statistica.gov.md

Recenzorii își vor primi salariul până la sfârșitul lunii august. BNS: „sunt bani suficienți în buget”

Recenzorii care au colectat date pentru realizarea Recensământul populației și locuințelor din 2024 vor primi salariile până la sfârșitul lunii august. Despre aceasta anunță Biroul Național de Statistică după ce Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru”, a semnalat că aproximativ 4.000 de recenzori nu și-au primit încă lefurile.

Pentru a exclude orice speculație referitor la remunerarea recenzorilor care au participat la colectarea datelor pentru recensământ, Biroul Național de Statistică precizează că sunt bani suficienți pentru a achita toți recenzorii. Mai exact, cei 4 300 de persoane își vor primi salariile până la finele lunii august.

„Pentru plățile serviciilor personalului temporar de recensământ, în bugetul de stat destinat RPL 2024 sunt alocate mijloace financiare necesare în mărime deplină. Pentru recenzori, în număr de circa 4,3 mii de persoane, actele de predare-primire a serviciilor au fost întocmite și majoritatea au fost semnate de părți, iar achitările – demarate. Menționăm că, conform prevederilor contractuale, pct. 3.7 din contract ,,Achitarea pentru serviciile prestate de către Prestator se efectuează conform actului de predare-primire a serviciilor, în termen de 30 de zile din data prezentării actului de predare-primire semnat de părți”. Totuși, BNS depune eforturile necesare pentru ca remunerația integrală a recenzorilor, în baza actelor semnate, să fie finalizată în cel mai scurt timp. Cu referire la achitările pentru transport, menționăm că acestea sunt compensate în modul stabilit de cadrul normativ, în baza documentelor justificative privind deplasările efectuate. Reieșind din situația reală, în baza documentelor confirmative, aceste plăți pot fi mai mici, cât și mai mari față de valorile indicate în contractul de bază”, se menționează în comunicatul BNS.

***

Amintim că recensământul populației și locuințelor 2024 s-a desfășurat în perioada 8 aprilie – 7 iulie. Pentru prima data în istoria recensământului din Republica Moldova, recenzorii au fost dotați cu tablete și au utilizat tehnologii informaționale moderne pentru a colecta datele. Potrivit Biroului Național de Statistică au fost recenzate circa 2 milioane 448 de mii de persoane. Rezultatele provizorii ale recensământului vor fi făcute publice până la 31 decembrie 2024.

Acesta este cel de-al 3-lea recensământ de la declararea independenței Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Zelenski cere ca Moldova și Ucraina să rămână împreună în procesul de aderare la UE

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să mențină legate procesele de aderare ale Ucrainei și Republicii Moldova. Liderul de la Kiev consideră că separarea celor două țări pe drumul spre UE ar fi „greșită din punct de vedere moral”. Apelul a fost făcut pe 15 octombrie, la Bruxelles, scrie publicația Kyiv Independent.

„Când Ucraina și Moldova avansează atât de strâns împreună – este minunat –, când facem atât de multe pentru a sprijini Moldova și a crea condițiile de care are nevoie, ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru spre UE. Sper că nu. Greșit din punct de vedere moral”, le-a spus Zelenski liderilor europeni.

Liderul de la Kiev și-a susținut poziția prin contribuția Ucrainei la securitatea Republicii Moldova. El susține că țara sa protejează Moldova de încercările Rusiei de a provoca probleme prin intermediul regiunii transnistrene.

„Acest lucru necesită o muncă serioasă din partea serviciilor noastre de securitate și de informații. Trebuie chiar să retragem o parte dintre forțele noastre militare de la alte sarcini”, a declarat Zelenski.

Potrivit Kyiv Independent, parcursurile europene ale celor două țări au fost legate până acum printr-o decizie politică informală a liderilor UE. Publicația scrie că această abordare urma să înceteze după deschiderea tuturor celor șase clustere de negociere de către ambele state.

Totodată, Kyiv Independent avertizează că menținerea celor două țări în același ritm ar putea întârzia aderarea Moldovei, în condițiile în care Ucraina întâmpină dificultăți în adoptarea reformelor. Oficiali europeni de rang înalt au declarat publicației că Republica Moldova avansează mai rapid în procesul de integrare.

„Moldova adoptă legislația UE mai repede decât orice altă țară de la Ungaria din 2002 încoace, iar volumul legislației care trebuie adoptate este acum mult mai mare”, a declarat un oficial european citat de publicație.

La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron a susținut că ritmul aderării trebuie să depindă de progresele fiecărei țări.

„Obiectivul nostru este să avansăm conform abordării pe care am stabilit-o, bazată pe meritele proprii ale fiecărei țări”, a declarat Macron pentru TVR Moldova. „Nimeni nu poate ignora toate progresele realizate de Republica Moldova”.

În concluziile privind extinderea, adoptate în cursul nopții, liderii UE au reafirmat principiul evaluării individuale a statelor candidate.

„Consiliul European reamintește că procesul de aderare se bazează pe merite și că fiecare țară candidată avansează în negocierile sale de aderare pe baza progreselor individuale”, se arată în documentul citat de Kyiv Independent.

Autoritățile de la Chișinău nu au comentat, deocamdată, apelul lui Zelenski.

Următorul pas pentru ambele țări este deschiderea celor două clustere de negociere rămase, așteptată până la sfârșitul anului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: