Digi24

Recean a discutat cu Ciolacu. Premierul român: „Guvernul României va continua să susțină puternic parcursul european al Moldovei”

Guvernul de la București va continua să susțină și să fie un partener de încredere în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de premierul român Marcel Ciolacu în cadrul unei conversații telefonice din 12 decembrie cu omologul său moldovean, Dorin Recean.

Subiectul principal din conversația celor doi prim-miniștri a vizat parcursul european al Republicii Moldova.

Într-un comunicat publicat Guvernul de la Chișinău se menționează că prim-ministrul Recean a apreciat sprijinul autorităților de la București pentru începerea procesului de negociere la Uniunea Europeană, inclusiv în perspectiva summit-ului Consiliului European, care urmează să aibă loc peste câteva zile.

Privim cu încredere către viitorul nostru european, știind că avem un prieten ca România, care ne susține ca de fiecare dată necondiționat în realizarea obiectivelor noastre europene”, a declarat premierul, potrivit comunicatului.

La rândul său, Marcel Ciolacu a dat asigurări că Executivul român va sprijini în continuare eurointegrarea Moldovei.

Guvernul României va continua să susțină puternic parcursul european al Republicii Moldova și să fie partener de încredere în întregul proces de aderare”, a afirmat Ciolacu, potrivit unui comunicat emis de Guvernul de la București.

De asemenea, reprezentanții Guvernelor de la Chișinău și București au precizat că, în cadrul dialogului telefonic, prim-miniștrii au discutat despre cooperarea bilaterală, cu accent pe realizarea proiectelor comune între Republica Moldova și România, în beneficiul cetățenilor ambelor state. În special, părțile s-au referit la cooperarea în sectorul energetic și dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere.

***

Amintim că, pe 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat Consiliului European să înceapă negocierile de aderare la UE cu Republica Moldova. Decizia finală o vor lua liderii de stat și de guvern, la summitul Consiliului European din 14 – 15 decembrie. Pentru a demara negocierile este nevoie de aprobarea unanimă a celor 27 de state-membre ale blocului comunitar.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vicepremierul Vladimir Bolea și deputatul Alexandr Berlinschii scapă de controlul ANI

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat să inițieze controale ale averii și intereselor personale în privința deputatului „Partidului Nostru” Alexandr Berlinschii și a viceprim-ministrului, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Inspectorii de integritate a concluzionat că, în urma verificărilor preliminare, nu au fost identificate bunuri sau venituri nedeclarate și nici diferențe substanțiale între averea deținută, veniturile obținute și cheltuielile avute.

În cazul lui Alexandr Berlinschii, autorul sesizării susținea că deputatul nu ar fi declarat nicio locuință, deși a indicat în declarația de avere că deține două terenuri agricole și un garaj. Acesta a invocat inclusiv declarațiile deputatului potrivit cărora și-ar fi donat cota-parte din bunurile imobile fostei soții.

În cadrul verificărilor, inspectorul de integritate a consultat registrele de stat și i-a solicitat explicații deputatului. ANI precizează în procesul-verbal din 12 august că documentele prezentate au confirmat informațiile din declarațiile de avere și că nu au fost identificate discrepanțe sau bunuri și venituri care ar fi trebuit declarate.

În cazul vicepremierului Vladimir Bolea, sesizarea făcea referire la valoarea unui teren de 19 ari, la faptul că oficialul locuiește într-o casă care aparține soacrei și la valoarea declarată a două automobile.

Solicitat să ofere explicații, Bolea a comunicat că terenul are valoarea cadastrală zero, că locuiește legal în casa soacrei din 2018, după decesul socrului său, iar valorile automobilelor declarate corespund actelor de achiziție și prevederilor legale aplicabile la momentul declarării.

ANI a concluzionat că explicațiile prezentate de ministrul Infrastructurii sunt susținute de acte, nu există discrepanțe între datele declarate.

Astfel, a stabilit că verificările nu au evidențiat diferențe substanțiale între venituri, cheltuieli și averea celor doi demnitari. Totodată, instituția precizează că în ambele cazuri nu au fost identificate bunuri sau venituri care trebuiau declarate și nu au fost incluse în declarațiile de avere.

Prin urmare, ANI a dispus refuzul inițierii controlului averii și intereselor personale atât în privința deputatului Alexandr Berlinschii, cât și a viceprim-ministrului Vladimir Bolea. Instituția precizează însă că deciziile nu împiedică depunerea unor noi sesizări, dacă vor apărea circumstanțe sau probe noi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: