„Renaștere”

VIDEO Protest cu cratițe la Guvern. „Renaștere” a manifestat față de majorarea salariilor miniștrilor

Partidul „Renașterе”, din care fac parte foștii deputați socialiști Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovan, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschi, au organizat un flashmob în fața clădirii guvernului. Activiștii partidului au protestat față de creșterea salariilor funcționarilor, inclusiv a miniștrilor.

„Inflația este de peste 30%, iar șomajul este de 5,5%. Și aceste cifre continuă să crească. Аcestea sunt ceea ce PAS, aflat la guvernare, numește vremuri bune. Vremuri bune pentru cine? Pentru miniștri și Maia Sandu, poate. Pentru oamenii obișnuiți, guvernarea „galbenă” înseamnă doar promisiuni goale și anarhie politică”, au comentat reprezentanții formațiunii.

Contactată de NM pentru un comentariu, Adriana Vlas a declarat: „Nu comentăm falsurile unui partid declarat neconstituțional, condus de o grupare criminală și finanțat ilegal”.

***

Amintim că Parlamentul a votat, în prima lectură, pe 9 iunie, rectificările la Legea bugetului care prevăd, printre altele, majorări salariale pentru miniștri și circa 1.300 de funcționari din aparatul Guvernului. Potrivit proiectului, salariile demnitarilor vor fi calculate, începând cu 1 iunie, în baza unei valori de referință de 3.000 de lei, față de 1.900 de lei cât este în prezent. Excepție fac prim-viceprim-miniștrii, viceprim-miniștrii, miniștrii, agentul guvernamental și secretarul general al Guvernului, care vor fi remunerați în baza unei valori de referință de 3.600 de lei. Astfel, salariile miniștrilor vor crește de la 26.000 de lei la 50.000 de lei.

Pentru majorări, din bugetul de stat vor fi alocate 86 de milioane de lei.

Partidul „Renaștere”

Amintim că, în martie, deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au anunțat că părăsesc Partidul Socialiștilor (PSRM) și se alătură „Mișcării pentru Popor”, din care face parte inclusiv Partidul „ȘOR”. Ulterior, cei doi au declarat că își vor lansa propria formațiune, însă, mai târziu, au aderat la Partidul „Renaștere”.

În ceea ce-i privește pe Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschii, pe 17 mai, în presă au apărut informații precum că cei doi, împreună cu ex-candidatul la funcția de bașcan Victor Petrov, ar fi plecat în Israel, unde se presupunea că urmau să se întâlnească cu liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Peste 2 zile, la întoarcerea în țară, Bolea a fost întâmpinat la Aeroport de jurnaliști. Acesta a confirmat informațiile apărute în mass-media și, totodată, a anunțat că va părăsi PSRM. Ulterior, pe 22 mai, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschii au declarat că aderă la Partidul „Renaștere”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: