chișinău.md

Razii în capitală, pentru a identifica persoanele care lasă gunoi. Ce amenzi riscă cei care nu vor respecta curățenia în locurile publice

Primăria municipiului Chișinău anunță că în zonele publice din capitală vor fi efectuate razii pentru identificarea persoanelor care nu respectă ordinea publică sanitară. Scopul inițiativei este de a contracara fenomenul depozitării deșeurilor în locurile publice și cele neautorizate.

O solicitare în acest sens, a fost făcută miercuri, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de către viceprimarul capitalei, Ilie Ceban.

Astfel, numărul agenților constatatori din cadrul preturilor de sector va fi suplimentat, iar aceștia de comun cu reprezentanții poliției, vor aplica sancțiuni pentru aruncarea gunoiul la întâmplare în zonele publice.

„Acest activități trebuie să se desfășoare pentru că municipalitatea deja dispune de un regulament în acest sens, care necesită a fi pus în aplicare. Faptul că recent a fost aprobat acest document, nu presupune de la sine că vom avea și rezultate. Este important ca sancțiunile să fie aplicate, iar oamenii să cunoască că pentru orice abatere vor fi penalizați”, a declarat Ilie Ceban.

La rândul său, primarul general, Ion Ceban, a solicitat raportarea săptămânală a numărului de cazuri, inclusiv cu aplicarea sancțiunilor de către agenții constatatori.

Conform prevederilor stipulate în noul Regulament privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău, vor fi aplicate amenzi de la 900 de lei până la 1800 pentru persoanele fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 60 de ore şi până̆ la 9000 de lei, pentru persoanele juridice.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Schimb de acuzații între Băluțel și Ceban după incidentele cu drone: „comportament de agent rus” vs. „propagandă”

Adrian Băluțel, deputatul PAS și președinte al Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, l-a acuzat pe primarul Chișinăului, Ion Ceban, de „comportament de agent rus”, după ce edilul a cerut convocarea Consiliului Național de Securitate (CNS) în contextul incidentelor cu drone și a sugerat că guvernarea PAS că nu ar fi întreprins măsuri pentru asigurarea securității populației. Parlamentul a menționat că Ceban nu a condamnat Federația Rusă pentru încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova și a invocat investițiile făcute în domeniul apărării de actuala guvernare. În replică, primarul capitalei a catalogat învinuirile drept „propagandă”.

Pe Ceban îl deranjează PAS şi Consiliul Național de Securitate, nu îl deranjează Putin şi Federația Rusă care lansează drone. Această postare a lui Ceban denotă clar un comportament de agent rus. Nu a menționat în niciun fel Rusia, statul care se face responsabil de violarea spațiului nostru aerian și nici nu a condamnat acțiunile agresive ale acestuia împotriva Republicii Moldova. Cel mai mai cinic e că acest politician chipurile cere măsuri împotriva dronelor, după ce ani la rând, fiind ideologul PCRM și PSRM, formațiuni care, aflate la guvernare, au denigrat orice încercare de a investi în armată”, a scris Adrian Băluțel pe Facebook, luni, 21 septembri.

Deputatul a mai spus că, de când a ajuns la guvernare, PAS a făcut eforturi „fără precedent” de a investi în apărare, subliniind că în ultimii ani au fost achiziționate două radare, iar armata a fost dotată cu „mijloace a dronelor”.

În replică, la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău, Ion Ceban a acuzat reprezentanții guvernării că fac „propagandă”.

Dronele… 200 de metri de la Chișinău, de la Colonița… Am vorbit sâmbătă că ar fi bine să fie convocat Consiliul Național de Securitate. Da, și pe noi ne interesează ca administrație ce se întâmplă, care sunt măsurile de protecție, cum trebuie să ne comportăm, ce trebuie să facem în anumite situații. (…) Noi considerăm că acest lucru trebuie să fie făcut public. Iarăși au făcut gălăgie toți trubadurii ăștia, toți președinții de comisii, că facem… Voi ați îndobitocit populația cu tot felul de frici, chemare la dezbinare, chemare la ură. Fără un gram de protecție pentru oameni. Și în ceea ce ține de securitatea națională, și în ceea ce ține de economie, și în ceea ce ține de social. (…) Singurul lucru pe care-l cunosc acești cetățeni este să facă propagandă enormă prin toate instituțiile media”, a spus edilul capitalei.

Amintim că schimbul de replici vine după ce, pe 19 septembrie, Ion Ceban a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care a solicitat convocarea Consiliului Național de Securitate și a Centrului de Management al Crizelor după incidentul din apropierea satului Colonița, municipiului Chișinău, unde s-a prăbușit un aparat de zbor fără pilot, care ulterior a explodat. „Pentru liniștea cetățenilor, ieșiți și spuneți ce măsuri concrete ia statul în aceste situații. (…) Ocupați-vă de problemele oamenilor de acasă și întreprindeți măsuri pentru securitatea cetățenilor inclusiv în legătură cu creșterea exorbitantă a prețurilor. Unde sunt măsurile de securitate a statului despre care atât ați vorbit?”, a menționat primarul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: