Facebook/Dominic Fritz

Roberta Metsola a primit Premiul Timișoara pentru Valori Europene (VIDEO)

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit pe 22 mai Premiul Timișoara pentru Valori Europene. Oficiala a transmis că distincția este o amintire a faptului că valorile europene nu sunt garantate și trebuie apărate zilnic.

Ceremonia de decernare a avut loc la cinematograful Timiș din orașul Timișoara.

La eveniment au participat câteva sute de persoane, printre care primarul localității, Dominic Fritz, și ministrul de Externe, Emil Hurezeanu.

Roberta Metsola, apreciată pentru atitudinea sa fermă în momente de criză, sprijinul necondiţionat pentru Ucraina şi R. Moldova şi eforturile sale constante pentru aderarea României la spaţiul Schengen, a primit premiul de la edilul Timișoarei.

„Săptămâna trecută am văzut Europa în stradă la Timişoara şi Bucureşti. Oameni înfăşuraţi în steaguri europene, cântând, şi sărbătorind locul României în inima Uniunii noastre. În această dimineață, în Bucureşti, am avut plăcerea de a mă întâlni cu preşedintele ales Dan şi l-am felicitat pentru victoria în alegeri. Ştiu că şi el crede că Europa nu înseamnă doar geografie. La fel ca cei din stradă de săptămâna trecută, şi noi toţi cei de aici de astăzi, ştim că Europa este casa unor valori comune. O alegere. O credinţă în libertate, demnitate şi justiţie. E ceva ce trăim şi respirăm, nu doar ceva ce moştenim. O promisiune ce trebuie ţinută pe mai departe. Un proiect pe care îl construim împreună în fiecare zi.

(…) Accept această onoare în numele întregului Parlament European, în numele membrilor Parlamentului, al celor care lucrează în fiecare zi pentru a apăra valorile care ne unesc ca europeni. Pentru că acest premiu este mai mult decât o recunoaștere, este o responsabilitate. Ne amintește că Europa și valorile în care credem nu pot fi niciodată garantate, ci trebuie apărate în fiecare zi”, a declarat Roberta Metsola după înmânarea distincției.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene este însoțit și de un premiu în bani, în valoare de 30 000 de euro. Anul acesta, premiul în bani nu a fost încasat, deoarece Roberta Metsola a refuzat să-l primească, potrivit G4Media.

Amintim că, anul trecut, Premiul Timișoara pentru Valori Europene a fost acordat președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta a donat banii pe care l-au însoțit organizației „Prietena mea”, care sprijină integrarea copiilor cu sindromul Down.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGM

Nisip și argilă, extrase ilegal de pe un teren agricol din Vulcănești. Prejudiciul adus mediului – peste 19 mln lei

Extragerea neautorizată a nisipului și argilei de pe un teren agricol din apropierea orașului Vulcănești, UTA Găgăuzia, a adus un prejudiciu de peste 19 milioane de lei mediului. Inspectorii au constatat că excavațiile au afectat aproximativ 1,28 hectare, a anunțat Inspectoratul pentru Protecția Mediului pe 29 octombrie.

Cazul a fost documentat în urma unui control inopinat efectuat de inspectorii Secției control geologic și resurse funciare pe un teren din extravilanul orașului Vulcănești, UTA Găgăuzia.

În baza măsurărilor și a rapoartelor de evaluare, prejudiciul a fost estimat la 19.066.288 de lei. IGP precizează că a transmis materialele acumulate Procuraturii Generale pentru examinare și luarea măsurilor legale ce se impun.

Instituția reiterează că exploatarea resurselor minerale trebuie să se desfășoare în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Potrivit sursei citate, orice intervenție neautorizată asupra resurselor naturale poate atrage răspunderea legală și obligația reparării prejudiciului cauzat mediului.

„Extragerea neautorizată a resurselor minerale reprezintă o intervenție cu impact asupra mediului, care poate conduce la degradarea solului, modificarea reliefului și afectarea calității și a destinației terenurilor. Refacerea acestora poate necesita intervenții complexe și costuri semnificative”, mai transmite IGM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: