„Renunțați la fraude, nu încercați să șantajați oamenii”. Primele declarații ale Maiei Sandu după anunțarea rezultatelor

Candidata PAS la funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut primele declarații de presă, după anunțarea rezultatelor. Maia Sandu, a mulţumit alegătorile, dar și lui Andrei Năstase, Octavian Ţîcu şi lui Dorin Chirtoacă pentru sprijinul acordat în turul al doilea de scrutin. 

„Oameni buni, noi vă mulțumim! Oamenii Moldovei au demonstrat că țara noastră se poate împotrivi hoției și fărădelegii. Mulțumim diasporei. Am câștigat primul tur al acestor alegeri datorită dumneavoastră,” a declarat Maia Sandu.

Liderul PAS a îndemnat autoritățile să renunțe la tentativele de fraudare a alegerilor.

„Astăzi, întregul meu mesaj este de recunoștință. Am un mesaj și către cei de la putere: renunțați la fraude, nu încercați să șantajați oamenii. Nu puneți presiune pe angajații de la stat”, a menționat Maia Sandu în discursul său.

Maia Sandu a ținut în cadrul briefingului să le mulțumeacă și celorlalți candidați care au anunțat că o vor susține în turul doi al alegerilor.

„Îi mulțumesc domnului Andrei Năstase, le mulțumesc domnului Țîcu și domnului Dorin Chirtoacă pentru sprijinul și mesajul de unitate în lupta împotriva lui Dodon și a hoților”, a mai spus Sandu.

Menționăm că Comisia Electorală Centrală a procesat toate procesele verbale privind alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Astfel, rezultatele finale arată că Maia Sandu a acumulat cele mai multe voturi – 36,16%. Igor Dodon s-a clasat pe locul doi cu 32,61% dintre voturile alegătorilor care au mers la secții.

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Andrei Năstase a fost susținut de 3,26% din alegători (circa 43,8 mii), iar președintele Partidului Unității Naționale (PUN) Octavian Țîcu – de 2,01% (27 de mii). Pentru candidatul Partidului Liberal Democrat Tudor Deliu au votat 1,37% dintre alegători (circa 18,4 mii) iar pentru Dorin Chirtoacă, candidatul Blocului electoral „UNIREA” – 1,2% (16,1 mii).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: