unian.net

RISE Moldova: Cel puțin 10 persoane au fost implicate în răpirea fostului judecător Nicolae Ceaus. Toți sunt cetățeni ucraineni

Răpirea fostului judecător ucrainean Nicolae Ceaus a fost pusă la punct cu cel puțin 19 zile înainte de evenimentul propriu-zis. O grupare de cel puțin 10 persoane s-a ocupat, în perioada 15 martie-3 aprilie 2021, de filarea acestuia, se arată într-o investigație publicată de RISE Moldova.

Potrivit sursei citate, membrii grupării, cetățeni ai Ucrainei, au ajuns în Republica Moldova fie cu microbuze de curse regulate, fie traversând frontiera pe jos. Cel puțin cinci dintre ei s-au folosit pentru asta de identități false.

În intervalul 15 martie – 3 aprilie 2021, aceștia s-au cazat în diferite hoteluri. Doi dintre ei au schimbat patru hoteluri în doar câteva zile. În paralel, au închiriat mașini pe care, periodic, le-au parcat în regiunea blocului unde locuia Ceaus.

Investigația relevă faptul că în răpirea propriu-zisă a fostului judecător au fost implicate trei automobile – un microbuz (Ford), un sedan (Mercedes Benz) și o mașină de teren (Toyota). Ultimul are numere diplomatice și aparține Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova.

Potrivit RISE Moldova, la volanul mașinii cu numere diplomatice s-a aflat atașatul militar Serghei Smetaniuk, iar drept pasageri i-a avut pe doi dintre cei implicați în răpire.

Membrii grupului au părăsit Republica Moldova pe 3 aprilie – ziua răpirii fostului magistrat ucrainean.

***

Amintim că judecătorul ucrainean Ceaus, care se află pe teritoriul țării noastre din 2016, după ce a fost acuzat de către autoritățile din Ucraina de luare de mită în valoare de 150.000 de dolari, și care se judecă cu autoritățile Republicii Moldova pentru obținerea azilului politic, a fost anunțat dispărut și dus într-o direcție necunoscută. Despre răpirea lui Nicolae Ceaus a anunțat pe 3 aprilie avocatul său, Iulian Balan. Potrivit poliției, bărbatul de 54 de ani a fost răpit din curtea blocului în care locuia.

Într-un briefing de presă, ministrul de Interne Pavel Voicu a declarat că poliția a reținut un suspect și deține probe care demonstrează implicarea unor cetățeni străini în răpirea magistratului ucrainean. Aceștia ar fi părăsit deja Republica Moldova. Voicu și-a exprimat speranța că SIS va obține informații suplimentare de la autoritățile ucrainene.

La ședința parlamentului din 9 aprilie a fost constituită o comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alegerile pentru bașcanul Găgăuziei: de luni începe depunerea actelor. Cine poate candida

Luni, 21 septembrie, începe perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de bașcan al Găgăuziei. Despre acest lucru a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit CEC, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a stabilit locul și programul pentru depunerea documentelor necesare înregistrării candidaților la funcția de bașcan, în alegerile din 15 noiembrie. Documentele vor putea fi depuse în perioada 21 septembrie – 6 octombrie.

Documentele necesare pentru înregistrarea candidaților independenți, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali vor fi depuse la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, în municipiul Comrat. În perioada 21 septembrie – 5 octombrie, documentele vor putea fi depuse de luni până vineri, între orele 10:00 și 16:00, cu pauză între 12:00 și 13:00. Pe 6 octombrie, ultima zi de depunere, programul va fi între orele 09:00 și 17:00, cu aceeași pauză.

Totodată, a fost constituită o comisie care va organiza tragerea la sorți. În cazul în care doi sau mai mulți solicitanți vor depune documentele pentru înregistrare în aceeași zi, la ora 17:00 a zilei respective va fi organizată tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii de înscriere a concurenților electorali în buletinul de vot.

Condițiile pentru candidații la funcția de bașcan

Potrivit CEC, poate fi ales în funcția de bașcan al Găgăuziei cetățeanul Republicii Moldova cu drept de vot care, inclusiv în ziua alegerilor, a împlinit vârsta de 35 de ani, a domiciliat sau domiciliază pe teritoriul unității teritoriale autonome Găgăuzia o perioadă nu mai mică de 10 ani, cunoaște limbile găgăuză și română și nu cade sub incidența restricțiilor privind exercitarea drepturilor electorale prevăzute la art. 16 alin. (2) din Codul electoral nr. 325/2022.

Guvernatorul se alege pentru un mandat de 4 ani. 

Comisia a precizat că dreptul de a desemna candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei îl au:

  • partidele politice care au dreptul de a participa la alegeri, în baza datelor furnizate de Agenția Servicii Publice, înregistrate până la data intrării în vigoare a hotărârii CEC cu privire la stabilirea datei alegerilor pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei;
  • blocurile electorale, constituite și înregistrate în condițiile legislației electorale;
  • cetățenii Republicii Moldova care își înaintează propria candidatură independent de partidele politice și de blocurile electorale și care, începând cu 70 de zile înainte de ziua alegerilor, nu au deținut calitatea de membru al unui partid politic și nu și-au afirmat public susținerea față de un partid politic.

Partidele politice și blocurile electorale pot desemna în calitate de candidați persoanele care, începând cu 70 de zile înainte de ziua alegerilor, întrunesc condițiile pentru candidatul independent și nu au deținut calitatea de membru al unui alt partid politic decât cel care le desemnează sau, în cazul blocului electoral, decât partidele politice constituente ale acestuia, a precizat CEC.

Partidele politice și blocurile electorale își desemnează candidații prin organele prevăzute în statute sau, după caz, în acordul de constituire a blocului. În cazul candidaților independenți, aceștia trebuie să fie susținuți de cel puțin 1% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale din UTA Găgăuzia, dar nu mai puțin de 1 500 de persoane din cel puțin jumătate din numărul localităților autonomiei. În cazul candidatelor femei, este necesară susținerea a cel puțin 0,5% din numărul alegătorilor din UTA Găgăuzia, dar nu mai puțin de 750 de persoane din cel puțin jumătate din numărul localităților regiunii. La stabilirea numărului de localități se iau în considerare unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi din UTA Găgăuzia în care au fost colectate cel puțin 40 de semnături. Totodată, numărul maxim de semnături ale susținătorilor care pot fi prezentate pentru verificare nu poate depăși cu mai mult de 50% numărul minim necesar.

„Documentele pentru înregistrarea candidaților, atât a celor desemnați de partide politice sau blocuri electorale, cât și a candidaților independenți, se depun la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei. Acestea sunt examinate în termen de cel mult 7 zile de la data primirii acestora, ulterior fiind adoptată hotărârea privind înregistrarea sau refuzul înregistrării candidatului”, a menționat CEC.

***

Alegerile pentru funcția de bașcan sunt programate pentru 15 noiembrie, zi în care vor fi aleși și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei.

Până acum și-au anunțat intenția de a candida la scrutin fostul deputat socialist Fiodor Gagauz, actual deputat, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și fostul deputat PLDM Petru Vlah.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat, recent, că formațiunea pe care o conduce îl va propune pe actualul deputat Grigore Uzun. Totuși, o decizie oficială nu a fost anunțată, deocamdată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: