul vamal de admitere temporară.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Focus

Moldovenii au consumat cu peste 37% mai puțin gaz în ultima săptămână, deși afară a fost frig. Dar câtă electricitate?

Consumul de energie electrică pe malul drept al Nistrului a scăzut cu 6,5% în perioada 12–18 octombrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Necesarul de energie a fost acoperit integral, fără a fi nevoie de ajutor de avarie, iar livrările de gaze naturale au continuat fără întreruperi. Informațiile au fost prezentate luni, 19 octombrie, de Ministerul Energiei, într-o sinteză privind situația din sectorul energetic.

Potrivit instituției, în perioada menționată, consumul de energie electrică pe malul drept al Nistrului a fost de 76 435 MWh, cu aproximativ 6,5% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut, când a ajuns la 81 783 MWh.

Necesarul de energie electrică a fost acoperit din producția centralelor electrice din țară și din surse regenerabile, completate de importuri din România și Ucraina. Rețeaua de transport a funcționat fără defecțiuni neplanificate care să afecteze siguranța sistemului.

Și aprovizionarea cu gaze naturale s-a desfășurat fără incidente. Pe malul drept al Nistrului au fost consumate 7,9 milioane de metri cubi de gaze, cu 37,3% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pe malul stâng, consumul a fost de 12,6 milioane de metri cubi.

În ceea ce privește carburanții, Republica Moldova a importat 16 800 de tone în ultima săptămână, dintre care 4 900 de tone de benzină și 11 900 de tone de motorină. Benzina a fost adusă din România și Bulgaria, iar motorina din România, Grecia, India, Arabia Saudită și Oman.

Totodată, centralele de cogenerare Termoelectrica și CET-Nord au funcționat în regim normal, fără avarii sau incidente raportate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: