Telegram/PSDE

PSDE a depus actele pentru parlamentare. Ulianovschi: „Venim în fața oamenilor cu un program de țară realist”

Partidul Social Democrat European (PSDE) a depus pe 8 august la Comisia Electorală Centrală (CEC) documentele pentru înregistrarea la alegerile parlamentare. Liderul PSDE, Tudor Ulianovschi, alături de candidații formațiunii, a fost la sediul autorității electorale pentru procedură.

Potrivit unui comunicat al PSDE, toți candidații incluși în lista partidului pentru parlamentare au fost la CEC pentru a semna personal consimțământul de a concura.

Sunt onorat să am alături cei mai dedicați și mai profesioniști oameni din țară și din diaspora, care au experiență în diverse domenii: educație, sănătate, agricultură, economie, administrație publică, protecție socială, diplomație, cultură, sectorul privat. Sunt oameni care vor, pot și știu cum să aducă schimbarea pe care cetățenii o așteaptă de prea mult timp. Noi credem că viitorul Moldovei se decide acum. Venim în fața oamenilor cu un Program de Țară realist, solid și aplicabil. Construim Viitorul Acasă – cu grijă față de oameni, cu investiții în pământul nostru, cu respect pentru muncă și cu o viziune clară pentru generațiile viitoare”, a declarat Tudor Ulianovschi, citat în comunicat.

Alegerile parlamentare vor fi organizate în data de 28 septembrie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PCCOCS

Escrocherie cu tractoare și mașini de circa 6 mln lei. Trei persoane, bănuite că ar fi înșelat 32 de oameni, ajung pe banca acuzaților

Trei persoane au fost trimise în judecată pentru o escrocherie cu tractoare și mașini, iar prejudiciul se apropie de 6 milioane de lei. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat luni, 14 septembrie, că învinuiții ar fi pus în vânzare pe platforma „999” mijloace de transport care, în realitate, nu existau, iar clienții erau convinși să achite în avans sume de mii sau zeci de mii de euro.

Potrivit procurorilor, compania implicată era înregistrată ca întreprindere individuală și avea cont bancar, pentru a crea aparența unei activități legale. În același timp, în sediul firmei era afișată o autorizație falsă care ar fi permis comercializarea mijloacelor de transport.

Pentru a câștiga încrederea clienților, aceștia erau invitați la sediul companiei înainte de achitarea banilor. Ulterior, victimele transferau în conturile firmei sume cuprinse între 5 000 și 20 000 de euro, inclusiv bani împrumutați de la bănci. Procurorii susțin că banii erau apoi retrași de învinuiți și utilizați pentru „cheltuieli gospodărești”.

În cadrul investigației au fost identificate până acum 32 de victime. Cea mai recentă este un bărbat care ar fi achitat un avans de peste 80 000 de lei pentru un tractor Kubota, care nu i-a mai fost livrat.

Potrivit PCCOCS, schema ar fi funcționat în perioada 2025-2026. Compania își desfășura activitatea timp de aproximativ o lună într-o anumită locație, după care își schimba sediul și datele de contact. În acest fel, clienții înșelați nu mai puteau lua legătura cu reprezentanții companiei și se adresau autorităților.

Cei trei învinuiți, cu vârste de 26, 37 și 49 de ani, se află în continuare în arest preventiv, la solicitarea procurorilor PCCOCS. Dosarul a fost trimis în judecată, iar urmărirea penală continuă în privința altor presupuşi membri ai grupului criminal organizat.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă între 4 și 8 ani de închisoare și amenzi de până la 450 000 de lei fiecare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: