Andrei Mardari / NewsMaker

România a decis să acorde Moldovei un ajutor umanitar de urgență pentru buna funcţionare a sistemului energetic

Guvernul României a aprobat, miercuri, trei hotărâri privind acordarea de ajutoare umanitare de urgenţă în sprijinul Republicii Moldova, al Ucrainei, dar şi al refugiaţilor ucraineni aflaţi în România, a informat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, România va acorda țării noastre ajutor umanitar de urgenţă cu titlu gratuit pentru a asigura buna funcţionare a sistemului energetic.

„În acest sens, a fost aprobată prin hotărâre de guvern scoaterea din Rezerva de Stat a circa 130.000 de litri de motorină, 113.000 litri de benzină şi alte 5 milioane de litri de păcură, în valoare de aproximativ 19 milioane de lei (n.red RONI). Este un ajutor care va consolida, va creşte securitatea energetică a Republicii Moldova şi este răspunsul concret pe care România îl dă solicitării adresate prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în România”, a declarat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

În Ucraina se vor trimite produse alimentare, paturi, saltele, pături, perne, carburant din stocurile constituite ca rezerve de stat în valoare de aproape 10 milioane de RONI fără TVA, pentru a veni în sprijinul populaţiei puternic afectate de agresiunea militară rusă.

Transportul va fi asigurat de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi pentru Probleme Speciale.

Pentru persoanele refugiate care se află pe teritoriul României în urma războiului din Ucraina, Guvernul a aprobat scoaterea din rezervele de stat a unor produse şi acordarea în regim de ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, Instituţiei Prefectului din judeţele Botoşani, Suceava, Vaslui.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sor.ro

Cuiburi artificiale și marcaje speciale, instalate pe linia electrică Vulcănești–Chișinău pentru protejarea păsărilor (VIDEO)

Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și 1 000 de marcaje speciale care fac cablurile electrice mai vizibile au fost instalate în cadrul proiectului liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Măsurile au fost luate pentru a reduce riscurile pe care infrastructura energetică le prezintă pentru păsări și pentru a proteja biodiversitatea, a anunțat Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Potrivit reprezentanților UCIPE, cele zece cuiburi artificiale au fost amplasate pe pilonii liniei electrice și sunt destinate șoimului dunărean, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Acestea le oferă păsărilor locuri potrivite pentru cuibărit.

Totodată, au fost montate 1 000 de marcaje speciale pe cablurile electrice, pentru a le face mai ușor de observat de către păsări și a reduce astfel riscul de coliziune.

Reprezentanții UCIPE au menționat că astfel de măsuri sunt o premieră pentru infrastructura energetică din Republica Moldova. Acestea fac parte dintr-un set de soluții aplicate în cadrul proiectului liniei electrice Vulcănești–Chișinău, cu scopul de a limita impactul construcției asupra mediului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: