oficial.md/foto simbol

Descinderi la Inspectoratul de Poliție Botanica într-un dosar de corupție: printre cele ridicate, și obiecte interzise UPDATE

În seara zilei de 21 aprilie, la Inspectoratul de Poliție Botanica din Chișinău au avut loc percheziții într-un dosar de corupție. Au fost vizați angajați ai instituției. În timpul acțiunilor au fost ridicate inclusiv obiecte interzise. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) în dimineața zilei de 22 aprilie.

Potrivit instituției, perchezițiile au fost desfășurate de Direcția inspectare efectivă a IGP, în comun cu Centrul Național Anticorupție.

Acțiunile au avut loc la Inspectoratul de Poliție Botanica, într-un dosar de corupție și, potrivit IGP, au fost vizați câțiva angajați ai instituției. În timpul acțiunilor întreprinse au fost ridicate inclusiv obiecte interzise, care urmează a fi supuse expertizării, a precizat Inspectoratul.

„Inspectoratul General al Poliției condamnă ferm orice acțiune ilegală comisă de angajații săi și reafirmă politica de toleranță zero față de corupție. Instituția va continua să coopereze cu autoritățile competente pentru prevenirea și combaterea unor astfel de fapte. Urmărirea penală este în desfășurare, fiind examinate, totodată, și eventualele abateri disciplinare ale persoanelor vizate”, a declarat IGP.

Actualizare 09.05: Conducerea IGP a dispus suspendarea din funcție a șefiei Inspectoratului de Poliție Botanica, precum și a persoanelor vizate în dosarul de corupție. Detalii AICI.

Actualizare 09.33: Șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți. Informația a fost comunicată de Centrul Național Anticorupție, care a precizat că, în acest dosar, au fost efectuate peste 30 de percheziții. Potrivit instituției, aceștia sunt bănuiți că au pretins și primit sistematic între 3 000 și 10 000 de dolari mită de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Diana Crudu

Adresarea unei antreprenoare către Tofan: „Vă relatez modul în care “nu funcționează” lucrurile în Moldova”. Reacția unui deputat PAS

Antreprenoarea Diana Crudu i-a atras atenția premierului Vasile Tofan asupra dificultăților cu care se confruntă ea și alți oameni din domeniu. Aceasta a vorbit despre proceduri birocratice îndelungate și a susținut că investitorii străini nu vor veni în Moldova până la modificarea legislației. Mesajul său a fost calificat drept „foarte pertinent” de deputatul PAS, Marcel Spatari, care a spus că problema trebuie abordată și în cadrul reformei administrației publice locale.

În adresarea sa către premier, Crudu a menționat că face antreprenoriat în agricultură de peste 20 de ani: „Din start vreau să vă spun că cred în buna dumneavoastră intenție, iar acest mesaj îl las aici pentru că cu siguranță nu există nici cea mai mică probabilitate ca să ne vedem față în față, ca să vă relatez modul în care “nu funcționează” lucrurile în Republica Moldova”.

„Dumneavoastră ați menționat la Lorena Bogza în emisiune că veți petrece ore întregi apelând investitorii din afară și o să le propuneți să investească în Moldova. Nu o să vină domnule prim-ministru nimeni până nu o să modificați legislația cu privire la construcția obiectivelor de menire agro-industrială. Astăzi ca să poți ridica un edificiu pe teren agricol timpul de așteptare pentru autorizație este în jur de 3-4 ani. Nu exagerez deloc. Personal sunt în această situație”, a scris antreprenoarea pe o rețea de socializare.

În continuare, ea a vorbit despre acest mecanism: „Beneficiarul depune cerere la primărie pentru decizia consiliului local de elaborarea a pud-ului. Ca să ajungă în consiliu trece de comisia de specialitate. Durata de la depunerea cererii până la examinarea ei în consiliu este de 1 -1,5 ani. Ulterior decizia merge la verificare la Cancelaria de Stat, și aici se pierd câteva săptămâni. O dată avută decizia la mână cauți o companie care elaborează pud-uri. Timp de așteptare 2-3 luni minim. Cu pud-ul elaborat mergi la Agenția Ecologică și la Sănătate Publică după avize. Timp de așteptare minim câteva luni. Dacă nu le convine ceva, modifici pud-ul. Ulterior cu aceste acte te întorci din nou în consiliu unde timpul de așteptare este încă un an, un an jumate. Cu decizia de aprobare a pud-ului mergi la arhitectorul primăriei și soliciți certificat de urbanism, iarăși durează câteva luni. În baza certificatului de urbanism proiectezi, te întorci înapoi după autorizație de construcție, mai adăugați câteva luni. La final se fac 3 ani, dacă ai noroc”.

Diana Crudu a făcut referire și la situația investitorilor locali: „Dumneavoastră vorbiți de investitori străini, dar eu vreau să vă spun că sunt foarte mulți investitori locali care s-au lehamisit de Republica Moldova! Pe șoseaua de centură R6 a municipiului Chișinău sunt companii gata să investească la ora actuală zeci de milioane de euro și nu o pot face din cauza birocrației care din păcate nu s-a redus, dar a sporit considerabil în ultimii ani”.

Ulterior, antreprenoarea a vorbit despre situația unei mici ferme de vaci cu un efectiv de 100 de capete. „Proprietarul vrea să își construiască o secție de producere ca să nu mai dea “mai pe degeaba” laptele la procesatori. Cum credeți va mai rezistă el încă 3-4 ani până va obține autorizație de construcție în care prețul la motorină, fertilizanți crește vertiginos, iar prețul laptelui stă pe loc de ani buni?”, a conchis Diana Crudu.

Deputatul PAS, Marcel Spatari, a calificat postarea antreprenoarei drept „foarte pertinentă” și s-a adresat premierului. „Am impresia că 2 din 3 ani se pierd în consiliile locale. Cred că trebuie abordată această problemă și în reforma APL”, a menționat deputatul PAS.

***

Amintim că Guvernul condus de Vasile Tofan a fost învestit în funcție în dimineața zilei de 22 iulie, după ce, cu o zi înainte, a primit votul de încredere al Parlamentului. Menționăm că economia este primul capitol al programului de guvernare al lui Tofan. Noul Guvern promite să transforme Republica Moldova în cea mai prietenoasă țară europeană pentru antreprenori, prin reguli simple și previzibile, reducerea costurilor administrative, servicii publice digitale și controale bazate pe evaluarea riscurilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: