Lilian Carp

Respingerea statutului de azilant pentru infractorul turc omorât la Chișinău – tergiversată. Rezultatele consultărilor de la Parlament

Izzet Eren, membru al unei grupări criminale și aflat în căutare internațională, care a fost omorât în capitală a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, prin regiunea transnistreană, în mai 2022 – odată cu valul de refugiați care au fugit de invazia rusă din Ucraina. De asemenea, procesul de judecată privind respingerea statutului de azilant solicitat de acesta ar fi fost tergiversată de unii angajați ai Inspectoratului General pentru Migrație și judecători, care nu au aplicat procedura specială din lege care ar fi permis examinarea dosarului său în regim prioritar. Astfel, urmează a fi demarate anchete interne pentru a stabili dacă persoanele vizate au acționat „cu bună știință” sau „din necunoștință de cauză”. Precizările au fost făcute de președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul PAS Lilian Carp, în cadrul unei conferințe de presă din 15 iulie, după consultările cu reprezentanții mai multor instituții de stat referitor la cazul lui Izzet Eren. 

Potrivit lui Carp, Izzet Eren a ajuns Republica Moldova în mai 2022, prin regiunea transnistreană, necontrolată de autoritățile constituționale. „Practic, el a venit cu valul de refugiați care fugeau din calea războiului (invazia rusă din Ucraina – n. r.): a folosit această portiță”, a spus deputatul.

Pe 24 mai 2022, a parvenit o solicitare din partea ofițerului de legătură al Agenției Naționale pentru Combaterea Crimelor al ambasadei Marii Britanii la București despre faptul că cetățeanul turc, anunțat în căutare internațională prin Interpol pentru un șir de infracțiuni, în vederea extrădării și arestării, cu cea mai mare probabilitate, s-ar afla pe teritoriul țării noastre. În solicitare se menționa că acesta s-ar ascunde la domiciliul concubinei sale, cetățeancă străină, în vârstă de 35 de ani.

Două zile mai târziu, pe 26 mai 2022, poliția a stabilit locul aflării acestuia și l-a reținut, iar ulterior a fost plasat în Penitenciarul nr. 13 pentru extrădare.

În continuare, pe 30 mai 2022, Izzet Eren a solicitat azil în Republica Moldova, iar Inspectoratul General pentru Migrație (IGM), pe atunci Biroul General pentru Migrație, a demarat procedurile de verificare și alte acțiuni, ce urmau a fi întreprinse conform legii. Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a informat IGM că persoana respectivă se află în căutare internațională și că trebuie să-i fie respins dreptul de azil pe teritoriul țării noastre.

Deci, în acest caz, Serviciul de Informații și Securitate a acționat corect. A acumulat informația necesară referitor la această persoană, că reprezintă un risc un risc de securitate și a solicitat ca acestei persoane să nu-i fie acordat statutul de azilant”, a menționat Lilian Carp.

Pe 10 octombrie 2022, Direcția de azil și apatridie a IGM a emis actul administrativ individual defavorabil deciziei privind respingerea cererii de azil, în baza căruia urma ca lui Izzet Eren să nu-i fie acordat statutul de azilant. Lilian Carp a precizat că, în acea perioadă, existau 11 000 de dosare pentru examinare privind solicitarea azilului în țara noastră în contextul crizei refugiaților din Ucraina, însă legea prevede o procedură specială prin care dosarelor persoanelor care reprezintă risc li se dă prioritate. Această procedură specială, care ar fi permis examinarea dosarului cetățeanului turc în mod prioritar inclusiv în instanță, nu a fost însă pusă în aplicare de IGM.

Din această cauză s-au pututu folosi mai departe avocații ca să poată tergiversa dosarul în judecată. Atât judecătorii, cât și avocații, pentru că este procedură simplă, au folosit acest tertip juridic și au tărăgănat acest dosar. Și încă urma să ia o decizie Curtea de Apel abia în toamnă (toamna 2024 – n. r.)”, a comunicat deputatul.

Lilian Carp a precizat că, chiar și în termeni „normali”, decizia judecătorească privind respingerea cererii de azil ar fi trebuit să fie luată „de mult”. Potrivit lui, de faptul că acest lucru nu s-a întâmplat se fac vinovați unii judecători care „au anulat de la o ședință la alta” pronunțarea unei decizii.

De asemenea, Lilian Carp a declara că cetățeanul turc urma să stea în arest preventiv timp de 180 de zile, conform legii, aceasta fiind perioada în care se ia o decizie privind acordarea statutului de azilant sau nu, însă fiindcă procesul respectiv „a fost tărăgănat”, el s-a aflat după gratii peste 560 de zile.

Parlamentarul a menționat că Comisia securitate națională, apărare și ordine publică și Comisia juridică, numiri și imunități, care au găzduit consultările pe caz de la Parlament, au solicitat demararea unor anchete interne pentru stabili dacă angajații IGM și judecătorii din cauza cărora a fost tergiversată finalitate în dosarul lui Izzet Eren au acționat „cu bună știință” sau „din necunoștință de cauză”. Rezultatele ar urma să fie prezentate celor două comisii parlamentare în decurs „de câteva săptămâni”.

***

Precizăm că Izzet Eren a fost omorât pe 10 iulie, în sectorul Rîșcani al capitalei, în timp ce se afla la o terasă. O persoană, care se afla pe o trotinetă și avea fața acoperită, a împușcat bărbatul. Autorul crimei a reușit să fugă de la fața locului și până în prezent nu a fost reținut. În același timp, poliția a reținut două persoane care au statut de suspecți, complici la comiterea crimei.

Potrivit Procuraturii Generale, victima era condamnată la 21,5 ani de închisoare în Marea Britanie pentru infracțiuni legate de arme și trafic de droguri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: