Tudor Mardei / NewsMaker

Recean a comentat taxa de 31% impusă de SUA. Mesaj pentru antreprenorii moldoveni

În reacție la decizia SUA de a aplica o taxă de 31% pentru mărfurile moldovenești exportate, premierul Dorin Recean a spus că „aceasta înseamnă că aproximativ 2,5% din comerțul Republicii Moldova cu statele din exterior este afectat”. Oficialul a spus că înțelege preocuparea producătorilor moldoveni „care au muncit constant pentru acces la piața americană” și a dat asigurări că „Guvernul va interveni să ajute acei antreprenori ca să își mențină competitivitatea”.

În timpul unor declarații de presă din 3 aprilie, Recean a fost solicitat să comenteze decizia SUA de a aplica o taxă de 31% pentru mărfurile moldovenești exportate. Oficialul a fost întrebat ce impact va avea această măsură asupra țării noastre.

„SUA au decis impunerea tarifelor pentru 70 de țări, inclusiv Republica Moldova într-un efort de echilibrare a comerțului care se referă la SUA. Aceasta înseamnă că aproximativ 2,5% din comerțul Republicii Moldova cu statele din exterior este afectat. Noi înțelegem preocuparea producătorilor noștri, care au muncit constant pentru acces la piața americană. Guvernul va interveni să ajute acei antreprenori ca să își mențină competitivitatea. Republica Moldova rămâne angajată ferm într-un parteneriat strategic cu SUA. Este un parteneriat de peste 30 de ani și avem ferma convingere că vom putea să continuăm și să ne aliniem obiectivele. Ceea ce este important la fel de menționat este că 3 din 4 produse exportate din Moldova merg în marea familie europeană, în UE, în Marea Britanie, alte țări asociate: Islanda, Lichtenstein, Norvegia și Elveția. Eu vreau să fac un apel să consumăm produse locale„, a declarat Recean.

***

Pe 2 aprilie, președintele american Donald Trump a anunțat introducerea unor tarife vamale asupra importului de mărfuri în SUA. Trump consideră că partenerii comerciali profită de America, deoarece îi vând mai multe mărfuri decât cumpără de la ea, iar tarifele lor vamale sunt mai ridicate decât cele americane. Tarifele „de răspuns” impuse astăzi au scopul de a echilibra regulile jocului, a declarat președintele SUA. 

Pentru China, tarifele vamale vor fi de 34%, pentru Uniunea Europeană – 20%, iar pentru Marea Britanie – 10%. Cele mai ridicate tarife sunt impuse Cambodgiei – 49%, Vietnamului – 46% și Sri Lankăi 44%. Tarifele vamale vor afecta și Moldova – 31%, Kazahstanul – 27% și Ucraina – 10%. Federația Rusă nu se regăsește pe lista țărilor afectate de taxele vamale. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: