Ion Chicu
Максим Андреев, NewsMaker

„Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de „adus mingi” buni”. Reacția lui Chicu la criticele aduse de Siegfried Mureșan

După ce europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat că „guvernul Republicii Moldova eșuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eșuat și în implementarea reformelor”, premierul Ion Chicu a venit cu o reacție pe Facebook. Acesta a scris că „atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenții de avocați ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor. Pe mine – deloc”.

„Raportul publicat zilele acestea de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere a UE, inclusiv a Acordului de liber schimb profund și cuprinzător cu Republica Moldova, confirmă că Republica Moldova este în urmă în ceea ce privește implementarea reformelor. Sunt aceleași probleme despre care eu vorbesc de 5 ani încoace”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, acesta a declarat că „singurul guvern care și-a respectat angajamentele, a implementat proiecte și a făcut un progres vizibil a fost guvernul condus de Maia Sandu”.

Cu referire la actualul guvern, europarlamentarul a spus că „deși și-a declarat disponibilitatea de a continua integrarea cu Uniunea Europeană, același raport spune că viitorul reformelor rămâne incert, pentru că succesul final al modificărilor din domeniul de justiție și anticorupție va depinde de voința politică a actualelor autorități, care tind să-și favorizeze persoanele asociate guvernării”.

Ulterior, premierul Ion Chicu a venit cu o reacție.

„Stau și mă uit eu la băiețașii ăștea români oploșiți prin structurile europene, care vin cu „patronajul” peste noi. Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de „adus mingi” buni. Ce-ai făcut june în țara ta, că geme de cea mai mare corupție din Europa?”, a scris Chicu.

Totodată, acesta a punctat că „pentru noi este foarte importantă opinia cetățenilor noștri despre activitatea guvernului. Și doar critica moldovenilor pentru noi contează”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: