Rezultatele alegerilor parlamentare, declarate valabile de CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) a declarat valabile rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Totodată, CEC a decis să remită hotărârea către Curtea Constituțională pentru confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatelor de deputat.

Pe 5 octombrie, CEC a centralizat rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Potrivit Comisiei, în total, la votare au participat 1.609.579 de alegători (52,24%). Numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 1.578.722.

Concurenții electorali care au depășit pragul pentru a accede în Parlament au obținut următorul număr de voturi: PAS – 792.557 voturi, Blocul electoral „Patriotic” – 381.984, Blocul electoral „Alternativa” – 125.706, „Partidul Nostru” – 97.852 de voturi, Partidul „Democrația Acasă” – 88.679.

CEC a hotărât să declare valabile alegerile parlamentare din 28 septembrie. „Prezenta hotărâre se remite Curții Constituționale pentru confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatelor deputaților”, se mai arată în decizia CEC.

Totodată, CEC a stabilit numărul mandatelor de deputat: PAS – 55 de mandate, Blocul „Patriotic” – 26 de mandate, Blocul „Alternativa” – 8 mandate, iar „Partidul Nostru” și Partidul „Democrația Acasă” – câte 6 mandate.

***

Potrivit legislației, Curtea Constituțională are zece zile pentru a valida sau a anula scrutinul și mandatele deputaților aleși. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial în cel mult două zile.

Noul Parlament trebuie convocat de șeful statului în cel mult 30 de zile de la alegeri, în ședința de constituire. Atunci, Curtea Constituțională prezintă raportul, iar legislativul devine legal constituit. Deputații aleg conducerea – președintele Parlamentului, vicepreședinții, Biroul permanent – și formează fracțiunile parlamentare în cel mult zece zile de la constituire.

Procesul continuă cu desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Acesta are la dispoziție 15 zile pentru a prezenta în plen lista miniștrilor și programul de activitate. Dacă obține majoritatea voturilor deputaților, Guvernul este învestit. În cel mult 14 zile de la vot, președintele țării semnează decretul, iar miniștrii depun jurământul.

Astfel, în mai puțin de două luni de la scrutin, Republica Moldova ar putea avea un nou Parlament funcțional și un Guvern învestit.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Accident mortal în Chișinău: un pieton, lovit de un autobuz de pe ruta nr. 37. Ce spun poliția și „Parcul Urban de Autobuze”

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a decedat după ce a fost lovit de un autobuz de pe ruta suburbană nr. 37. Tragedia s-a produs în seara zilei de 5 noiembrie, pe strada Calea Orheiului din capitală, pe traseul Chișinău-Stăuceni.

Conform Inspectoratului General al Poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 19:35. „Preliminar, oamenii legii au stabilit că, în circumstanțe care urmează a fi stabilite, un autobuz de rută, condus de un bărbat de 61 de ani, a tamponat un pieton de aproximativ 40 de ani. În urma traumatismelor suferite, pietonul a decedat la fața locului”, a comunicat Inspectoratul.

Instituția a adăugat că polițiștii întreprind acțiuni procesual-penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Întreprinderea municipală „Parcul Urban de Autobuze” a precizat că accidentul s-a produs pe traseul Chișinău-Stăuceni și a implicat autobuzul de pe ruta suburbană nr. 37.

„Accidentul s-a soldat cu decesul unui pieton, care ar fi traversat strada neregulamentar. A fost deschisă o anchetă, iar pe marginea acestui caz urmează să se pronunțe organele competente. Î. M „Parcul Urban de Autobuze” transmite sincere condoleanțe familiei”, a comunicat întreprinderea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: