Olympic.md

Radu Albot s-a calificat în turul doi la Australian Open

Tenismenul moldovean Radu Albot s-a calificat în turul doi al turneului de Mare Șlem de la Australian Open. El l-a învins în 4 seturi pe japonezul Yoshihito Nishioka, scor 6-3, 6-4, 4-6, 6-2.

Pentru Radu Albot (nr. 124 ATP) urmează duelul cu australianul Aleksandar Vukic, locul 144 mondial. Până să ajungă pe tabloul principal, tenismenul moldovean a depășit trei tururi în calificări.

Cea mai bună performanță de la Australian Open, Radu Albot a înregistrat-o anul trecut când a ajuns în turul trei, după ce a reușit să-l elimine pe numărul 13 mondial, spaniolul Roberto Bautista Agut.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

„A ales să mă amenințe” vs „I-am explicat calm”: Viceprimarul Pruteanu, acuzații la adresa deputatului Cheptonar. Reacția parlamentarului

Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Pruteanu, susține că a fost amenințat de deputatul PAS, Andrian Cheptonar, în pauza unei emisiuni la care au participat cei doi. Pruteanu a declarat că totul s-ar fi întâmplat după ce „l-a pus la punct” pe deputat în timpul emisiunii, după ce Cheptonar și-ar fi permis „să vorbească urât” cu el. De cealaltă parte, într-o reacție pentru NewsMaker, Cheptonar a spus că Pruteanu a folosit în timpul emisiunii o expresie pe care a interpretat-o „drept injurioasă”, iar în pauza de publicitate i-ar fi explicat „calm că, pentru injurii în spațiul public, în cazul în care își va repeta acest comportament, ar urma să poarte răspundere nu ca politician, dar ca persoană fizică”.

În seara zilei de 24 septembrie, viceprimarul capitalei și membrul MAN, Victor Pruteanu, a ieșit într-o intervenție video pe rețelele de socializare, menționând că a fost amenințat de deputatul PAS, Andrian Cheptonar. Potrivit lui Pruteanu, acest lucru s-ar fi întâmplat în pauza unei emisiuni de la TV8, la care a participat împreună cu deputații Andrian Cheptonar și Vasile Costiuc, iar situația ar fi pornit de la un schimb de replici de la începutul emisiunii.

„În primele minute, dumnealui, de câteva ori, și-a permis foarte mahalagiu și urât să vorbească cu mine și l-am pus la punct la un moment dat. Nu știu dacă a fost prea de tot sau nu, dar i-am răspuns felului în care dumnealui vorbea cu mine. După care el, în pauză, a zis că: „Fii atent, cereți scuze, dacă nu…”. Eu am zis că: „Nu-mi cer scuze, deoarece dumneavoastră ați depășit linia și v-am pus la punct”. Dumnealui a ales să mă amenințe. A zis că: „Lasă că eu am înțeles, ai să vezi tu””, a comunicat Pruteanu.

Solicitat de NewsMaker pentru o reacție, deputatul PAS Andrian Cheptonar a comunicat: „Colegul meu de platou a folosit în cadrul emisiunii de ieri seară o expresie pe care am interpretat-o drept injurioasă. În pauza de publicitate, i-am explicat calm că pentru injurii în spațiul public, în cazul în care își va repeta acest comportament, ar urma să poarte răspundere nu ca politician, dar ca persoană fizică. Am observat că domnia sa a avut o reacție ușor excesivă, fiind obișnuit, probabil, să nu poarte răspundere pentru anumite aspecte ale debitului său verbal. Recomandarea mea, la fel de colegială cum a fost și aseară la TV8 – este să facă uz de rațiunea pe care un politician ar trebui să o aibă, atunci când își planifică discursul”.

Menționăm că, în timpul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, participanții au vorbit despre facturile mai mari care urmează în perioada următoare, în contextul solicitărilor furnizorilor, dar și despre comasările de agenții anunțate de Guvern pentru reducerea cheltuielilor statului. În cadrul emisiunii, Victor Pruteanu și Andrian Cheptonar au avut mai multe schimburi de replici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: