Colaj NM

Restricții de trafic în Chișinău în weekend: va avea loc „Festivalul Tradițiilor” și o cursă de ciclism

Duminică, 24 mai, în Chișinău va avea loc „Festivalul Tradițiilor” și cursa de ciclism „Velohora”. În acest context, vor fi instituite restricții de trafic pe anumite străzi, iar circulația transportului, inclusiv a celui public, va fi redirecționată. Unele restricții vor intra în vigoare din seara zilei de 23 mai și vor fi valabile până în dimineața zilei de 25 mai. Informațiile au fost comunicate de Primăria Chișinău pe 21 mai.

Conform autorităților capitalei, „Festivalul Tradițiilor” este organizat de municipalitate pe strada pietonală „Eugen Doga” și se va desfășura începând cu ora 12:00, iar cursa de ciclism „Velohora” este organizată de Clubul Sportiv „Sporter”, cu locul de start în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), de la ora 10:00 până la 16:00.

Astfel, în contextul acțiunilor organizatorice ale cursei de ciclism, va fi suspendat traficul rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și str. A. Pușkin, în intervalul orelor 05:00 – 16:00. Circulația transportului, inclusiv a transportului public, va fi redirecționată pe străzile adiacente.

Conform autorităților capitalei, cursa de ciclism se va desfășura în intervalul orelor 12:00-14:00, conform următorului itinerar: PMAN – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Calea Ieșilor (până la str. Ghidighici) – întoarcerea – Calea Ieșilor – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ciuflea – bd. Dacia (până la bd. Decebal), întoarcerea – bd. Dacia – str. Ciuflea – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – PMAN. Primăria a precizat că pe acest traseu nu va fi sistată circulația transportului public, cu excepția unui interval scurt, în momentul trecerii coloanei de bicicliști însoțiți de echipajele poliției.

De asemenea, va fi sistată circulația transportului pe strada Columna, pe tronsonul cuprins între străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și A. Pușkin, în perioada 23.05.2026, ora 20:00 – 25.05.2026, ora 05:00. Totodată, circulația va fi suspendată și pe str. Alexandru cel Bun, pe tronsonul cuprins între str. A. Pușkin și str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, în data de 24.05.2026, între orele 12:00–22:00. Potrivit autorităților capitalei, circulația transportului, inclusiv a transportului public, va fi redirecționată pe străzile adiacente. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nova Post a deschis primul spațiu de poștomate din Republica Moldova

Noul spațiu de poștomate al companiei Nova Post, amplasat pe Bulevardul Dacia 62C (în orășelul Aeroportului din Chișinău), răspunde celor mai noi tendințe de urban logistics și asigură un serviciu de livrare rapid și accesibil pentru locuitorii din zonă, precum și pentru cei aflați în tranzit.

Noua locație oferă o infrastructură modernă, concepută pentru a gestiona un volum mare de colete și pentru a reduce timpii de așteptare. Noua locație oferă o infrastructură modernă, concepută pentru a gestiona un volum mare de colete și pentru a reduce timpul de așteptare. Spațiul are o suprafață totală de 115 m², iar linia de poștomate se întinde pe 35 de metri, fiind formată din 66 de secțiuni și 624 de celule. Astfel, acesta devine cel mai mare spațiu de poștomate din țară, transformând zona aeroportului într-un punct strategic de micro-logistică urbană.

Alegerea orășelului Aeroportului nu este întâmplătoare. Fiind un nod de tranzit intens și o zonă rezidențială aflată în continuă dezvoltare, locația reprezintă mediul ideal pentru implementarea conceptelor de livrare din noua generație. În țările din Uniunea Europeană, spațiile dedicate de tip delivery room sunt deja integrate ca infrastructură de bază în zonele circulate și în ansamblurile rezidențiale, pe fundalul creșterii accelerate a comerțului online.

„Nova Post implementează sistematic principiul aproximației maxime față de client și instalează poștomate direct lângă case. Acest format îl numim «accesibilitate în papuci», deoarece locuitorii pot primi colete literalmente în papuci și halat, 24/7, rapid și fără cozi. Poștomatele devin o parte integrantă a infrastructurii rezidențiale, la fel ca lifturile sau parcările. De aceea, am integrat un format nou pentru Moldova și planificăm să completăm spațiul cu servicii suplimentare”, declară Serhii Shapran, CEO Nova Post în Moldova.

În prezent, în spațiul de poștomate este posibilă doar primirea coletelor. Pe viitor, funcționalitatea va fi extinsă, urmând să devină posibilă atât păstrarea lucrurilor, cât și expedierea coletelor. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: