exp.idk.ru

Regim special de activitate la Judecătoria Buiucani, după ce un angajat a fost confirmat pozitiv cu COVID-19

Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani activează în regim special, începând cu 21 august, după ce a fost confirmat un caz de infectare cu COVID-19 în cadrul instituției. Despre acest lucru a anunțat Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova.

Potrivit dispoziţiei preşedintelui judecătoriei, Radu Ţurcan, instituţia de drept va activa în regim special în ceea ce ţine de desfăşurarea şedinţelor de judecată:

– Se vor examina cauzele potrivit cadrului normativ care se judecă fără citarea părţilor, precum şi cele în care a fost solicitarea examinarea fără prezenţa părţilor;

– Se vor examina cauzele urgente privind aplicarea măsurilor de prelungire, măsurilor procesuale de constrângere, aplicarea măsurilor de siguranţă şi a măsurilor de protecţie a victimelor şi martorilor, cauzele care pun în pericol obţinerea probelor sau identificare acuzatului, cauzele în care sunt persoane arestate etc.

– În alte circumstanţe decât cele enumerate ca fiind urgente şi amânarea acestora periclitează bunul mers al înfăptuirii justiţiei, judecătorul/completul de judecată, va preschimba din oficiu termenele de examinare a dosarelor, fiind obligaţi de a înştiinţa părţile participante la dosar despre orice fel de modificări şi prin intermediul site-ului oficial al instituției;

– Se recomandă comunicarea cu Direcţiile instituţiei prin intermediul comunicării electronice;

– Accesul în sediul judecătoriei va fi permis în condiţii speciale, cu înregistrarea şi identificarea în scris a identității persoanei;

– Depunerea de înscrisuri de dosar se va face exclusiv prin intermediul poştei electronice sau prin poştă.

Amintim că la sfârșitul lunii iulie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a activat în regim special după ce un angajat s-a infectat cu COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Consiliul Național de Securitate, convocat în ședință de Maia Sandu pe 6 noiembrie. Securitatea cibernetică din Moldova și atacurile din străinătate – pe agendăOFICIAL

Consiliul Național de Securitate, prezidat de președinta Maia Sandu, se va reuni în ședință vineri, 6 noiembrie, începând cu ora 10:00. Membrii CNS vor examina măsuri necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului și asigurarea unui nivel mai ridicat de protecție a serviciilor guvernamentale digitale.

„Ședința are loc inclusiv în contextul intensificării atacurilor cibernetice asupra instituțiilor publice și a infrastructurii critice din mai multe țări europene, cele mai recente lovind, în această săptămână, peste zece state”, a transmis Președinția într-un comunicat.

După ședință, Maia Sandu va susține un briefing de presă, începând cu ora 12:30. NewsMaker va transmite în direct declarațiile.

Amintim că, în octombrie, Republica Moldova s-a confruntat cu un atac cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, în urma căruia au fost furate datele personale a circa 750 000 de cetățeni. Agenția pentru Guvernare Electronică (AGE) a precizat că informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit instituției.

AGE a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Pe 30 octombrie, Procuratura Generală a precizat pentru NM că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

Deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională și ordine publică, Lilian Carp, a declarat că în atacul cibernetic din octombrie au fost folosite adrese IP din aproximativ șase țări, unele dintre ele „destul de exotice. Totodată, oficialul a anunțat că vor fi efectuate două audituri care vor verifica breșele de securitate, vor analiza cum a fost organizat atacul și cine se află în spatele lui. Afirmațiile au fost făcute pe 4 noiembrie, după audieri cu ușile închise în Parlament.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: