cna.md

Reținuți din nou: trei polițiști de la Botanica, aflați în arest la domiciliu, ajung în izolatorul CNA

Trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți anterior într-un dosar de corupție și aflați în arest la domiciliu, au fost reținuți din nou. Informația a fost comunicată pe 19 iunie de Centrul Național Anticorupție (CNA).

Potrivit CNA, aceștia sunt bănuiți de abuz de serviciu în circumstanțe agravante.

Centrul a precizat că polițiștii ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unei persoane aflate în custodia lor și ar fi sustras o parte din mijloacele bănești ridicate de la aceasta, cauzându-i un prejudiciu considerabil. Potrivit CNA, acțiunile ar fi fost comise în înțelegere prealabilă cu alte persoane aflate în curs de identificare.

Persoanele reținute urmează să fie escortate și plasate în izolatorul de urmărire penală al CNA pentru 72 de ore.

CNA a amintit că cei trei polițiști au fost reținuți prima dată în aprilie 2026, alături de alți trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, fiind bănuiți de corupere pasivă și corupere activă comise în circumstanțe agravante. Potrivit Centrului, acțiunile au vizat fapte de pretindere și primire sistematică a mijloacelor financiare, în sume cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în monedă virtuală, iar mitele proveneau de la persoane implicate în consum și trafic ilicit de droguri.

„Urmărirea penală în ambele dosare continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate”, au precizat reprezentanții CNA.

***

Amintim că, în seara zilei de 21 aprilie, la Inspectoratul de Poliție Botanica din Chișinău au avut loc percheziții într-un dosar de corupție. Au fost vizați angajați ai instituției, iar în timpul acțiunilor au fost ridicate inclusiv obiecte interzise. Informația a fost comunicată de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) în dimineața zilei de 22 aprilie. Detalii AICI.

Ulterior, conducerea IGP a dispus suspendarea din funcție a șefiei Inspectoratului de Poliție Botanica, precum și a persoanelor vizate în dosarul de corupție. Detalii AICI.

Între timp s-a anunțat că șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți în cadrul unor dosare de corupere pasivă și activă. CNA a precizat că, în acest dosar, au fost efectuate peste 30 de percheziții. Potrivit instituției, aceștia sunt bănuiți că au pretins și primit sistematic între 3 000 și 10 000 de dolari mită de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alegerile pentru bașcanul Găgăuziei: de luni începe depunerea actelor. Cine poate candida

Luni, 21 septembrie, începe perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de bașcan al Găgăuziei. Despre acest lucru a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit CEC, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a stabilit locul și programul pentru depunerea documentelor necesare înregistrării candidaților la funcția de bașcan, în alegerile din 15 noiembrie. Documentele vor putea fi depuse în perioada 21 septembrie – 6 octombrie.

Documentele necesare pentru înregistrarea candidaților independenți, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali vor fi depuse la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, în municipiul Comrat. În perioada 21 septembrie – 5 octombrie, documentele vor putea fi depuse de luni până vineri, între orele 10:00 și 16:00, cu pauză între 12:00 și 13:00. Pe 6 octombrie, ultima zi de depunere, programul va fi între orele 09:00 și 17:00, cu aceeași pauză.

Totodată, a fost constituită o comisie care va organiza tragerea la sorți. În cazul în care doi sau mai mulți solicitanți vor depune documentele pentru înregistrare în aceeași zi, la ora 17:00 a zilei respective va fi organizată tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii de înscriere a concurenților electorali în buletinul de vot.

Condițiile pentru candidații la funcția de bașcan

Potrivit CEC, poate fi ales în funcția de bașcan al Găgăuziei cetățeanul Republicii Moldova cu drept de vot care, inclusiv în ziua alegerilor, a împlinit vârsta de 35 de ani, a domiciliat sau domiciliază pe teritoriul unității teritoriale autonome Găgăuzia o perioadă nu mai mică de 10 ani, cunoaște limbile găgăuză și română și nu cade sub incidența restricțiilor privind exercitarea drepturilor electorale prevăzute la art. 16 alin. (2) din Codul electoral nr. 325/2022.

Guvernatorul se alege pentru un mandat de 4 ani. 

Comisia a precizat că dreptul de a desemna candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei îl au:

  • partidele politice care au dreptul de a participa la alegeri, în baza datelor furnizate de Agenția Servicii Publice, înregistrate până la data intrării în vigoare a hotărârii CEC cu privire la stabilirea datei alegerilor pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei;
  • blocurile electorale, constituite și înregistrate în condițiile legislației electorale;
  • cetățenii Republicii Moldova care își înaintează propria candidatură independent de partidele politice și de blocurile electorale și care, începând cu 70 de zile înainte de ziua alegerilor, nu au deținut calitatea de membru al unui partid politic și nu și-au afirmat public susținerea față de un partid politic.

Partidele politice și blocurile electorale pot desemna în calitate de candidați persoanele care, începând cu 70 de zile înainte de ziua alegerilor, întrunesc condițiile pentru candidatul independent și nu au deținut calitatea de membru al unui alt partid politic decât cel care le desemnează sau, în cazul blocului electoral, decât partidele politice constituente ale acestuia, a precizat CEC.

Partidele politice și blocurile electorale își desemnează candidații prin organele prevăzute în statute sau, după caz, în acordul de constituire a blocului. În cazul candidaților independenți, aceștia trebuie să fie susținuți de cel puțin 1% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale din UTA Găgăuzia, dar nu mai puțin de 1 500 de persoane din cel puțin jumătate din numărul localităților autonomiei. În cazul candidatelor femei, este necesară susținerea a cel puțin 0,5% din numărul alegătorilor din UTA Găgăuzia, dar nu mai puțin de 750 de persoane din cel puțin jumătate din numărul localităților regiunii. La stabilirea numărului de localități se iau în considerare unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi din UTA Găgăuzia în care au fost colectate cel puțin 40 de semnături. Totodată, numărul maxim de semnături ale susținătorilor care pot fi prezentate pentru verificare nu poate depăși cu mai mult de 50% numărul minim necesar.

„Documentele pentru înregistrarea candidaților, atât a celor desemnați de partide politice sau blocuri electorale, cât și a candidaților independenți, se depun la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei. Acestea sunt examinate în termen de cel mult 7 zile de la data primirii acestora, ulterior fiind adoptată hotărârea privind înregistrarea sau refuzul înregistrării candidatului”, a menționat CEC.

***

Alegerile pentru funcția de bașcan sunt programate pentru 15 noiembrie, zi în care vor fi aleși și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei.

Până acum și-au anunțat intenția de a candida la scrutin fostul deputat socialist Fiodor Gagauz, actual deputat, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și fostul deputat PLDM Petru Vlah.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat, recent, că formațiunea pe care o conduce îl va propune pe actualul deputat Grigore Uzun. Totuși, o decizie oficială nu a fost anunțată, deocamdată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: