În Moldova, a apărut, la 14 noiembrie, un nou guvern. Acesta a venit în schimbul Cabinetului de miniștri al Maiei Sandu. Odată cu căderea Guvernului Sandu a murit și coaliția Partidului Socialiștilor și a blocului ACUM – prima coaliție din istoria Moldovei a unor forțe politice diametral opuse, care au reușit să găsească limbaj comun pentru un scop măreț. Reporterul NM Alexandra Batanova a scris un fel de necrolog pentru Coaliția care a plecat. Și pentru transformările pe care, fie și pentru puțin timp, ea a reușit să le aducă în politica moldovenească.
(8 iunie 2019 – 12 noiembrie 2019)
Ea s-a născut în sala întunecată a parlamentului moldovenesc. Despre nașterea ei s-a anunțat sus și tare în dimineața de 8 iunie, atunci când deputații blocului ACUM și ai Partidului Socialiștilor au semnat un acord de colaborare, apoi au ales conducerea parlamentului și au format guvernul.
„Dictatorul a căzut”, „regimul oligarhic este în opoziție”, ne anunța Coaliția de pe ecranele televizoarelor. „Dictatorul a căzut”, repetau mii de voci în Moldova, Italia, Canada, Australia, America și Dumnezeu știe unde încă.
Cineva a avut o dorință acută de a reveni acasă, cineva a înțeles că acum ar putea face acest lucru fără riscul de a face pușcărie din cauza unor învinuiri fabricate. S-a părut că acum, chiar și să respiri e mai ușor.
„Regimul oligarhic” nu a cedat atât de ușor și de pe ecranele televizoarelor speria cetățenii Moldovei „cu tancurile rusești”, numind Coaliția „uzurpator” și „alianța Kozak”. Însă ea rezista și, cu un curaj caracteristic copiilor mici, făcea primii pași. Da, cu ajutorul „maturilor” – ambasadele UE, SUA și a Rusiei. Dar oricum.
Depășind conflictele interioare, uitând că în ea trăiesc cel puțin două personalități cu viziuni absolut diferite asupra acestei lumi, ea s-a luat în mâini și a mers înainte, spre scopul său – să transforme țara în care avea de gând să crească. Să transforme țara care așteaptă schimbări și pentru care această Coaliție a devenit o gură de aer proaspăt și un simbol al faptului că dacă există voință politică, nimic nu este imposibil.
Încă până a se naște, mulți îi preziceau acestui micuț politic un sfârșit fulgerător. Susțineau că ambițiile personale și viziunile diferite nu-i vor permite să supraviețuiască. Alții și-au pus speranțe atât de mari în Coaliție încât, dezamăgindu-se, au început să-i dorească, în unison cu „fosta guvernare”, un sfârșit cât mai rapid. Pentru unii, moartea Coaliției a devenit o adevărată tragedie și ei au plâns lângă sediul parlamentului, în ziua de 12 noiembrie.
Da, ea a murit tânără. Dar devreme oare? Să se fi împiedicat de funcția de procuror general și aceasta să fi fost cauza? Și în general, să fie atât de importante răspunsurile la aceste întrebări? Poate e mai important să ne gândim, de ce oamenii i-au încredințat un mandat acestei coaliții?
Am putea enumera la nesfârșit ceea ce PSRM și ACUM au reușit să facă în aceste cinci luni și ce nu. Fiecare dintre ei poate fi învinuit de destrămarea coaliției și am putea încerca să analizăm motivele lor ascunse. Însă atunci, noi nu vom observa esențialul.
Posibil, însăși nașterea acestei Coaliții a însemnat mult mai mult decât orice acțiuni concrete. Născută la 8 iunie, această Coaliție a devenit un exemplu strălucit al modului în care se poate acționa corect. Cum poate fi schimbată realitatea în care noi trăim, unindu-ne pentru un scop comun și uitând cât de diferiți suntem. Cum am putea să acționăm onest și să ne mândrim cu aceasta.
Da, până la urmă, toate au revenit în punctul inițial. Dar poate că anume acesta a fost exemplul de care noi toți avem nevoie? Poate că acum, formând coaliții noi ori semnând acorduri secrete despre împărțirea funcțiilor, politicienii care au fost parte a ceva corect, fie și pentru o perioadă scurtă, își vor aminti că se poate și altfel. Că ei pot să se gândească nu numai la fotoliile din ministere, la putere și la ambițiile personale, dar și la oamenii care i-au adus la această putere votându-i la alegeri.
Aș vrea să cred că această Coaliție care în timpul vieții era numită „Coaliție a speranței” a reușit totuși să învețe ceva clasa politică moldovenească.
Fie-i odihna luminată și veșnică pomenirea!
